Primul dicționar de omonime în limba română
Crăiţă 1, -ţe, s.f. Plante erbacee din familia compozitelor. (crai+ – iță). Crăiţă 2, -ţe, s.f. Varietate de ciupercă comestibilă. Crăiţă 3, -ţe, s.f. (la pl.) Dans popular românesc; melodia după ture se execută acest dans. Crăiță 4, s.f. Crăiasă; fată de ctui. Crăiță 5, s.f. (Rar; la jocul de cârți) Damă.
Crăcană 1, -ne, s.f. Cracă ramificată în formă de V. (cracă + – ană). Crăcană 2, s.f. Pirostrie. Crăcană 3, s.f. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri.
Crasnă 1, crasne, s.f. (Reg.) 1. Sapă ascuţită la vârf pentru pământ tare. 2. Jug pentru o singură vită. Crasnă 2, s.f. (Înv.) Frumuseţe.
Crampă 1, -pe s.f. Contracţie involuntară, prelungită şi dureroasă a unui muşchi sau a unui grup muscular; (la pl.) dureri acute în stomac. (din fr. crampe). Crampă 2, s.f. Unealtă de oţel cu un cioc ascuţit, fixată într-o coadă de lemn, cu ajutorul căreia se taie rocile de duritate mică şi mijlocie din abataj.
Crambă 1, crambe, s.f. (Reg.) Creangă, cloambă. Crambă 2, crambe, s.f. (Reg.) Cameră mică în care se păstrează diferite obiecte din casă.
Crainic 1, crainici, s.m. (Înv.) 1. Funcţionar de district care executa sentințele judecătorești şi strângea impozitele. 2. Persoană care anunța poruncile, vestitor, 3. Gonaci la o vânătoare, hăitaş. Crainic 2, crainice, s.n. (Reg.) Maşină de ridicat pietre și lemne grele; posadă.
Crac 1, interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). (onomatopee, cf. fr. crac) Crac 2, craci, s.m. 1. Fiecare dintre cele două părţi ale pantalonilor, ale iţarilor etc. 2. Crăcană; creangă, ramură, cracă. (din bg. krak). Crac 3, craci, s.m. Ramificaţie a unui deal; picior de deal sau de munte. Crac 4, craci, s.m. Ramificaţie a unei ape curgătoare.
Covei 1, coveie, adj. (Reg.) Încovoiat, întors, cotit. Covei 2, coveie, s.n. (Reg.) 1. Cot, cotitură. 2. Ascunziş.
Coţac 1, -ă, adj. (Reg.) Uscăţiv, slab. Coţac 2, coţaci, s.m. (Reg.) Specie de pește.
Cotor 1, -oare, s.n. 1. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. Partea de jos a unei tulpini. 2. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. (et. nec.). Cotor 2, -ri, s.m. (La fiinţe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unei fir de păr.
Cotoi 1, cotoi, s.m. (Pop.) Motan, pisoi. (din *cot (<sl. kotă „pisică“)H-oi). Cotoi 2, cotoaie, s.n. (Reg.) 1. Picior de pasăre friptă, copan, coapsă. 2. (la om) Partea piciorului până la genunchi. 3. Ciolan. Cotoi 3, cotoaie, s.n. (Reg.) 1. Parte a căruţei. 2. (la pl.) Braţele ferăstrăului.
Cotlete 1, s.n. (sg. cotlet) Sortiment de carne, împreună cu osul corespunzător, tăiat din partea superioară a coastelor; antricot. (din fr. câtelette). Cotlete 2, s.n., pl. Favoriti.
Cotitură 1, -turi, s.f. (coti +tură). Cot. Ă Cotitură 2, s.f. (Fig.) Transformare calitativă esenţială, salt produs în desfăşurarea unei acţiuni, a unui eveniment etc. Cotitură 3, s.f. (Pop.) Golf.
Cotigar 1, -re, s.n. Căruţă joasă și lungă cu care se transportă poveri. (contaminare între cotigă şi car). Cotigar 2, s.m. Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. (din cotigă + – ar).
Coteţ 1, -ţe, s.n. Adăpost pentru păsări, porci, câini. (din sl. kotică „cuib’“). Coteţ 2, -țe, s.n. Îngrăditură de nuiele servind de capcană pentru pești.
Cotârlău 1, cotârjaie, s.n. (Reg.) Gaură în vatra cuptorului; adăpost pentru câini; cotlon, coteţ. Cotârlău 2, cotârlăi, s.m. (Reg.) Băiețandru fără mustață; cotângan.
Cotărit 1, s.n. Faptul de a cotări. (v. cotări). Cotărit 2, s.n. Meseria cotarului. (din cotar +-id). Cotărit 3, s.n. (Înv.) Dare impusă negustorilor care vindeau marfă cu cotul.(din cot +-ărit).
Cotă 1, s.f. Parte cu care contiibuie cineva la o cheltuială comună; parte cuvenită în urma unei Împărțeli. (din fr. cote, cf. lat. med. «Juota – în ce cantitate). Cotă 2, s.f. Altitudine a unui punct față de nivelul mării. Cotă 3, s.f. Distanţa dintre un punct și un plan de referintă. Cotă 4, s.f. Semne în cifre și în licre care arată locul unor cărţi, ul altor documente etc. într-o Ibliotecă, arhivă etc. Cotă 5, s.f. (Liv.) 1. Fustă țărănească. 2. Haină largă purtată de preoții catolici. (din fr. cotte).
Cotar 1, cotare, s.n. (Reg.) |. Tinda unei stâne de oi. 2. (la pl.) Ușile prin care ies oile din strungă ja muls. Cotar 2, cotari, s.m. 1. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul ale mărlurilor vândute. 2. (Reg.) Specie de omidă.
Cotac 1, cotacuri, s.n. (Reg.) Lemnul de care se atârnă căldarea la vatră, cujbă. Cotac 2, s.n. (Reg.) Pizmă, pricină, pică. Cotac 3, s.n. (Reg.) Pâlc de pădure.
Cot 1, coate, s.n. (Anat., la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebraţul. (din lat. cubitus). Cot 2, coturi, s.n. 1. Loc, porţiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcţia; cotitură, întorsătură; meandră (a unei ape curgătoare). 2. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 3. (Reg.) Colț, unghi, ungher. Cot 3, coţi, s.m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0, 664 m (în Muntenia) sau cu 0, 637 mn (în Moldova) care reprezenta distanța de la cot până la încheietura palmei; (Reg.) vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii.
Coşar 1, -e, s.n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc.; construcție cu pereţi din împletitură de nuiele, pentru păstrarea porumbului şi a altor produse agricole; pătul. (din bg., scr. kosara). Coșar 2, -i, s.n. 1. Persoană care curăţă coșurile şi sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri. (din coș+ -ar).
Coş 1, -uri, s.n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau depozitarea unor obiecte; coşarcă. (din sl. kosi) Coș 2, -uri, s.n. Bubuliţă purulentă care se formează pe faţă sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. (lat. cossus) Coş 3, -uri, s.n. Hom. Coş 4, -uri, s.n. Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn prin care trebuie să treacă mingea pentru a marca un punct; punct marcat în acest fel. Coş 5, s.n. Acoperământ de piele al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. Coş 6, s.n. Torace.
Cost 1, s.n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. (din costa, derivat regresiv). Cost 2, s.n. (Reg.) Hrană, mâncare. (din germ. kost).
Cosor 1, -oare, s.n. Cuţit scurt, cu vârful încovoiat, întrebuințat în viticultură și pomicultură. (din sl. kosori). Cosor 2, s.n. Plantă erbacee acvatică, cu tulpina lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale prevăzute cu spini.
Cosmetică 1, adj.f. 1. Care serveşte la îngrijirea feţei sau a părului. 2. Care ţine de cosmetică. 3. s.f. Arta de a îngriji tenul, profesiunea cosmeticianului. (din fr. cosmetique). Cosmetică 2, s.n. Cremă sau Joţiune care servtște la îngrijirea feţei sau a părului.
Cosiţă 1, -ţe s.f. Părul lung al femeilor, împletit în una sau în două cozi; (p. gener.) păr; şuviță de păr. (din bg. kosica). Cosiţă 2, s.f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui.
Cositură 1, -uri, s.f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba; 2. larbă cosită; nutreţ. (cosi+ -tură). Cositură 2, s.f. Rană pe care șio fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a conformaţiei defectuoase a membrelor.
Cositor 1, s.n. Staniu. (din si. kositeru). Metal alb-argintiu, maleabil, mai ușor decât plumbul, folosit la spoirea vaselor de aramă Si: staniu. 2 Staniu în aliaj cu cuprul, folosit la fabricarea veselei Si: bronz Cositor 2, -oare, 1. (adj). Care coseşte. 2. (s.m.) Cosaș (1). (din cosi+-tor).
Cosie 1, cosii, s.f. (Reg.) Coadă de coasă. (numită în nord cósie, în Buc. și cosiriște). V. codirișcă. Cosie 2, s.f. (Înv.) Condiment.