Primul dicționar de omonime în limba română
Şopârlaiţă 1, s.f. (Pop.) Anghină difterică. (din șopâriă +-iță). Şopârlaiță 2, s.f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze ovaJe sau ascuţite și cu florile albastre. Șopârliță 3, s.f. Diminutiv al lui şopârlă. (din șopârlă +-iță). Şopârliță 4, s.f. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii dispuse în ciorchine, întrebuinţate în medicină.
Şop 1, șopi, s.m. (Reg.) Urs spălător, blană de urs spălător. Şop 2, șopuri, s.n. (Reg.) 1. Șopron. 2. Podul șurii unde se păstrează fânul. 3. Umbrar. Şop 3, s.n. (Reg.) Numele unei boli a vitelor.
Șonţi 1, vb. IV. (Reg.) 1. A (se) şchiopa. 2. A (se) sluți. Şonţi 2, vb. IV., refl. (Reg.) A purta haine de târgoveţ.
Şonc 1, interj. (Reg.repetat) Șontâc. Şonc 2, șoancă, adj. (Reg. deprec.) Şchiop.
Şoldoman 1, șoldomani, s.m. (Reg.) Iepure. Şoldoman 2, șoldomane, s.n. (Reg.) Os mare cu carne.
Şoldan 1, șoldani, s.m. (Reg.) 1. Pui de iepure până la un an. 2. (Ir.) Tinerel, copil 3. Purcel gras de câteva luni. 4. (Fig.) Păduche mare. Şoldan 2, -ă, adj. (Reg. despre oi) Care împunge.
Șol 1, șoluri, s.n. (Reg.) Cană, ceașcă. Şol 2, s.n. (Reg.) Cremă (pentru întreţinerea pielii).
Şoiman 1, șoimani, s.m. (Pop.) 1. Cal sprinten, aprig. 2. Şoim mare. 3. Persoană curajoasă, vitează. Şoiman 2, -ă, adj. (Pop.) 1. Extraordinar, straşnic. 2. (Fig.) Viteaz, curajos. 3.s.f. (Reg.) Pocitură. 4. S.f. (Fig.) Ştiucă.
Şoc 1, șocuri, s.m. (din fr. choc). 1. Ciocnire, izbire bruscă şi violentă între două corpuri. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic. Șoc 2, șocuri, s.n. 1. (Înv. şi reg.) Cantitate de 60 de obiecte de același fel, care formau un tot.
Șoavă 1, șoave, s.f (Reg.) 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi (uliu, gaie etc.). 2. Femela şoimului. 3. Cioară. 4. Femeie certăreaţă, grasă. Şoavă 2, șoave, s.f. (Reg.) 1. Surpătură de teren produsă de ape. 2. Vale strâmtă și adâncă. 3. (Fig., în sintagma) Pălărie șoavă = pălărie cu borul mare şi lăsat în jos.
Şoaită 1, s.f. (Reg,, în expr.) într-o șoaită = deplasat). Şoaită 2, şoaite, s.f. (Reg.) Termen injurios la adresa clericilor.
Tuzuc 1, tuzuci, s.m. (Reg.) l. Par în gardul de nuiele. 2. Pădurice tânără, deasă. – Tuzuc 2, tuzuci, s.m. (Reg.) Dropie.
Tutun 1, s.m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate (Nicolina tabacum). (din tc. tiitin). Tutun 2, tutunuri s.n. (Înv.) Pachet de tutun. (din tc. tiitiin).
Tută 1, tute, s.f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; (P. ext.) Prostănac, tont. (et. nec.). Tută 2, tute, s.f.Instrument în formă de cilindru, folosit la prinderea și scoaterea ţevilor rămase accidental în gaura unei sonde. (din fr. tute).
Tutui 1, vb. IV. Tranz. A spune cuiva tu, când i te adresezi; a fi în termeni familiari cu cineva. (din tu, după fr. tutoyer). Tutui 2, vb. IV. Intranz. A suna din bucium; (P.ext.) A striga tare (din tutoi).
Tușă 1, s.f. 1. Urma lăsată de pensulă pe pânza unui tablou; felul în care este aplicată vopseaua (și care este caracteristic pentru maniera de lucru a artistului). 2. (Sport) Linie care delimitează extremitățile laterale ale unui teren de joc. 3. Lovitură dată la scrimă. 4. Fiecare dintre piesele mici de metal pe care sunt gravate literele, cifrele şi semnele speciale la o mașină de scris, de cules, de calcul etc. (din fr. touche). Tușă 2, tușe, s.f. (Fam.) Mătuşă. (din (mă)tușă).
Turui 1, vb. IV. (Reg.) 1. A se obosi tare. 2. A deszăpezi. 3. A fertiliza un teren ţinând oile să pască pe el. Turui 2, vb.IV. (Pop.) A vorbi mult şi repede, a flecări. Turui 3, vb.IV. (Reg.) A zăpăci, a deruta.
Turtur 1, s.n. (Înv.) Tremur, fior, înfiorare. Turtur 2, -ă, adj. (Reg.) Acricios.
Turtă 1, turte, s.f. 1. Pâine rotundă şi turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. (din lat. *turta = torta [panis] „pâine rotundă“; cf. fr. tourte). Turtă 2, s.f. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din seminţele de floarea-soarelui etc. şi care se presează într-o formă de obicei turtită şi rotundă. Turtă 3, s.f. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis).
Turnură 1, turnuri, s.f. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. 3. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. (din fr. tournure). Turnură 2, s.f. Perniţă sau bucată de stofă pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie.
Turna 1, vb. | 1. A vărsa un lichid sau un fluid în ceva, undeva sau peste ceva. A ploua torențial. 2. A introduce un material lichid (un metal topit) într-un tipar, pentru a obține un obiect de forma tiparului. 3. (Fam.) A pâriî, a denunța; a arunca pe cineva la închisoare. 4. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). (din lat. tornare). Turna 2, vb. Î. A compune, a redacta ceva (la repezeală). 2. (A realiza) A turna un film = a înregistra pe o peliculă diferite scene care vor compune un film; a realiza un film cinematografic. (din fr. toumnern).
Turn 1, s.n. 1. Construcţie de zidărie, de beton etc., de înălțime relativ mare în raport cu dimensiunile bazei. 2. (Şah) Tură (2). (din germ. Turn). Turn 2, s.n. (Geol.) Formă de relief proeminentă, izolată, cu aspect prismatic, formată din calcare şi din alte roci. (cf. germ. Turn, fr. toun).
Turculeț 1, turculeți, s.m. Diminutiv al lui turc. (din tur +-uleț). Turculeț 2, s.m. (Reg.) Sticlete.
Turbă 1, turbe, s.f. Varietate de cărbune de calitate inferioară, format în mlaștini neaerisite din resturi de plante parţial necarbonizate. (din fr. tourbe). Turbă 2, s.f. (Pop.) Turbare. (din turba).
Tură 1, ture, s.f. 1. Serviciu succesiv, alternativ; rând, schimb; interval de timp cât lucrează un schimb. 2. Rotatie completă (de 360%); tur (1). (din fr. toun). Tură 2, ture, s.f. Piesă în formă de turn, la jocul de șah care se deplasează numai în linie dreaptă.
Tura 1, turale, s.f. (Înv.) Monogramă a sultanului care se punea pe acte şi pe monede; (P.ext.) Orice emblemă sau efigie. Faţa monedei pe care se afle emblema. (din tc. tura, tugra). Tura 2, s.f. (Înv.și reg.) Rișcă. Tura 3, turale, s.f1. Fibrele unei plante exotice din care se fabrică o anumită calitate de aţă. 2, (Înv.) Pachet care cuprinde un număr fix de obiecte (10 sau 12) de acelaşi fel, legate sau ambalate împreună. (din tc. tura).
Tur 1, tururi, s.n. 1. Mişcare circulară în jurul unui ax sau al unui punct fix, cu revenire la punctul de plecare; mişcare liniară pe un traseu, cu revenire la punctul de plecare. (Fig.) Privire de ansamblu asupra unei probleme. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu. 3. (Sport) Parte dintr-un campionat, cuprinzând jumătate din totalul etapelor. Parcurs sub formă de circuit, care trebuie străbătut de către concurenţi întro competiţie (mai ales ciclism). 4. Ciclu la jocul de cărţi în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. (din fr. tour). Tur, tururi, s.n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; (P. ext.) Partea dorsală a corpului omenesc. (cf. scr. tur).
Tuns 1, s.n. Faptul de a tunde. (v. tunde). P 6) Tuns 2, -ă, adj. (des ă 1 -ă Ă pre păr, barbă etc.) Tăiat, retezat. (despre oameni) Cu părul, barba, mustaţa, tăiate. (v. tunde).
Tulpan 1, tulpane, s.n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie. Basma în trei colțuri cu care femeile își acoperă capul 2. (Rar) Turban. (din ngr. tulpâni). Tulpan 2, s.m. (var. tulipan) (Reg.) Nume dat mai multor specii de lalele. (din germ. Tulipane).
Tulnic 1, tulnice, s.n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemănător cu buciumul; (P. gener.) Bucium. (et. nec.) Tulnic 2, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc.