Primul dicționar de omonime în limba română
Fermă 1, ferme, s.f. Unitate agricolă (de stat sau particulară) ulcatuită dintr-un teren, cu amenaJarile, construcţiile, utilajele etc. necesare exploatării respective. (din fr. ferme). Fermă 2, ferme, s.f. Ansamblu format din bare de lemn, de metal sau de beton armat, destinat să Nusțină acoperișul unei construcţii.
Ferit 1, -ă, adj. Pus, aflat la udapost. 2. (prin extensiune; despre locuri, regiuni etc). Puțin cunoscut, izolat, tăinuit, ascuns. 3. (despre ochi, privire). Care ezită să-l privească pe interlocutor în luță. (v. feri). Ferit 2, s.n. Nume generic dat sarurilor acidului feros.
Ferie 1, ferii, s.f. (Reg.) Măsură de capacitate pentru băuturi spirtoase. Ferie 2, ferii, s.f. Înv.) Sărbătoare.
Ferice 1, adj. invar. Fericit. (lat. felix, -icis). Ferice 2, s.f. (Înv.)Fericire. (lat. felix, -icis).
Fereca 1, vb. |. A acoperi, total sau parțial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistenţă și durabilitate; a întări un obiect (de lemn) prin legături metalice; a îmbrăca un obiect cu plăci din metal preţios, a împodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. (din lat. fabricare, apropiat de fier). Fereca 2, vb. 1. A lega cu fiare, lanţuri, în obezi etc., un om arestat sau condamnat: a încătușa. Fereca 3, vb. |. A încuia, a zăvori O uşă, o încăpere. 2. (despre oameni) A se închide sau a se izola în casă, fără să (mai) vadă pe nimeni. Fereca 4, vb. ]. 1. A bate cu ciocanul pietrele de moară spre a le face crestături, șanțuri, zimţi. 2. A face zinnți pe muchea unei monede.
Ferăstraș 1, s.m. Pasăre asemănătoare cu rața, având ciocul prevăzut cu dinţi cornoși și terminat cu un fel de cârlig. Ferăstraș 2, s.n. 1.Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oţel (cu dinţi ascuţiţi) pusă în mişcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale. 2.Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. (din ferăstrău + suf. aș).
Fentă 1, fente, s.f. (Sport) Procedeu tehnic care cuprinde un complex de mişcări, executat rapid, în scopul inducerii în eroare a adversarului și al obținerii unui avantaj asupra acestuia. (din fr. feinte). Fentă 2, var. a lui fantă, fante, s.f. 1. (Tehn.) Deschidere sau crăpătură îngustă (într-un perete). 2. (în forma fentă) Tăietură practicată perpendicular într-o ţesătură: Fentă Ja o fustă. (din fr. fente).
Fedeleş 1, fedeleșuri, s.n. Butoiaş mic, de forme diferite, în care ţăranii își ţin apa când lucrează la câmp. (din magh. fedeles). Fedeleș 2, s.n. (în expresii – adverbial). A lega fedeleş, adică a lega strâns şi bine ca să nu poată scăpa; a lega cobză. Fedeleș 3, s.n., art. Horă țărănească şi melodia ei.
Feciorie 1, s.f. Calitatea de a fi fecioară; castitate, virginitate; (P. ext.) Curăţenie morală. (din fecioară+-ie). Feciorie 2, feciorii, s.f. Timpul cât cineva stă fecior; epoca din viață petrecută ca fecior. (din fecior + -ie).
Feciorește 1, adv. Ca fecioarele; (P. ext.) În mod feciorelnic. (din fecioară+-eşte). Fecioreşte 2, adv. Ca feciorii; în felul feciorilor. (din fecior +-ește).
Fecioresc 1, -ească, adj. Care aparţine fecioriei; privitor la fecioară; (P. ext.) Feciorelnic. (din fecioară+-esc). Fecioresc 2, -ească, adj. Care aparține feciorilor; privitor la feciori, specific feciorilor. s.f. Nume dat mai multor dansuri populare în care băieţii execută unele figuri de virtuozitate; melodie după care se execută aceste dansuri. (din fecior +-esc).
Fecioară 1, fecioare, s.f. Fată tânără care nu a avut niciodată relaţii sexuale cu un bărbat; virgină; (Adjectival, pop.) Fată fecioară, adică fată mare, de măritat; (Fig., adjectival) Pur, curat. (din lat. fetiola sau din fată+-ioară). Fecioară 2, s.f. (Bis. art.). Maica Domnului. Fecioară 3, s.f. (Astron., art.). Constelaţie zodiacală din regiunea ecuatorială a cerului, în care se află soarele la echinocțiul de toamnă. Fecioară 4, s.f. Unul din cele douăsprezece semne simbolice ale zodiacului.
Febrifug 1, febrifuge, s.n. Care înlătură febra sau o reduce. Febrifug 2, -ă, adj. Antipiretic. (din fr. febrifuge, lat. febrifugia).
Fâță 1, interj. Cuvânt care imită O mişcare continuă (onomatopee). Fâță 2, fâre, s.f. art. 1.Nume dat speciilor de peşte mic. 2.Femeie care se fâțâie, (din fâtâi). .
Fâș 1, interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de mişcarea frunzelor, a hârtiei. (Onomatopee). Fâş 2, fâşuri, s.n. Material impermeabil subțire, folosit pentru confecţionarea hainelor de ploaie 2.Haină de ploaie confecționată din acest material.
Făurărie 1, făurării, s.f. (Înv. şi reg.) |. Atelierul fierarului; fierărie. 2. Meşteşugul fierarului. (din făurar +.-ie). Făurărie 2, s.f. (Înv.) Mulţime de obiecte, de piese din fier; fierărie. (din faur+-ărie).
Făurar 1, s.m. (Pop.) Februarie. (lat. febr(u)arius). Făurar 2, făurari, s.m. (Înv. şi reg.) Fierar; (poetic) Făuritor, creator. (din faur +-ar).
Făţuitoare 1, fățuitoare, s.f. Persoană care fățuieşte. (din fățui +toare). Făţuitoare 2, fățuitori, s.n. 1. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feţei scândurilor sau a pieselor de lemn. 2. Unealtă cu care se întinde şi se netezeşte tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 3. Cuţit puţin curbat care serveşte în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. (din fâțui +toare).
Fărâmă 1, vb. a fărâma, ind.pz., 1, sg. şi pl.:,.Minerii fărâmă munIele în cioburi mărunte“ (Deșliu). Fărâmă 2, fărâme, s.f. Bucată mică rămasă din ceva; fiecare dintre bucătelele în care s-a împărțit un obiect (cf. alb. therrime).
Fălțuitoare 1, fălțuitoare, s.f. Persoană calificată în operaţiuniJe de fălțuire. (din fălțui + – toare). Fălțuitoare 2, s.n. Unealtă cu care se fălțuiește (se prelucrează suprafetele, în vederea reducerii și umformizării grosimii lor). (din Piltui + – toare).
Fălci 1, pl. al lui falcă, s.f. |. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixaţi dinții; (la vameni) maxilar; (la animale) mandibulă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini care servește la prinderea unui obiect etc., la sfărâmarea ori «deformarea unui material etc. (lat. lalx, falcis). Fălci 2, pl. al lui faice, s.f. Veche unitate de măsură pentru suprafeţe agricole, folosită în Moldova, echivalentă cu circa 1,5 ha. (lat. falx, falcis).
Făcut 1, s.n. Î. Acţiunea de a face şi rezultatul ei; săvârşire, indeplinire; preparare; confecțonare. Făcut 2, s.n. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. 3. (Pop.) Destin. (v. face). Făcut 3, -ă, adj. 1. (despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (Fam.) Beat.
Făcăluit 1, s.n. (Reg.) Faptul de a făcălui. (v. făcălui). Făcăluit 2, -ă, (Reg.) (despre unele legume fierte). Zdrobit, frecat, făcut pireu. (v. făcălui).
Favoriţi 1, s.m., pl. (sg. favorit). Barbă care încadrează de o parte şi de alta obrazul, lăsând bărbia liberă. (din fr. favori). Favoriţi 2, adj.m., pl. (sg. favorit, -â) Care este preferat de cineva, pe care cineva îl place mai mult. (din fr. favorit, -e, it. favorito, rus. favorit).
Favorit 1 , -ă, adj., subst. adj. Care este preferat de cineva, pe care cineva îl place mai mult. Mâncare favorită. (din fr. favori, – ite, it. favorito şi rus. favorit). Favorit 2, s.m.f. Persoană iubită sau prețuită cu predilecție de cineva; (Spec.) Persoană care se bucură de protecţia unui suveran sau a unu om influent (şi care trage profituri de pe urma acestei situaţii). (Spec., la fem.) Amantă a unui monarh; participant la o competiţie, la un concurs considerat cu cele mai mari șanse de reuşită. Favorit 3, s.m. (mai ales la pl.) Barbă care încadrează de o parte şi de alta obrazul, lăsând bărbia liberă.
Faur 1, s.m. (Pop.) Februarie. (din făurar, derivat regresiv). Faur 2, fauri, s.m. (Înv.) Fierar. (lat. faber, fabri). Fauri 3, -i, Gândăcel lungăreț şi subțire, păros, de culoare castanie. (Elater segetum).
Fată 1, fete, s.f. 1. Persoană de sex feminin, nemăritată; fecioară, virgină. 2. Fiică. ( lat. feta). Fată 2, vb. a făta: ind.pz., pers.3 sg. şi pl.: „Am o vacă neagră/Și când fată, toţi copiii aleargă“ (Ceaunul) (Folclor).
Faste 1, adj.f., pl. (sg. fast, fastă). (despre zile, întâmplări, împrejurări) Favorabil, fericit.(din fr. faste). Faste 2, s.n., pl. Splendoare, măreție, pompă, lux. (din lat. fastus).
Fast 1, s.n. Splendoare, măreție, pompă, lux). (din fr. faste). Fast 2, -ă, adj. (Livr., despre zile, împrejurări, evenimente). Favorabil, fericit. (din fr. faste, lat. fastus).
Fasonat 1, s.n. Fasonare. (v. fasona). Fasonat 2, -ă, adj. (despre obiecte). Căruia i s-a dat, care a căpătat o anumită formă; (Fig., fam.) Care face nazuri.