Cârni 1, vb. (Pop.). A (se) îndiepta în altă direcţie: a (se) întoarce. (din cârn). Cârni 2, vb. (Fig.) A reveni asupra celor spuse, hotărâte, Cârni 3, A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor.
Cârmâz 1, -zi, s.m. Plantă erbacee cu flori mici, albe-roz, cu fructe în formă de bobiţe mici, roșii sau negre, întrebuințate drept colorant. (din tc. kîrmiz). ” Cârmâz 2, -zi, s.m. Insectă originară din Mexic; carmin. Cârmâz 3, s.m. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoşile de carmâz (2).
Cârciumăreasă 1, -ese, sf. Nevastă de cârciumar; femeie care are în proprietate o cârciumă; cârciumăriță. (cârciumar+-easă). Cârciumăreasă 2, -ese, s.f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate.
Cârcel 1, -cei, s.m. Contracţie bruscă și involuntară a mușchilor de la extremităţi, însoțită de obicei de senzaţii dureroase. (cf. scr. krc). Cârcel 2, -cei, s.m. Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agaţă de corpurile din jurul ei. Cârcel 3, -cei, s.m. (Zool.) Căpuşă.
Câră 1, s.f. (Pop.) Ceartă, duşmănie: a fi în câră cu cineva. (din cârâi, derivat regresiv). Câră 2, s.f. (Pop.) Peştișor denumit şi zvârlugă.
Carâmb 1, -i, s.m. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. (lat. calamulus, din calamus „trestie, arc, prăjină“). Carâmb 2, s.m. 1. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fuşteii.
Cârâit 1, s.n. Faptul de a cârâi, cârâială. (v. cârâi). Cârâit 2, -ă, adj. (despre sunete, glas etc., peior.) Ascuţit, strident. (v. cârâi).
Cântărit 1, s.n. Faptul de a cântări (v. cântări). Cântărit 2, -ă, adj. (despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. (v. cântări).
Cântare 1, cântări, s.f. Acţiunea de a cânta şi rezultatul ei. (v. cânta). Cântare 2, cântări, s.f. Cântec (de laudă, bisericesc); muzică. Compoziţie literară cu caracter laudativ. (v. cânta). Cântare 3, s.n., pl. (sg. cântar) Instrument pentru stabilirea maselor. (din tc. Kantar).
Când 1, adv. 1. (În propozițiile interogative) În ce moment?, în care perioadă?: când a sosit 2. Expresii: când și când, din când în când = câteodată, uneori. Când „.. când = Câteodată … altă dată, ba … ba. Când 2, conj. 1. (Introduce o temporală): Când a văzul-o, s-a bucurat. 2. (Introduce o atributivă) Acum e timpul când vin cocorii. 3. (Introduce o cauzală) Când știa că are de plecat, nu mai putea dormi. 4. (ntroduce o condiţională) Ce să spui când nu ai nimic a spune. 5. (Introduce o concesiva) Tu te plimbi când plouă. 6. (Introduce o completivă directă) Spune-mi când vii. |
Câmp 1, -uri, s.n . Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; şes, câmpie. 2. Loc; spațiu, porțiune de teren. (lat. campus). Câmp 2, -uri, s.n. |. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 2. Mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile.
Căutat 1, s.n. Căutare. (v. căuta). Căutat 2, -ă, adj. (despre stil, vorbire, gesturi etc.) Ales cu grijă exagerată; afectat, pedant. (v. câu2)
Căutare 1, -ări, s.f. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. (v. căuta) Căutare 2, s.f. Îngrijire; tratament. Căutare 3, s.f. Preţ bun, trecere. Căutare 4, s.f. 1. Osteneală, năzuinţă. 2. Privire.
Căuş 1, -e, s.n. Vas în formă de lingură mare, cu care se scoate apă din găleată, făină din sac etc. (lat. *cau, din cavus). | Căuș 2, s.n. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcaţiuni.
Căţel 1, -ței, s.m. Pui de câine. (lat. catellus) Căţel 2, -ţei, s.m. Fiecare dintre părțile care compun căpățâna de usturoi.
Căţea 1, cătele, s.f. 1. Femela câinelui. 2. Epitet dat unei femei rele sau depravate. (lat. catella). Căţea 2, s.f., (Arg.) Mitralieră.
Cătuşă 1, -și, s.f.. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanţ, cu care se leagă uneori mâinile (şi picioarele) arestaţilor. (cf. cată, din lat. Catta „pisică“, + ușă) Cătușă 2, -șe, s.f. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre și cu miros greu.
Cătrănit 1, s.n. (Rar) Cătrănire. (v. cătrăni) Cătrănit 2, -ă,, adj. 1. De culoare închisă;tuciuriu, negru. 2. (Fig.) Amărât, supărat necăjit. 3. (Fig.) Otrăvit, înveninat. (v. cătrăni)
Cătare 1, -ri, s.f. Piesă metalică de formă prismatică, montată pe partea de sus a țevii unei guri de foc şi care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei. (v. căta) Cătare 2, s.f., Îngrijire, tratament.
Căscat 1, căscaturi, s.n. Faptul de a căsca; căscătură. (v. căsca). Căscat 2, -ă, adj. 1. Care stă cu gura deschisă, privind neatent; bleg, neatent. 2. (despre ochi) Holbat, zgâit. 3. Care prezintă o deschizătură sau o crăpătură. (v. căsca).
Cărbune 1, -ni, s.m. Rocă comhusubilă amorfă. (lat. carbo, – 105). Cărbune 2, -ni, s.m. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărmicios; tăciune. Cărbune 3, -ni, s.m. (Med.) Antrax.
Cărăuș 1, -şi, s.m. Căruţaş. (din CĂ +-uUȘ). Carăuş 2, s.m., art. Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap
Cărăşel 1, cărășei, s.m. Diminutiv al lui caras. (din caras +-e]). Cărăşel 2, s.n. Numele unui «dans popular cu mișcări vioaie; | melodie după care se execută acest dans.
Cărămidărie 1, -ii, s.f. Loc speval amenajat (împreună cu instaluțule) pentru fabricarea cărămirilor; fabrică de cărămidă. (din căt amidar+-ărie). Cărămidărie 2, s.f. Meşteşugul | bricarii cărămizilor. (din cărămi«da + -ie)
Căpușă 1, -șe, s.f. Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor şi a omului şi se hrănesc sugându-le sângele. (cf. alb. kcpushe). Căpușă 2, -şe, s.f. Ricin. Căpuşă 3, -şe, s.f. Mugur de viţa, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi
Căptuşi 1, vb. 1. A executa sau a aplica o căptuşeală la o haină etc. 2. A acoperi un obiect, pe dinăuntru Sau pe dinafară, cu un strat de protecţie. (din câptuh) Căptuși 2, vb. A îndesa, a ticsi, Ă Căptuși 3, vb. (Fam.) 1. A pune mâna pe…; a înşfăca. 2 A bate. Căptuși 4, vb. A se alege cu ceva.
Căptălan 1, căptălani, s.m. (Pop.) 1.Plantă erbacee mirositoare, cu frunze mari și late şi cu flori purpurii; brustur. 2. Om cu capul mare, căpățânos. (din magh. kaptalan). Căptălan 2, căptălane, s.n. (Pop.) |. Acoperământ cu scoarță de brad pentru stupii cu albine; foltău. 2. Căpătâiul sau scaunul urzitoarei.
Căpşunică 1, -ele, s.f. Diminutiv al lui căpşună. Căpşunică 2, -ele, s.f. Varietate de struguri nealtoiţi; vin rezultat din căpșunele.
Căpșuni 1, s.m., pl. (sg. căpşun). Plantă erbacee târâtoare din familia rozaceelor, cultivată pentru fructele ei comestibile. (Fragaria moschata). (din căpșună, derivat regresiv). Căpșuni 2, s.f., pl. (sg. căpșună). Fructul căpşunului.
Căpriţă 1, -ţe, s.f. Diminutiv al lui capră. (din capră + -iță). Căpriță 2, -țe, s.f. Plantă erbacee alburie, cu flori verzi, care creşte pe pe malul apelor.