Primul dicționar de omonime în limba română
Echivoc 1, -ă, adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri; neclar, confuz, ambiguu. Echivoc 2, s.n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicaţiilor prin canale, exprimând cantitatea de informaţii care rămâac nctransmisă din cauza perturbațiilor. (din fr. equivogque, lat. ecqquivocus).
Echivalent 1, -ă, adj. Care are aceeaşi valoare, acelaşi efect, acecași semnificaţie; (despre figuri geometrice) Care are acceaşi suprafaţă sau acelaşi volum. Echivalent 2, -e, s.n. |. Mărime, număr care caracterizează egalitatea sau echivalenţa. 2. (În sintagma) Echivalent general = marfă care serveşte la exprimarea valorii tuturor celorlalte mărfuri, îndeplinind rolul de bani. (din fr. €quivalent, lat. aequivalens).
E 1, s.m. (Invar.) A şaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă. E 2, interj. (Onomatopee). Exclamaţie. E 3, vb. a fi: 1. auxiliar verbal, la diateza pasivă, ind.pz., 3, sg.: E căutat de cineva. 2. copulativ, ind.pz., 3, sg. Copacul e înalt. 3. predicativ, ind.pz., 3, sg.: „La steaua care-a răsări e-o cale atât de lungă…“ (Eminescu).
Dus 1, s.n. (Rar) Faptul de duce, plecare. (v. duce), ae) Dus 2, -ă, adj. 1. Plecat. 2. (În expr.) a dormi dus = a dormi foarte „adânc. 3. (Fie) Desprins de a duca nt, îngândurat. (v. duce)
Dure 1, adj.f, pl. (dur, -a) 1. Tare. Z, (despre ape) Care contin săruri (de Ciu şi de magneziu) peste limita admisă. (din fr. dur, lat. durus). Dure 2, s.f., pi. (sg. dură). Roata i rentă; (Spec.) Rotita scripei de ia ițele războiului pirheiei iului de țesut.
Durdă 1, durde, adj.f. Durdulie. e, adj (Reg) Durdă 2, durde, s.f. (Înv. şi pub s.f. (Înv. şi reg.) pușcă
Dura ăi vb. 1. A construi, a zidi, a Clădi. 2. A face, a confecţi (lat. dolare). cehona Dura 2, vb. 1. A ţine un anumit timp, ase desfăşura într-o anumită perioadă. 2. A persista, a dăinui: a fi trainic. (din fr. durer, lat. durare).
Dur 1, -ă, adj. (despre ape) Care conține săruri peste limita admisă pentru apele potabile și industriale. Dur 2, “d, adj. (despre corpuri solide). Greu de zgâriat sau de străpuns; tare; (Fig.) Aspru, sever, violent, brutal, crud. (din fr. dur. lat. durus).
După 1, prep. (Introduce diferite complemente: indirect, de loc, de timp, de mod, de scop, instruntal sau atribute): menta ute): văr după mama După 2, loc. conj. (În sintagma) după ce, după ce că
Dulce 1, adj. 1. Care are gustul micrii sau al zahărului. 2. (despre lapte) Proaspăt, (despre brânzeturi) care nu a fost sărat (Fig.) Frumos, drăguţ, Eingas. (lat. dulcis). Dulce 2 „s.n. |. Ceea ce e plăc bun. (lat. dulcis). plăcut
Dulap 1, -uri, s.n. Mobilă de lemn Sau de metal prevăzută cu raliuri, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărţi etc. (di poaci ţ (din tc. „_Dulap?, -i, s.m. Scândură lată ŞI groasă. Dulap 2, s.n. Roată pentru borangicul în fire. Pentru 1ras Dulap 3, s.n. (Pop.) Scrânciob
Duce 1, vb. |. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndemna. 3. A deplasa. 4. A merge. (lat. ducere). Duce 2, duci, s.m.. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titu nobiliar; mare senior feudal. 3. Comandant suprem de oști la triburile germanice. (din fr. duc, lat. dux, -cis)
Ducă 1, s.f. (de obicei precedat de prep. de. Ja, pe). Plecare, drum, călătorie. (Expr.) A fi pe ducă = a fi pe sfârşite; a fi gata de plecare. (din duce’). Ducă 2, duci, s.m. (Înv.) Duce?. (din ngr. dukas).
Ducat 1, ducate, s.n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce sau a unei ducese. (din it. ducato). Ducat 2, -i, s.m. Monedă de aur sau de argint care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care şi în Ţările Române — (din it. ducato).
Dublou 1, s.n. (Arhit.) Arc în relief care dublează o boltă; grindă principală la un planşeu de lemn. (din fr. doubleau). Dublou 2, s.n. (cf. engl. double[scull]). (Sport) Cuplu de doi vâslaşi pe aceeaşi ambarcaţie.
Dublon 1, s.m. Veche monedă spaniolă de aur. (din fr. doublon, cf. sp. doblon). Dublon 2, s.n. (Poligr.). Repetare din greşeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii.
Duble 1, s.f., pl. (sg. dublă) (Pop.) Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dubludecalitru, baniţă. (refăcut din dublu). Duble 2, s.n. (Obiect de) metal placat cu un strat subțire de aur sau de platină. (din fr. double).
Dubă 1, dube, s.f. Autodubă; vehicul închis, prevăzut cu ferestruici Şi gratii, cu care se Wansportă deţinuţii. (cf. scr. dubak). Dubiă 2, dube, s.f. Puşcărie, temniţă. Dubă 3, dube, s.f. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. (cf. ucr. dub „stejar“, „luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”). Dubă 4, s.f. Putină îngropată în pământ sau groapă căptuşită cu lemn, în care se pun pieile de tăbăcit împreună cu tananţii.
Drug 1, -i, s.m. |. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuinţări (în lucrări de construcții). (Înv.) Lingou. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de ţesut manual. (din scr. drug). Drug 2, -uri, s.n. Punct de broderie asemănător cu festonul prin care se obțin pe cusătură linii (dese şi) pline.
Drog 1, -uri. 1. Substanţă care serveşte la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant. 2. (Fam.) Medicament. (din fr. drogue). Drog 2, s.n. Arbust cu flori gălbui solitare, care creşte prin Jocuri pietroase şi aride. 2. Plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care creşte prin pășuni montane. (et. nec.).
Drob 1, -i, s.m. Bucată, bulgăre mare de sare; (P. gener.) Bucată mare şi compactă de ceva. (din bg. scr. drob). Drob 2, -uri, s.n. 1. Măruntaie de miel. 2. Mâncare preparată din măruntaie de miel. (din bg., scr. rob.) Drob 3, s.n. (Reg.) Cutia teascului de vin. Drob’, -i, s.m. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene şi fructele pâstăi turtite. (din rus., ucr. drok, confundat cu drob).
Dric 1, -uri, s.n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți şi loitre). 2. Car mortuar. (din magh. dertk). Dric 2, s.n. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acţiuni.
Dresuri 1, s.n., pl. (sg. dres) (Pop.) i. Farduri, cosmetice, 2. Mirodenii, condimente. (v. drege). Dresuri 2, s.f.. pl. (sg. dresură). Dresare a unui animal. (din germ. Dressur).
Dres 1, -uri, s.n. Fard, cosmetic, (v. drege). Dres 2, -uri, (la pl.) Mirodenii, condimente. Dres 3, dresuri, s.n. 1. Ciorap pantalon 2. (sport, balet) Echipament. (din engl. dress).
Drept 1, dreaptă, adj. Care mergc de la un punci la altul fără ocol; ncicd, fără asperităţi. (lat. directus). Dreptă 2, -ă, adj. Just, cinstit, bun: corect. Drept 3, -uri, s.n. 1. Totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un stat. 2 Ştiinţă sau disciplină care studiază dreptul. Drept 4, s.n. Răsplată, retribupic. Drept 5, dreaptă, adj. Opus lui stâng. Drept 6, I. prep. 1. (introduce un complement indirect). În loc de +.-„ în calitate de…; Drept 7 Drept cine mă iei?. 2. (Reg., introduce un circumstanţial de loc) Alături de…, lângă, în dreptul…: „Soarele i s-a pus drept în (la) inimă“. 3. (Introduce un circumstanţial de scop): Pentru, ca: Drept încercare, s-a folosit de un cleşte II. adv. Direct: Merge drept la birou.
Drâmbă 1, drâmbe, s.f. (Pop.) Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier şi o lamă elastică de oțel care vibrează scoțând sunete modulate prin mişcarea buzelor. (din ucr. drymba). Drâmbă 2, drâmbe, s.f. (Pop.) Ceată, grup (de oameni).
Drăgaică 2, -ce, s.Î. Sărbâtoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie), sânziene. (din bg. dragaika). Drăgaică 2, s.f. Dans popular, Jucat mai ales la drăgaică; melodic după care se execută acest dans. Drăgaică 3, s.f. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbăteşte) execută acest dans. Drăgaicăt, s.f. | ârg care se ține la 24 iunie. Drăgaică 4, -ce, s.f. (la pl.). Zâne rele despre care se crede că ar sluți oamenii; iele. Drăgaică 5, s.f. Plantă erbacee cu frunze lungi şi înguste şi cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană.
Draniţă 1, -țe, s.f. Şindrilă, șiță. (Gin scr. dranița). Draniţă 2, -ţe, s.f. Bălărie parazitară cu frunze lipicioase.
Dragon 1, -i, s.n. Şiret confecționat din fir metalic şi terminal cu un ciucure, care se prinde la mânerul sabiei. (din fr. dragonne). Dragon 2, -i, s.m. Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur şi coadă lungă de șarpe. (din fr. dragone). Dragon 3, -i, s.m. Specie de şopârlă care trăieşte pe copaci, în unele regiuni tropicale, având dea lungul corpului două excrescenţe ale pielii în formă de aripi. Dragon 4, s.m. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din şerpi încolăciţi. Dragon 5, s.m. Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un şir lung de stele terminat cu un fel de cap; (Pop.) Balaurul. Dragon 6, -i, s.m. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât şi pedestru. Dragon 6, s.m. Muncitor care conduce o dragă. (cf. fr. dragueur). Dragon 7, s.n. |. Navă mică de luptă folosită la deminare. 2. Avion sau hidroavion special amenajat pentru dragarea minelor marine magnetice.
Dragoman 1, -i, s.m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. (din ngr. dragomanos). Dragoman 2, -i, s.m. Vătaf, supraveghetor.