Compensator 1, -i, s.n. Sistem tehnic care lucrează în vederea obţinerii unei compensări de variaţie de efort etc. (cf., fr. compansateur). Compensator 2, -i, s.m. Specialist autorizat să efectueze compensarea busoleor de pe nave sau avioane.
Compas 1, -uri, s.n. Instrument de mâsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc. (din fr. compas). Compas 2, s.n. Busolă.
Companie 1, -ii, s.f. Tovărășie, însoţire. (din fr. compagnie) Companie 2, -ii, s.f. Mare întrepindere sau societate (de transport, industrială, comercială etc.). Companie 3, -ii, s.f. Subunitate militară care intră în compunerea batalionului.
Compactor 1, -i, s.m. (din fr. compacteur, lat. compactor). (Reg.) Legător de cărţi. Compactor 2, -oare, s.n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafuta unui teren ori a unei șosele etc,
Compact 1, -ă, adj. 1. În formă de masă bine închegată; îndesat, dens, numeros. 2. (Fig.) Întunecat, intunecos. (din fr. compact, lat. compactus). Compact 2, s.n. Numele unor anumite convenţii făcute cu papa (mai ales pentru repartizarea beneficiilor) sau al unor acte care cimanau de la papă. (lat. compactus, fr. compact).
Comoară 1, -ori, s.f. Cantitate mare de bani sau obiecte de preţ; avutie, avere. (din sl. komora „depozit de provizii“). Comoară 2, s.f. (Fig.) Persoană foarte iubită sau preţuită. + Comoară 3, s.f. Steaua Pollux din constelația Gemenilor.
Comisar 1, s.m. 1. Ofiţer de poliţie, şef al unui comisariat sau al unui birou de poliţie. 2. Delegat, împuternicit (într-o functie, într-un rang). (cf. fr. commissaire. it. commissario. lat. med. commissarius). Comisar 2, s.m. î. Functionar de grad înalt cu sarcini administrative sau economice corespunzătoare funcţiilor unui ministru. 2. Comandant al unui comisariat militar. (din fr. commissaire, rus. komissar).
Comis 1, s.n. (Reg.) 1. Pâine cazonă din armata austro — ungară. Comis 2, comiși, s.m. (Înv.) 1. Mare dregător în Ţările Române, în evul mediu, care avea în sarcina sa caii şi grajdurile curții domneşti. 2. Rang de boierie în evul mediu. (din ngr. k6mis). Comis 3, comiși, s.m. Reprezentant al unei firme care vizitează clienții pentru a obține comenzi de mărfuri.
Comici 1, -ă, 1. adj. Care aparţine comediei, de comedie; care provoacă râsul. 2. s.m. Actor care interpretează roluri de comedie. Comic 2, s.n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situaţiile sau personajele din viaţă sau din artă care provoacă râsul, ceea ce constituie temeiul ridicolului. (din fr. comique, lat. comicus).
Combinator 1, -oare, adj. Care combină, care determină o combinaţie. Combinator 2, s.n. Aparat care poate realiza combinaţii de asociaţie între mașini, aparate şi instrumente electrice. (Din rus. kombinator, fr. combinateur).
Combinat 1, -e, s.n. Mare complex productiv care reunește mai multe întreprinderi industriale și în care uneori produsele uneia din întreprinderi servesc celorlalte ca materie primă, semifabricată sau auxiliară. (din rus. kombinat. fr. combinat). Combinat 2, -ă, adj. Care este alcătit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație; (substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de ski). (v. combina, cf. fr. combine).
Comănac 1, -e, s.n. |. Acoperământ al capului de formă cilindrică, fără boruri, confecţionat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. 2 Acoperământ al capului asemănător cu comănacul, purtat, odinioară de bărbaţi; căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. (et. nec.). Comănac 2, -i, s.m. (Reg.) Creangă, ramură. (et. nec.).
Comă 1, s.f. Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilităţii şi motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, la diabet, la uremie sau la alte boli. (din fr coma). Comă 2, come, s.f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Germanism) Virgulă. (din germ. komma, fr. comma).
Comarnic 1 , -e, s.n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii de stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care serveşte la păstrarea și uscarea cașului. (din bg. komarnik). Comarnic 2, s.n. Poliţă, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. Comarnic 3, s.n. Foişor, cerdac.
Colţișor 1, -oare, s.n. Diminutiv al lui colţ; colțuleţ. (din colț + -ișor). Colțișor 2, -ri, s.m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roşiatice, răspândită prin păduri umbroase.
Colţar 1, -e, s.n. Poliţă așezată în colțul dintre doi pereţi ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat întrun colț al camerei. (din colț+ -an). Colţar 2, s.n. (Reg.) Sobă de cărămidă cu coloane, instalată în colțul unei camere. Colţar 3, s.n. Echer. Colţar 4, s.n. Calibru folosit la controlul înălţimii literelor tipografice. Colţar 5, -i, s.m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuţite, care se atașează la bocanci cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheată, pe bușteni.
Colțan 1, colțani, s.m. (Reg.) 1. Om sau animal cu colți mari, 2. Gândac de locuință. 3. Plantă de apă, cu fructul în colțuri, castan de baltă, stea de baltă. (din colț + -an). Colţan 2, colțane, s.n. (Reg.) 1. Gogoașă de stejar. 2. Colț de Stâncă inaccesibil. (din colț +-an).
Colț 1, -uri, s.n. 1. Punct unde sc întâlnesc muchiile unui obiect nui laturile unei figuri. 2. Porţiunec dintr-un obiect sau dintr-un loc tuprinsă între extremităţile reuniie ule laturilor lui. 3. Vârf ascuţit! proeminent de stâncă, de gheaţă «ic. 4. Vârful plantelor în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolţesc. (din bg. kolec, ur. kolac) Colț 2, -i, s.m. 1.Dinte al animalelor și al oamenilo, în pecial caninul. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă Colţ 3, -uri, s.n. Dantelă împleită cu colțuri de formă aproximativ triunghiulară.
Coltuc 1, -e, s.n. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. (din tc. koltuk). Coltuc 2, s.n. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi; perniță (de ue).
Colonie 1, -ii, s.f. (din fr. colotie, lat. colonia). Cetate sau oraș Întemeiat de vechii fenicieni sau preci pe teritorii străine. Colonie 2, -ii, s.f. Regiune sau țură aflată sub dominaţia unei puieri străine. Colonie 3, -ii, s.f. Grup de oameni de aceeași naţionalitate, ușezaţi într-o ţară sau într-un oraș Străin. ,
Colonel 1, -nei, s.m. Grad de ofiţer superior, între locotenentcolonel și general-maior. Persoană care poartă acest grad. (din fr. colonel). Colonel 2, s. Corp de literă de apte puncte tipografice. (din kerm. kolonel).
Colon 1, -i, s.m. 1. (la romani) Muncitor agricol care la începutul republicii lucra ca țăran liber, mai târziu muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, iar spre sfârșitul imperiului începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (înv.) Colonist. (din fr. colon, lat. colonus). Colon 2, -i, s.m. Parte sau subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. (din ngr. Kolon) Colon 3, -i, s.m. Unitate bănească în Costa Rica și în Salvador. (din sp. colono) Colon 4, -uri, s.n. Porţiune a intestinului gros care se găseşte între cec şi rect. (din fr. colon, lat. colon)
Colniţă 1, -iţe, s.f. (Reg.) Adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele şi acoperit cu paie; şură, șopron. (din scr. kolnica). Colniţă 2, -ite, s.f. Deal mic, deluşor. (din colină + -iță; influenţat de colină, reg.)
Colnic 1, -e, s.f. Colină. (din bg., scr. kolnik). Colnic 2, -, s.n. Drum îngust peste un deal sau printr-o pădure.
Colină 1, -ne, s.f. Formă de relief mai mică decât deaiul; colnic, deluşor. (din fr. colline). Colină 2, -ne, s.f. Amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul afecțiunilor hepatice. (din fr. choline).
Colet 1 , -te, s.n. Pachet relativ mic și uşor de mânuit, expediat, de obicei, prin poștă. (din fr. colis). Colet 2, -te s.n. (Bot.) Zonă de trecere între rădăcina şi baza tulpinii. (din fr. collet).
Colegiu 1, -ii, s.n.) Organ de conducere colectivă a ministerelor şi a altor organe centrale ale administraţiei de stat sau a anumitor întreprinderi ori instituţii. Colegiu editorial; colegiu de redacție. (din lat. collegium, Îr. College). Colegiu 2, s.n. |. (în Roma antică) Corp sau asociaţie de persoane care aveau aceeași profesiune sau demnitate. 2. Categorie electorală după criteriul de clasă, avere sau ocupație. Colegiu 3, -ii, s.n. Instituţie de învățămînt mediu sau superior.
Colector 1, -oare, adj. (despre vase, tuburi, bazine). In care se adună, se colectează gaze sau ichide. (din fr. collecteur). Colector 2, s.n. l. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 2. Organ al rotorului unor maşini electrice care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului şi circuitul exterior. (din fr. collecteur). Colector 3, -i, s.m. Persoană care strânge sau achiziționează mărfuri, produse etc. (din fr. collecteur).
Colac 1 , -ci, s.m. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. (din si. kolaci). Colac 2, s.m. 1.Obiect de metal. de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. : Colac de salvare. 2. Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni, ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară).
Coif 1 , coifuri, s.n. (Înv.) Armură soldăţească de metal pentru apărarea capului. (lat. cofea). Coif 2, coifuri, s.n. (Reg.) Cuib de peşti: coşcoavă.