Primul dicționar de omonime în limba română
Clipoci 1, vb. IV, intranz. (despre ape curgătoare) A face un zgomot ușor; a savura. (formaţie onomatopeică). Clipoci 2, vb. IV, intranz. (Reg., despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; (P.ext.) A moţăi de somn; (P.gener.) A clipi. (cf.bg. klepa€ „pleoapă“).
Clipoceală 1, -eli, s.f. Faptul de a clipoci (1); Zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire. (din clipoci + – eală). Clipoceală 2, -eli, s.f. (Reg.) Faptul de a clipoci (2); Moţăială, piroteală, dormitare, ațipire; somnolenţă, clipocire.
Cliper 1, s.n. Navă de comerţ cu vele, cu viteză mare, pentru curse lungi, folosită mai ales în ultima jumătate a sec. XIX; barcă de sport cu o formă specială care îi dă suplețe la manevre. (din engl., fr. cliper). Cliper 2, s.n. Avion de cursă lungă, folosit la transportul rapid de oameni şi de materiale. Cliper 3, -e, s.n. 1. Lampă electrică cu lumină galbenă intermitentă, montată la intersecția unor străzi. 2. Semnalizator clipitor la bordul unui automobil. (din engl. cliper).
Clipă 1, s.f. Interval de timp foarte scurt; clipită. (din clipi, derivat regresiv). Clipă 2, interj. O clipă! Exclamație prin care se cere cuiva să aibă puţină îngăduință, să aştepte.
Climax 1, s.n. 1. Figură de stil în care desfășurarea ideilor, a gândirii se face treptat, în gradaţie ascendentă în formă de scară. 2. (Liv.) Punct culminant al unei acțiuni, al unui conflict. (din lat., fr. climax, cf. gr. „klimax“ scară). Climax 2, s.n. Stadiul final al evoluţiei naturale a unei formaţii vegetale.
Clic 1, clicuri, s.n (Înv.) Chiot, strigăt de bucurie. Clic 2, s.n. (Reg.) Mămăligă sau pâine rea, necoaptă. Clic 3, interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. (Onomatopee).
Cleştar 1 s.n. (poetic) Cristal. (din magh. kristaly). Cieştar 2, <, s.n. Unealtă de dogărie cu care se trag cercurile la vasele de lemn făcute din doage. (din clește + -ar).
Clătită 1, adj.f. Limpezită, Apalată uşor. (v. clăti). Clătită 2, -te, s.f. Un fel de plăcintă subțire, prăjită în grăsime și umplută cu dulceaţă, marmeluă.
Clătit 1, s.n. Clătire. (v. clăti). Clătit 2, -ă, adj. (despre rufe, vuse etc.) Care a fost spălat ușor și limpezit cu apă.(v. clâri).
Clasă 1, -se, s.f. Grup de obiecte, de fenomene sau de fiinţe cu însuşiri comune. (din fr. classe, perm. KJasse). Clasă 2, -se, s.f. Rang, grad, caIeporie în care este încadrat cinevu potrivit funcției deţinute. Clasă 3, -se, s.f. Unitate organizutorică în învăţământ compusă «intr-un număr de elevi de aceeaşi vârstă şi care se pregătesc după ic ecași programă; sală în care se țin cursurile pentru un astfel de grup. Clasă 4, -se, s.f. (Biol.) Categotic sistematică inferioară încrenpăturii și superioară ordinului.
Clasa 1, vb.I. A aranja, a împărWI, a rândui ceva; a tria. 2. A obţine un anumit loc în clasamentul unei «lase, la un concurs etc. (din fr. «lasser). Clasa 2, vb.I. A înceta un proces penal. 2. A scoate din uz (cu formc legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradătut, a învechirii.
Clanţă 1, -țe, s.f. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porţii care, prin apăsare, face să luncţioneze mecanismul de închi«ere şi de deschidere al acestora. (ci. clan). Clanţă 2, s.f. (Fig., peior.). Gură. Bun declanţă = bun de gură.
Clanţ 1, clanțuri, s.n. Cioc; (P.ext;glumeţ și peiorativ) Gură. (Onomatopee). Clanţ 2, interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanţa uşii, a altui obiect tare.
Clac 1, interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. (onomatopee). Da Clac 2, clacuri, s.n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită şi purtată sub braţ. (din fr. claque). |
Ciută 1, adj.f. (despre animalele cornute) Care este fără coarne; cu coarnele tăiate sau căzute. (cf. alb. shut). Ciută 2, ciute, s.f. Femela cerbului; cerboaică. (Fig.) Epitet dat unei fete sau femei tinere, suple, cu mişcări vioaie și pline de eleganţă. (cf. alb. shut€).
Ciuş 1, -ă, adj. (Reg.) Miop. Ciuș 2, s.m. (Reg.) Cârcă, spate; în ciuș = în cârcă.
Ciurui 1, vb. (Formaţie onomatopeică; despre apă sau alte lichide) A curge şiroind şi producând un zgomot caracteristic. | | Ciurui 2, vb. A (se) găuri în mai multe locuri. (din ciur+ui). Ciurui 3, vb. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul.
Ciurcă 1, s.f. (Reg.) 1. Băţul cu care se bate mingea în jocurile copiilor. 2. Vacă slabă ca un băț. Ciurcă 2, ciurci, s.f. (Reg.) Cană, (la butoi) cep. Ciurcă 3, ciurci, s.f. (Reg.) 1. Curcă 2. Pui de găină.
Ciur 1, -uri, s.n. l. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau glanulare, făcută dintr-o reţea deasă de sârmă ori piele perforată, fixată pe o ramă. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. (lat. cibrum). Ciur 2, s.n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare.
Ciupit 1, -ă, adj. Care are ciupituri; pişcat; (despre oameni) Care are urme vizibile de variolă pe obraz. (v. ciupi)| Ciupit 2, s.n. Acţiunea de a ciupi. (v. ciupi).
Ciupăi1 , vb. IV. (Reg.) 1. A bate cu palmele în apă; a se bălăci. 2. A bate pe cineva. Ciupăi 2, vb. IV. (Reg.) A merge încetișor, a se retrage pe îndelete. Ciupăi 3, vb. IV (Reg., despre mistreți) A produce guițatul caracteristic când sunt prinși. |
Ciup 1, ciupuri, s.m. (Reg.) Cioc. Ciup 2, ciupi, s.n. (Pop.) 1. Şuviţă de păr, moţ. 2. Lâna rămasă în pieptenii de scărmănat, resturile câlților de cînepă.
Ciung 1, -ă, adj. (Pop.) Lipsit de o mână, de un braţ. (cf. it. cionco). Ciung 2, s.m. (Reg.) Butuc, trunchi, buturugă.
Ciul 1, -li, s.m. Insectă dipteră care îşi depune larvele pe substanțe în putrefacție şi în rănile animalelor. (et. nec.). Ciul 2, -ă, adj. (Reg., despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâşiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. (et. nec.).
Ciuf 1, -uri, s.n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). (et. nec.). Ciuf 2, -fi, s.m. Numele mai multori păsări răpitoare de noapte din familia bufniţelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez.
Ciucure 1, -uri, s.m. Î. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui Covor, ale unei draperii, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. (la pl., urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor etc. (cf. lat. cicculum = ciccum „ciorchine“). Ciucure 2, s.m. (Rar) Ţurţur de gheaţă.
Ciuciurei 1, s.n., pl. (sg. ciuciur) (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. (Formaţie onomatopeică). Ciuciure 2, ciuciuri, s.m. Plantă erbacee cu peri moi, cu flori violete sau albastre. (et.nec.)
Ciuciulete 1, <ţi, s.m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită (Morchelia esculenta). Ciuciulete 2, -ţi, s.m. Ciulin mic de stepă. Ciuciulete 3, -ţi, s.m. Boţ, cocoloş. Ciuciulete 4, adverbial, în expr. A fi ud ciuciulete = a fi ud până la piele. (cf. ciuciuli – a se ghemui, chirci),
Ciuci 1, s.m., pl. (Reg.) Tăiţei. Ciuci 2, s.n. (Pop.) Poziţie joasă n corpului; aşezare pe vine; gheinute.
Ciucă 1, ciuci, s.f(Reg.) 1. Vârf de munte, pisc. 2. Măciulie, ) Moţ de păr. Ciucă 2, ciuci, s.f. (Reg.) 1. UObicei, nărav. 2. Fel de a fi, chip, 4 Pasiune, manie, 4. Timp, vreMic, anotimp. Ciucă 3, ciuci, s.f. (Reg.) Coara.