Primul dicționar de omonime în limba română
Dietă 1, -te, s-f. Regim alimentar special, recomandat în cazul unei boli sau pentru menținerea sănătăţii; (P. ext.) Regim de viaţă ordonată. (din fr. diete, cf. lat. diaeta, gr. diaita „regim“. Dietă 2, s.f. Adunare legislativă (în feudalism și în unele state moderne); (P. ext.) Adunare reprezentativă cu caracter politic.
Diateză 1, -ze, s.f. Categorie gramaticală verbală care exprimă raportul dintre subiect și acțiunea verbului. (din fr. diathese). Diateză 2, -ze, s.f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. (din fr. diatbese, cf. gr. diathesis „dispoziţie “).
Diamantină 1, adj. f.(m. diamantin). Strălucitor ca diamantul; adamantină. (din fr. diamantin). Diamantină 2, s.f. Pulbere abrazivă, artificială, folosită în special la lustruirea pieselor de oțel. (din fr. diamantine).
Diamant 1, -te, s.n. |. Varietate cristalină de carbon, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele, folosită ca piatră prețioasă sau ca abraziv. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, care conţine un diamant. (din fr. diamant). Diamant 2, s.n. Cel mai mic corp de literă de tipar
Diafragmă 1, Organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care participă la respirație. ♦ Cartilaj care separă cele două nări Diafragmă 2, Membrană elastică (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin vibrațiile ei, reproduce sunetele. Diafragmă 3, Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe plăcuțe opace mobile, care limitează trecerea luminii. Diafragmă 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul și viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de rigidizare a construcției alcătuit dintr-o placă plană sau dintr-un planșeu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma.
Diac 1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ. Diac 2, s.n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac.
Dezvăţ 1, s.n. Faptul de a (se) dezvăţa; dezobișnuire (din dezvăța, derivat regresiv) | Dezvăţ 2, vb. a dezvăta; ind.pz, 1 sg.: Nu mă dezvăţ ușor de obiceiul fumatului.
Dezbate 1, vb. A discuta pe larg şi adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuţiei, a examina o cauză, un proces. (din dez-+bate, după fr. debattre). Dezbate 2, vb. (Pop.) |. A desface ceva care fusese bătut, fixat, prins cu cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înțepenit (în cuie). 2. A afâna un pământ bătut, uscat, întărit.
Devize 1, s.n., pl. (sg. deviz). Evaluare anticipată şi amănunţită necesar pentru executarea unei lucrări proiectate. (din fr. devis). Devize 2 s.f., pl. (sg. devizâ). Formulă care exprimă concis o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva. (din fr. d&vise). : Devize 3, s.n., pl. Documente de credit şi de plată emise în valută Străină şi pe baza cărora beneficiarul obține o anumită cantitate de valută dintr-o altă țară; mijloc de plată în valută străină. (din fr. devises).
Detunător 1, -oare, adj. Care răsună puternic; bubuitor. (din detuna +-ăâtor). Detunător 2, -oare, s.n. Partea dindărăt a ţevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartuşului. (din detuna +-âtor).
Determinant 1, -ă, adj. i. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziţii) care precizează sensul altui cuvânt sau altei propoziţii cu care este în legătură. (din fr. determinant). Determinant 2, -ţi, s.m. Expresie matematică ale cărei elemente Sunt aşezate sub forma unui tabel Şi care serveşte la rezolvarea sistemelor de ecuaţii (din fr. dererminant).
Deșertat!, s.n. (Pop.) Deşerture. (v. deşerta). Deşertati, -ă, adj. (Pop; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior
Deşert 1, -ă, adj. 1. Care nu conţine nimic în interior; gol. 2 (Despre terenuri, țări, regiuni) | psit de vietăţi și de vegetație; pustiu, nelocuit, nepopulat. (din lat desertus). Deşert 2, s.n. Î. Spaţiu gol, pustietate. 2. Regiune cu climă aridă. 3. (Pop.) Partea scobită a corpului (la om şi la animale), tuprinsă între coastă şi osul șoldului (din lat. desertum, fi. desert). Deşert 2, vb. a deşerta, ind.pz., | sg.
Deșela 1, vb. L. Tranz. A îndoi, a vâtăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori eforturi prea mari. ( de+ şale). Deșela 2, vb. |. Tranz. A scoate şaua de pe spinarea unui animal de călărie. (var. deșeua) (din des!+(in) şeaua),
Despărţitor 1, -oare, adj. Care desparte. (din despărți +-tor). Despărţitor 2, -oare, s.n. (În sntagma) Despărţitor de lan = organ al maşinilor agricole de recoltat, destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fe tăiate. (din despărți +-tor).
Despărţit 1, s.n. Despărțire; (în sintagma) Despărţitul oilor = desfucerea tovărăşiei de stână, când sc împart proprietarilor oile şi produsul lor. (v. despărți). Despărţit 2, -ă, adj. 1. Seaparat (unul de altul). 2. Divorţat. 3. Izolat (v. despărţi).
Desfid 1, (rar) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv). Desfid 2,desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).
Deservi 1, vb. A face cuiva un rău serviciu; a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. (din fr. desservir). Deservi 2, vb. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. (din lat, deservire, fr. desservir)
Desemna 1, vb. |. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru ocuparea unei funcţii, a unei demnități. (din fr. designer, lat. designare). Desemna 2, vb. 1 (Înv.) 1. Tranz. A executa un desen. 2. Refl. A apărea, a ieşi în evidenţă.
Deschizător 1, -i, s.m. 1. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. 2.(În sintagma) deschizător de drumuri = iniţiator, inovator. (din deschide +-ător). Deschizător 2, -oare, s.n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc.-la sticlele închise ermetic; destupător (din deschide + -ător).
Descărcător 1, -oare, adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea. (din descărca +-ător). Descărcător 2, -oare, s.n. 1. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transportor în diferite puncte de pe traseul său. 2. (n sintagma) Descărcâtor electric = aparat de protecţie a instalaţiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestorâ. (din descârca +-ător).
Dermatom 1, s.n. (Med.) Zonă a pielii corespunzând ramificailor unui nerv rahidian. (din fr. dermatome). Dermatom 2, s.n. (Med.) Instrument pentru tăierea unor fragmente de piele pentru grefe. (din fr. dermatome, cf. gr. derma „piele“, tome „tăiere“).
Derivaţie 1, -ii, s.f. Ramificaţie a unui curs de apă. (din fr. derivation, lat. derivatio). Derivaţie 2, -ii s.f. (Lingv.) Formarea unui cuvânt nou de la alt cuvânt prin afixe; derivare. Derivaţie 3, -ii s.f. (Mat.). Operaţie în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcţii.
Derivată 1, derivate, adj.f. Care derivă din ceva. (v. deriva). Derivată 2, derivate, adj.f. (Mat.) Limita raportului dintre creşterea funcţiei și creșterea variabilei, când creșterea variabilei tinde către zero. (din fr. dârivee).
Derivat 1, -ă, adj. 1. Care derivă din ceva. 2. (despre cursul unei ape) Abătut din albi ă (daia ia sa naturală. Derivat 2, -i, s.m. (Chim.) Substanţă preparată din alta și care de Obicei păstrează structura de bază a substanţei din care provine. (v. deriva). Derivat 3, s.n. 1. Produs industrial extras dintr-o materie primă. 2. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 3. Lucru care rezultă, derivă din altul. (v. deriva).
Depurator 1, -oare, s.n. Substanța care favorizează eliminarea toxinelor din organism. (din fr depuratoire). Depurator 2, -oare, adj. Depurativ. Aparat depurator = totalitatea organelor de excreţie prin care se face curăţarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. (din fr. depurateur).
Depune 1, vb. 1. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. 2. (despre substanţe aflate întrun lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. Depune 2, vb. (Reg.) (despre vaci, bivoliţe etc.) A-și mări ugerul; a fi aproape să fete. (lat deponere).
Deponent 1, Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. Deponent 2, (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ.
Depărta 1, vb. 1, 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva Depărta 2, vb. 1, reflecta, vb.I, . A se abate, a devia (de la subiect)
Depănător 1, -i, s.m. Muncitor pecializat la depănat. (din depăn+ ător). Depănător 2, -oare, s.n | Organ al mașinii de cusut care tiveşie la depănarea aţei pe i worelul suveicii. 2. Dispozitiv pcare sunt așezate sulurile la muisunile de depanat; vârtelnită (lin depăna +-ător).