Acuză 1, acuze, f. (Livr.). Acuzare. (din acuza, derivat regresiv), Acuză 2, vb. a acuza; ind. pz.3 sg. pl: „Faptele acuză“.
Acut 1, -ă, adj. (despre dureri). Pătrunzător, intens; (despre boli) Cu evoluție scurtă şi manifestări intense. (din lat. acutus). Acut 2, -ă, adj. (Muz.; despre sunete) înalt, ascuţit.
Acuarelă 1, -ele, s.f. Tehnică în pictură, care folosește culori diluate cu apă. (din fr. aquarelle). Acuarelă 2, -ele, s.f. Vopsea folosită în acuarelă (1); pictură executată cu o astfel de vopsea.
Acu 1-, Element prim de compunere savantă cu sensul de „ac“. (din lat. acus). Acu 2-, Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „auz“. (cf. lat. acutus, gr. Akouein „a auzi“).
Activa 1, vb. A desfăşura o activitate; a da impuls, a înviora. (din fr. activer). Activa 2, vb. A intra în cadrele active ale armatei. Activa 3, vb. (Chim.). A face ca o substanţă să intre mai uşor în reacție cu alta.
Activ 1, -ă, adj. 1. Care participă în mod efectiv la o acţiune; harnic, sârguincios. 2. (Chim.) Care intră uşor în reacţii. 3. (Gram.) Care arată că acţiunea verbului este săvârşită de subiect. (din fr. actif, lat. activus). Activ 2, s.n. Totalitatea mijloacelor economice, aparţinând unei întreprinderi, instituţii sau organizații economice. (din rus. aktiv).
Acţiune 1, acţiuni, sf. 1. Faptul de a acţiona; desfășurare a unei activităţi. 2. Exercitare a unei forțe sau a unei influenţe asupra ori a ceva. (din fr. action, lat. actioonis). Acţiune 2, -uni, s.f. 1. Desfâşurarea întâmplărilor într-o operă literară. 2. (Jur.) Act prin care se cere rezolvarea unei pricini. Acţiune 3, s.f. (Ec.) Hârtie de valoare care dovedeşte participarea detinătorului la capitalul unei societăţi și pe baza căreia acesta primește dividende.
Acţiona 1, vb. A face, a întreprinde ceva. (din fr. actionner). Acţiona 2, vb. A introduce o acţiune juridică.
Act 1, acte, s.n. Document eliberat de o autoritate, prin care se atestă un fapt, o obligaţie etc. (din fr. acte, din lat. agere, actum, a face). Act 2, acte, s.n. Manifestare a activităţii umane; faptă, acțiune. Act 3, acte, s.n. Principala subîmpărţire a unei opere dramatice.
Acru 1, acri, s.m. Unitate de măsură pentru suprafeţe de teren cu valori variabile (în jur de 400 m2). (din fr. acre). Acru 2, -ă, adj. i. Care are gustul caracteristic al oţetului, al lămâii etc., care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. (Fig.) Morocănos, ursuz, supârăcios; răutăcios, supărat. (lat. acrus).
Acri 1, s.m., pl. (sg. acru, -ă) Unitate de măsură pentru suprafeţe de teren. (din fr. acre). Acri 2, adj.m., pl. (sg. acru, -4) 1.Care are gustul oţetului, al lămâii etc. 2.(Fig., despre oameni) MoTOCĂNOS, ursuz. (lat. acrus).
Acorie 1, s.f. Anomalie constând în absenţa congenitală a pupilei. (din fr. acorie, cf. gr. a «fără», kore «pupilă»). Acorie 2, s.f. Lipsa senzaţiei de saţietate la masă. (din fr. acorie, cf. gr. a «fără», koros «saţietate»).
Acordor 1, -oare, s.n. Unealtă care serveşte la acordarea unor instrumente, în special a pianului. (din fr. accordoirn). Acordor 2, -ori, s.m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. (din fr. accordeur).
Acord 1, -uri, s.n. Înţelegere, învoire, consimțământ la ceva. (din fr. accord, it. accordo). Acord 2, -uri, s.n. (Gram.) Concordanţă de număr, gen, caz sau persoană între cuvinte legate între ele prin raporturi sintactice. Acord 3, -uri, s.n. (Muz.) Armonie muzicală rezultată din reuniunea a cel puţin trei sunete.
Acoperi 1, vb. IV.l. A așeza peste un obiect sau peste o ființă ceva care să le acopere sau să le protejeze. 2. (Mil.) A executa o acoperire. (din lat. co(o)perire) Acoperi 2, vb. IV. A ascunde, a tăinui. Acoperi 3, vb. IV. A corespunde, a satisface. Acoperi 4, vb. IV (Sport.) A străbate (0 distanţă).
Acoladă!, -de, s.f. Semn grafic în formă de arc care uneşte cuvinte, formule, cifre etc. (din fr. accolade, accoler «a îmbrăţişa, a uni, a reuni»). Acoladă?, s.f. Ceremonia! medieval de investire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrăţişare şi o atingere cu latul spadei.
Achiu 1, -ii, s.m. (Bot., înv.) Ţelină. (cf. lat apium) Achiu 2, -iuri, s.n. 1. Bilă de încercare la jocul cu biliard, care stabilește persoana care începe partida. 2. Tac?. (din fr. acquit)
Achita 1, vb. [. A (-și) plăti o obligație materială sau morală; aşi duce la îndeplinire o sarcină. (din fr. acquiter, lat. quietus «liniştit»). Achita 2, vb. | (Jur.) A declara pe cineva nevinovat.
Accident 1, accidente, s.n. 1. Întâmplare neprevăzută care poate provoca o avarie, răpirea sau moartea cuiva. 2. Detectare, avarie în funcţionarea unei mașini, a unei instalaţii. (din fr. accident, lat. accidens, accidentis). Accident 2, accidenți, s.m. (Muz.) Alteraţie. Accident 3, -ţe, s.n. Neregularitate a terenului. Accident de teren.
Acces 1, accesuri, s.n. 1. Posibilitate sau drept de a pătrunde ori a ajunge undeva sau la cineva; intrare. 2. (Cib.) Proprietate a sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației. (din fr. acces, lat. accesus). Acces 2, accese, s.n. Manifestare bruscă a unor tulburări organice, care se repetă la intervale variabile, izbucnire violentă a unei stări sufleteşti.
Acăriță 1, acărițe, s.f. (Pop.) Cutiuţă în care se păstrează ace și alte lucruri mărunte necesare cusutului. (din ac + -driță). Acăriţă 2, s.f. (Reg.) Căpuşă.
Acari 1, acari, s.m. Macagiu. (din ac + ar). Acar 2, acare, s.n. Cutiuţă pentru ace. Acar 3, -i, s.m. Persoană care face ace. Acar 4, s.n. (Reg.) Conci de sârmă, de fier! Acar 5, conj. (Pop.) Măcar.
Absolut 1, -ă, adj. 1. care este independent de orice condiţii și relaţii; complet, desăvârșit. 2. (despre o mărime fizică) A cărei valoare este independentă faţă de oricare sistem de referinţă. 3. Adv. Cu totul, exact. (din lat. absolutus, fr. absolud). „_ Absolut 2, s.n. 1. Ceea ce există independent de orice condiţie și relație. 2. Nemărginit, infinit.
Aborda 1, vb. |. A se ciocni o navă de altă navă, de un dig etc. A acosta. (din fr. aborder). Aborda 2, vb. L. A începe studierea unei probleme, tratarea unui subiect; a deschide vorba despre ceva.
Ablaţiune 1, ablaţiuni, s.f. 1. Extirpare, îndepărtare a unui organ sau a unui membru al corpului omenesc. 2. Tăiere a unui copac. (din fr. ablation, lat. ablatio, – onis „ridicare, luare“). Ablațiune 2, s.f. Transportare (prin acţiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor.
Abagerie 1, -ii, s.f. Atelier sau industrie producătoare de (haine de) aba. (din abagiu + -ărie). Abagerie 2, s.f. Meseria de abagiu. (din abager +-ie).
Abate 1, -ţi, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici;, persoană care poartă acest titlu. (din it. ab(b)ate). Abate 2, vb. [II |. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 2. A dobori la pământ. (din fr. abattre). Abate 3, vb. III. 1. A (se) îndepărta (de la o direcţie, (Fig.) de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva. 2. (despre fenomene ale naturii, calamităţi, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). 3. A-i trece ceva prin minte; a-i veni ideea; ai se năzări. (lat. abbattere
Aba 1, interj. (Înv.) Exclamaţie care exprimă (în propoziţii interogative) mirarea sau cu care se atrage atenţia cuiva când i se vorbeşte. Aba 2, abale, s.f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărăneşti; pănură. (din tc. aba).
A 1, s.m. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă. | A 2, interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere, admiraţie, entuziasm etc.; 2. Exclamaţie care însoţeşte reamintirea bruscă a unui lucru omis. A 3, prep. 1. Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului: a scrie. 2. Exprimă un raport de comparaţie sau de asemănare: miroase a pământ. 3. Intră în compunerea unor adverbe, locuţiuni adverbiale și prepoziționale: de-a dreapta, atotputernic. (din lat. ad). A 4, prep. Formează numerale distributive: 3 saci a 80 de kg (din fr. a). A 5, art. f., sg., 1. hotărât: mama, sora. 2.posesiv: a mea, a voastră. 3. genitival: a vecinului, a casei. A 6, vb. auxiliar, în componenţa ind. pf. compus, 3 sg.: a citit, a dansat. ( v. avea),