Găbur 1, găburi, s.m. (Reâ.) 1. Prost. 2. Grot, conte. Găbur 2, găburi, s.m. (Re2.) Țăran sas.
Gaz 1, s.n. Ţesătură foarte subțire. (din fr. gase). Gaz 2, gaze, s.n. Nume generic lu corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, uşor deformabile şi expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă și tind să ocupe întregul volum pe care îl au la dispoziţie. 2. (la pl.) Nume dat unor substanțe gazoase toxice Său asfixiante folosite în război. (din fr. gaz). Gaz 3, s.n. Petrol lampant.
Gang 1, -uri, s.n. Loc de trecere, |+ nivelul terenului, pe sub o construcţie. (din germ. Gang). Gang 2, s.n. Bandă de râufă«Mori. (din engl., fr. gang).
Gama 1, s.f. 1. A treia literă a nlfabetului grecesc (Folosită şi ca simbol în matematică, fizică). 2. (În sintagma) Raze gama = radiaţie emisă de corpurile radiouctive, având o putere de pâtrun«cre extrem de mare. (din fr. gamma). Gama 2, game, s.f., art. Succeiune de sunete, care cuprinde toate sunetele unei scări muzicale, dispuse în ordine ascendentă su descendentă a sunetelor şi Juând tonul și numele notei cu care incepe succesiunea. 2. (Fig.) Seje de tonuri și de culori dispuse Intr o succesiune armonioasă. (din |. gamme),
Galon 1, galoane, s.n. Şiret, panglică etc. din lână sau din fire ori bandă de metal prinsă pe epoleții sau pe mânecile unei uniforme pentru a indica gradul persoanei care poartă uniforma. (din fr. galon). Galon 2, galoane, s.n. Unitate de măsură pentru capacitate folosită în ţările de limbă engleză şi egală cu circa patru litri. (din fr. gallon).
Galion 1, s.n. |. Navă spaniojă Cu vele, care transporta în Spani4 la sfârșitul evului mediu, produvele minelor de aur și de argint din America (Mexic şi Peru). 2. Pre lungire a etravei navelor cu pânze care susține bompresul; Ornamen» vaţie Cave. montează uneori A poor). 9 cu pânze. Galion 2, s.n. (Poligr.) plansetă de metal sau de lemn pe care se aşază rândurile culese. (din ngr. galeoni).
Galic 1, adj. (În sintagma) Ac; Balic = acid organic aromatic, Stringent, extras din 8O80Șile q/ ] Stie şi din coaja de stejar , folos; ă fabricarea cernelii negre, 4 | Sloranţilor şi a unor Medicamey €. (din fr. gallique). Galic 2, -ă, adj. Care aparține Balilor. Cocoș galic = emblemă Teprezentând un COCOȘ) cae Simbolizează Franța. (din lat. Gallicus).
Galet 1, galeți, s-m. Fragment dintr-o rocă sau dintr-un muneraj, fletuit şi rotunjit prin acțiunea ii a torentelor, a ghețarilor etc, „Solă care permite o Mișcare p, i /OStogolir i Kan fr. galet). Galet 2, galete, s.n. Un fel a, Smet de formă paraleliPipedica, Pâncat de marinari» ostaşi aflați în împanie. (din fr. galere).
Galerie 1, galerii, s.f. 1. Coridor subteran în formă de tunel care permite accesul minerilor ia zăcământ şi îngăduie executarea lucrărilor miniere. 2. Canal subteran de comunicație care face legătura între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice. 3. Coridor subteran (adesea ramificat) pe care şi-l sapă unele animale pentru a le servi de adăpost. 4. Coridor lung (şi boltit) situat în interiorul sau în afara unei clădiri, servind ca element de lepătură sau ca loc de plimbare. (din fr. galerie, cf. it. galleria, germ. Galerie). Galerie 2, s.f. 1. Muzeu, secție a unui muzeu sau sală într-o expoziţie ori într-un muzeu, în care sunt expuse mai ales opere de pictură și sculptură. Serie de tablouri; (P. ext.) Serie de portrete descrise într-o operă (literară). 2. Magazin în care se vând opere de artă. Galerie 3, s.f. Balconul dintr-o sală de spectacole cu mai multe nivele situat la nivelul cel mai înalt. Galerie 4, s.f. (Expr.) A face galerie = a manifesta zgomotos în Semn de aprobare, de încurajare (în cursul unui spectacol, al unei întreceri sportive etc.) Galerie 5, s.f. 1. Bară de lemn sau de metal de care se atârnă perdelele. 2. Un fel de tavă de metal care…
Galben 1, -ă, adj., subst. 1. De culoarea aurului, a lămâiei etc. Rasă galbenă, adică grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. 2. (despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său) Palid. 3. (despre părul oamenilor) Blond. (despre părul sau culoarea cailor) Şarg. (din lat. galbinus). Galben 2, s.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu şi verde. Galben 3, s.m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat şi în „Țările Române.
Gală 1, gale, s.f. 1. Spectacol (sau şir de spectacole) cu caracter solemn, sărbătoresc, Îa care participă, de obicei, persoane oficiale. (din fr. gala). Gală 2, gale, s.f. Excrescenţa provocată de înțepăturile unor insecte — pe frunzele stejarului sau ale altor plante. (din fr. galle, lat. galla).
Gal 1, gali, s.m. Persoană care face parte din populaţia de bază a vechii Galii. (din lat. Gallus). Gal 2, gali, s.m. Unitate pentru măsurarea accelerației, egală cu 1 centimetru pe secundă la pătrat. (din fr. gal).
Gaiţă 1, gaiță, s.f. 1. Pasăre Inrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roșcat, «u dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care poate emite unctele scoase de alte păsări. Gaiţă 2, gaite, s.f. (Reg.) 1. Pasăre de pădure şi de munte, foarie palăgioasă, cu penajul bruniscat, cu dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care j ue imita sunetele scoase de alte pisuri. 2. (Fig.) Persoană vorbă1 4; cicălitoare. (din gaie, după | „«rb. galica). Gaiţă 3, gaițe, s.f. (Res.) 1. Mânerul cleștelui de dogar. 2. Petrol lampant. 3. Lampă țărănească făcută dintr-o sticlă cu petrol şi fitil. (din gaz, după opait).
Gai 1, s.m. (Reg.) Pădure (la șes). Gai 2, adi. (Reg.) Negru.
Gafă 1, gafe, s.f. 1. Piesă metabcă în formă de cârlig, fixată pe o piăjină, folosită la acostarea unei uubarcațiuni, la îndepărtarea ei de mul etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat, şi de care se prinde sarcina. (din fr. gaffe). Gafă 2, s.f. Gest, atitudine sau vurba nepotrivită, care poate conatitui o indelicateţe sau o jignire neintenţionată adusă cuiva.
Fus 1, fuse, s.n. Unealtă de tras Care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unul beţișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit într-o rotiţă. (din lat. fusus). Fus 2, fusuri, s.n. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamână la formă cu fusul. Fus 3, s.n. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază şi capitel. Fus 4, s.n. Corpul drept al ancorei, fără braţe şi fără inel. Fus 5, s.n. (În sintagma) Fus orar = fiecare din cele douăzeci și patru de porţiuni în care este împărțită (imaginar) suprafaţa pământului, prin meridiane ale căror longitudini diferă cu 15%sau prin altă linie de demarcţie convenţională, urmând de aproape aceste meridiane. Fus 6, fusuri, s.n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm; bucată având această suprafaţă. (din germ. Fuss).
Fumicare 1, s.n., pl, (sg. furnicar). Ridicătură mică de pământ care adăposteşte o colonie de fumici; mușuroi; totalitatea furnicilor dintrun muşuroi 2. (Fig.) Mulţime care mișună (lat. fomicarius). Furnicare 2, furnicări, s.f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. (v. furnica).
Furnicar 1, furnicare, s.n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. (Fig.) Mulţime (de oameni) care mişună. (lat. *furnicarius). Furnicar 2, furnicare, s.m. (Ornit.) Albinărel. Furnicar 3, Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascutit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici. (din furnică +-arn).
Fur 1, furi, s.m. Hoţ, tâlhar. (lat. fur, furis). Fur 2, vb., a fura, ind.pz., 1. sg.: „Din când în când cu ochiul eu te fur“ (Eminescu).
Fungi 1, s.f., pl, (sg. fungă). Parâmă, frânghie, care se foloseşte la ridicarea și la coborârea unei vele. (din it. fionco). Fungi 2, s.m., pl., Ciuperci. (lat. fungi).
Fundaci 1, fundaci, s.m. (Zoo0l) Cufundar. (din fund +-ac). Fundac 2, fundacuri, s.n. . Aşternut din paie pe care se ridică stogurile 2. Fundătură. (din fund “+-aC).
Fund 1, funduri, s.n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului; parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. 2. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale, limita de jos. 3. Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. (din lat. fundus). Fund 2, s.m și n., var a lui pfund. |. Veche monedă germană. 2. Masură de greutate egală cu aproximativ 0,50 kg. (din germ. Pfund). Fund 3, s.n. Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc. Fund 4, s.n. (Fam.) Şezut, dos. Fund“, s.n. (Reg., rar) Pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal.
Funcţie 1, funcții, s.f. 1.Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituţie, în schimbul unui salariu, serviciu, slujbă; grad într-o ierarhie administrativă. (din fr. fonction, it. funzione). Funcţie 2, s.f. 2. Sarcină, rol, destinaţie 3.(Gram.) Rolul sintactic îndeplinit de un cuvânt întro propoziţie (Chim.) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă; (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, ţesut din organele vii ale vieţuitoarelor. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau mai multe mărimi variabile independente. (din fr. fonction, it. funzione).
Fumivor 1, -ă, adj. Care absoarbe fumul. Fumivor 2, s.n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea focarului locomotivei cu aer suplimentar, în vederea îmbunătăţirii arderii combustibilului. (din fr. fumivore).
Fugă 1 , fugi. Deplasare cu pași mari şi repezi; alerare, goană. (lat. lupa). Fugă 2, fugi, s.f. Formă muzivulă polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe 1 nd de celelalte voci şi dezvoltati după legile contrapunctului. (din it fuga).
Frontal 1, -ă, adj. Care ţine de fcgiunea frunții; din faţă, așezat în fuţă. (din fr. fronta)). Frontal 2, s.n. 1. Parte proeminentă a unui obiect. (din fr. frontu).
Friză 1, frize, s.f. 1. (în arhitectura clasică) Parte componentă a untablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. Friză 2, s.f. Piesă îngustă de cherestea, folosită la fabricarea lamelor de parchet, a chenarelor de uși, a lambriurilor. Friză 3, s.f. Ramă masivă de lemn în care se prind tăbliile unei uși. (din fr. frise). Friză 4, frize, s.f. Rasă de oi de culoare albă și cu coada scurtă, crescută pentru producţie de lapte. (din germ. Friser).
Frişcă 1, s.f. Strat de smântână proaspată, care se ridică la suprafaţa laptelui nefiert după câteva ore de la mulgere și care, bătută cu telul, devine spumoasă; smântână batută cu zahăr și servită ca desert sau ca garnitură la prăjituri. (et. nec). Frișcă 2, friști, s.f. (Pop.) 1. Nuia, vergea. Frișcă 3, (Fig.) Femeie tânără, zglobie, atrăgătoare, şmecheră și uşor neserioasă. (din magh. friska).
Frigorifer 1, -ă, adj. Care transferă frigul (vagon frigorifer). (din fr. frigorifere). Frigorifer 2, frigorifere, s.n. Clădire prevăzută cu instalatii de răcire sub temperatura mediului înconjurător și folosită pentru conservarea unor cantități mari de alimente, medicamente, instalaţie frigorifică. (din fr. frigorifere).
Frezor 1, -oare, s.m., f. Muncitor care lucrează la o mașină de frezat. (din fr. fraiseur). Frezor 2, frezoare, s.n. Freză. (din fr. fraisoir).