Cofar 1, s.n. (Reg.) Argăseală. Cofar 2, cofari, s.m. (Reg.) Dogar de cofe, precupeţ de cofe.
Codru 1, -dri, s.m. Pădure (mare, deasă). (lat. guodrum = quadrum). Codru 2, s.m. Bucată mare de pâine, de mâmâligă etc.
Codalb 1, -ă, adj. |. (despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (despre oameni) Cu părul blond; bălai. (coadâ+alb(4)) Codalb 2, s.m. Pasăre răpitoare de zi, de talie mare, cu coada albă.
Cod 1, s.m.). Peşte marin din nordul Oceanului Atlantic. care are trei aripioare dorsale. (din engl. cod Cod 2, -uri, s.n.). Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii: Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. (din fr. code Cod 3, s.n. Sistem de semne sau de semnale convenţionale care serveşte la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări.
Cocteil 1, -uri, s.n.Băutură preparată dintr-un amestec de bâuturi alcoolice. (din engl.. fr. «ochtaih. Cocteil 2, -uri. s.n. Receptie cu un număr restrâns de participanți.
Cocoșel 1-şei, s.m. Diminutiv al lui cocoș. (cocoș+-e]). Cocoșel 2, s.m. Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de (iunci) pe care este gravat un cocoş; (P. ext.) Monedă de aur.
Cocoş 1, -i, s.m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (din sl. kokosi găină). Cocoş 2, -i, s.m. (Pop.) 1. Partea centrală a miezului pepenelui verde, mai dulce şi lipsită de sâmburi. 2 (Reg. la pl.) Floricele (de mâncut). Cocoş 3, -i, s.m. (Sport) Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóș s. m. și n.] – Din sl. kokoši „găină”. Cocoş 4, =coaşe, s.n. 1. Ciocănelpercutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi
Cocor 1, cocori, s.m. (Rcg.) Fir de păr creţ sau pene din coada răţoiului. 2. Fire de grâu nccosite. 3. Specie de dantelă, 4 Momâie, ciuhă. Cocor 2, cocoruri, s.n. (reg.) | Uflătură la cap, cucui. Cocor 3, cocori, s.m. Pasăre mugratoare cu ciocul ascuţit, cu ciocul şi picioarele lungi, cu penele cenușii, Cu O pată roşie pe cap. (Grus grus). (et.nec.)
Cocon 1, -ni, s.m. 1. (Pop.) Termen de politeţe care denumeşte un bărbat; domn. 2. (Înv. şi pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinţi din clasele înalte) 3. (Înv. şi reg.) Copil mic, abia născut, prunc. (et. nec.). Cocon 2, -ni, s.m. 1. Învcliş protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretă larvele sau pupele unor insecte; (Spec.) gogoașă. 2. Înveliş protector făcul dintr-o substanţă gelatinosă care se solidifică şi cu care îşi înfăşoară ouăle unele animale nevertebrate (din fr. cocon)
Cocoloşi 1, vb. A (sc) face cocoloş, a (se) mototoli. (dia cocoloş). Cocoloşi 2, vb. î. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greşelile faptele reprobabile ale cuiva. 2. A răsfăţa. Cocoloşi 3, vb. A (se) îmbrăca cu prea multe haine sau cu haine prea groase; a (se) înfofoli.
Cocă 1, s.f. Aluat (pentru produse de panificaţie, de patiscric); pastă cleioasă fâcută din fâină amestecată cu apă şi întrebuințată la lipit (hârtie); pap. (et. nec.). Cocă 2, -ci, s.f. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereţi periferici; ansamblu format din scheletul unei nave şi din învelișul ei exterior. (din fr. coque). _ Cocă 3 s.f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător la adresa lor) Copil mic. (cf. scr. koka, it. cucco). | Cocă 4, s.f. Arbust cu proprietăţi narcotice.
Coc 1, -uri, s.n. Pieptânătură femeiască cu părul strâns sau împletit şi răsucit la ceafă sau în creştetul capului; conci. (din fr. coque Îde cheveux]). Coc 2, s.n. (Pop., reg.) Produs de panificaţie. Coc 3, vb. a coace; ind.pz.. Î.sg. 3 pl.: „Ei lasă tu, meștere papagal, că ţi-o coc eu ție“. (Sadoveanu).
Cobârlău 1, s.n. (Reg.) Î. Bârlog, vizuină. 2. Coteţ, îngrăditură. Cobârlău 2, s.m. şi adj. (Reg.) 1. Hoţ, tâlhar. 2. Nomad, vagabond. | Coc!, -ci, s.m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanţ, ciorchine etc. (din fr. cocus).
Cobâltoc 1, cobâltoci, s.m. (Reg.) Cerşetor. Cobâitoc 2, cobâltoace, s.n. (Reg.) Loc mlăștinos, lac.
Coastă 1, -te, s.f. |. Fiecare dintre oasele perechi lungi, înguste şi arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în faţă de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate.2. Partea latesală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. (la. costa). Coastă 2, -te, s.f. 1. Suprafata, partea înclinată a unei înălțimi; pantă, povâruiş. 2. Mal, țărm (ai unei mări).
Coasă 1, coase, s.n. 1. Unelată agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acţiunea de a cosi. (din sl. kosa). Coasă 2, vb. a cosi: conj.pz., pers.3, sg. şi pl.: l-am spus să coasă mai drept. Le-am dat să coasă.
Coardăi 1, -de, s.f. ]. Fir elastic confecţionat din metal, din intestine animale, din fire de păr etc., care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. 2. Fir împletit din sfoară, păr etc. care ţine întinse capetele unui arc. (din lat. chorda, cu sensuri după fr. corde) Coardă 2, -de, s.f. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două curbe sau extremităţile unui arc de cerc. Coardă 3, -de, s.f. (Reg.) Spadă, sabie. (cf. magh. kard). Coardă 4, -de, s.f. Curmeiul sau lăstarul viței de vie care se întinde ca o sfoară groasă. Coardă 5, -de, s.f. Șuviţă de dulceaţă desprinsă din masa de sirop care s-a întărit prin fierbere. Coardă 6, -de, s.f. Grinda de la acoperișul caselor.
Coafat 1 s.n. Faptul de a (se) coafa. (v. coafa). Coafat 2, -ă, adj. (despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) Care este pieptănat cu grijă, ondulat. (v. coafa).
Coadă 1, cozi, s.f. Apendice 1 inunal al părții posterioare a cordonului animalelor vertebrale; smoc | păr sau de pene care acoperă 4 cat apendice sau care creşte în 4« lungirea lui. (lat. coda= cauda). Coadă 2, -de, s.f. (Pop. şi cozi) |* + (de pe capul femeilor) crescut |» şi apoi împletit; cosiţă. Coadă 3, s.f. Mânerul unor obiecte. Coadă 4, s.f. Peduncul. | Coadă 5, -zi, s.f. 1. Şir lung de oameni care așteaptă undeva. 2. (Astron.) Prelungirea luminoasă a cometelor.
Coace 1, vb. A supune un aliiuent la acțiunea căldurii (în «uptor) spre a-l face bun de mân4 4, (despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate; (despre plute) A ajunge să aibă sămânţa lun imată; (despre oameni) a ajunge ja maturitate; a se maturiza; (desje bube, inflamații) A face puroi. (| pop. cocere = coquere). Coace 2, vb. (Fig., despre fiinţe) A se încinge; a se înăbuşi de +ăldură. Coace 3, vb. A pune ceva la cale +4 intenti răuvoitoare; a urzi.
Cloţani 1, cloțane, s.n. (Înv.) colț sau vârf de stâncă. (cf. colț). Cloţan 2, cloțani, s.m. (Reg.) tluzgan, şobolan.
Cloţ 1, cloțuri, s.n. (Reg.) | Trunchi de stejar tăiat în bucăţi. Cui de lemn sau de fier folosit | înnăditul tânjelelor. 3. Zăvor. Cloț 2, cloțuri, s.n. (Reg.) Spărtă, fragment dintr-o cărămidă (iui ales de la demolări). (din peiim. Klotz).
Clopoţel 1, -ței, s.m. Diminutiv al lui clopot; (spec.) clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna. (din 4lopod. Clopoţel 2, -ței, s.m. (la pl.) Nume dat mai multor plante erbasec cu flori mari, albastre, albe sau 17, în formă de clopot.
Clonc 1, interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștei, ciorii, corbului etc. (onomatopee). Clonc 2, cloncuri, s.n. Înstrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peştii spre plase sau cârlige. |
Clocotiş 1, -i, s.m. Arbust cu numeroase ramificații, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescențe scurte. (din clocot Clocotiș 2, -uri, s.n. (Rar) Clocot; val de apă. (din clocot +.-iș).
Clocoti 1, vb. (despre lichide) A fierbe cu clocote; (despre ape, râuri) A se agita puternic; (despre oameni, sentimente etc.) A ajunge Ja un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie. (din sl. klokotati) Clocoti 2, vb. (Fig.) A răsuna cu putere; a vui.
Clocit 1, s.n. Faptul de a (se) cloci. (v. cloci). Clocit 2, -ă, adj. (despre lichide, alimente) Care a căpătat miros urât și un gust prost (în urma şederii îndelungate; stătut). (v. cloci).
Cloci 1, vb. (despre păsări) A şedea pe ouă pentru a scoate din ele pui. (din bg. kloci). Cloci 2 , vb. (Fig.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi; a se gândi în tăcere și insistent la ceva. Cloci 3, vb. 1. A sta inactiv; a jenevi, a trândăvi. 2. (despre lichide, alimente etc.) A căpăta un miros urât şi un gust prost; (P. ext.) A se strica, a se altera.
Cloacă 1, -ce, s.f. 1. Canai subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. Băltoacă murdară şi rău mirositoare; loc infect. (et. nec.). i Cloacă 2, -ce, s.f. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare.
Clisă 1, -se, s.f. Pământ argilos îmbibat cu apă, cu care formează o pastă cleioasă; (P. ext.) Argilă. (din bg. klisa). Clisă 2, s.f. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. Clisă 3, s.f. (Reg.) (Bucată de) slănină.