Primul dicționar de omonime în limba română
Toate omonimele limbii române care încep cu litera C.
Exemple de omonime care încep cu litera C.
Pe această pagină o să fii în stare să găsești fiecare omonim existent în limba română, care se începe cu litera C.
Cositor 1, s.n. Staniu. (din si. kositeru). Metal alb-argintiu, maleabil, mai ușor decât plumbul, folosit la spoirea vaselor de aramă Si: staniu. 2 Staniu în aliaj cu cuprul, folosit la fabricarea veselei Si: bronz Cositor 2, -oare, 1. (adj). Care coseşte. 2. (s.m.) Cosaș (1). (din cosi+-tor).
Cosie 1, cosii, s.f. (Reg.) Coadă de coasă. (numită în nord cósie, în Buc. și cosiriște). V. codirișcă. Cosie 2, s.f. (Înv.) Condiment.
Cosi 1, vb. A tăia cu coasa (sau cu 0 maşină agricolă) plante de nutreţ, cereale etc.; (Fig.) A distruge, a nimici. (din si. kositi). Cosi 2 vb. A lovi, în mers, un picior de celălalt.
Cosaș 1, -şi, s.m. Om care coseşte. (coasă +aş), Cosaş 2, s.m. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemânător cu fâșâiatul coasei.
Cosac 1, cosaci, s.m. (Reg.) Peşte argintiu-deschis, cu solzi mici. (din bg. kosak). Cosac 2, cosacuri, s.n. (Reg.) Clin de lac, trunchi de pământ; trunchi de lemn.
Cortel 1, -uri, s.n. (din coriel) (Reg.) Umbrelă. Cortel 2, -uri, s.n. Haină bărbătească de lână brodată, cu mâneci din postav. (et. nec.). Cortel 3, -uri, s.n. (Reg.) Gazdă, loc de rămas peste noapte. (din magh. Kortely).
Corp 1, -uri, s.n. ]. Totalitatea organelor unei fiinţe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic şi funcționali: trup. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcţii, a unei maşini etc. (lat. corpus) Corp 2, corpi. s.m. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. (din fr. corps, lat. corpus)
Corolar 1, s.n. Concluzie care urmează ca o consecință a unei teoreme demonstrate. ♦ Idee, concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. [Cf. fr. corollaire, lat. corollarium]. Corolar 2, -ă, adj. Al corolei.
Coroană 1, -ne, s.f. Unitate monciară în anumite ţări. Coroană 2, -ne, s.f. Îmbrăcămunte de metal sau de porțelan cu tare se acoperă un dinte. Coroană“, s.f. Partea de deasupa copitei la piciorul calului. Coroană 3, s.f. Podoabă în formă de cerc, făcută din flori, frunze, metal, cu care se încununcază capul; totalitatea crengilor unui arbore. (lat. corana).
Cornuri 1, s.n, pl. (sg. corn), (reg.) Colț, ungher, margine. (lat. cornu). Cornuri 2, s.n. pl. (Reg.) Pâhărele cu rachiu de secară. (secărică). Coroană!, -ne, s.f. Podoabă în formă de cerc, făcută din flori, frunze, metal, cu care se încununcază capul; totalitatea crengilor unui arbore. (lat. corana).
Corniţă 1, -țe, s.f. Varietate de struguri cu boabe negre-roşietice, asemânătoare cu coarna. (din coamă +iță). Comiţă 2, -ţe, s.f. Dispozitiv asemănător cu un scaun, având tâblia în formă de U, pe care se aşază roata când se pun obezile. (din com + -iţd). Corniţă 3, -te, s.f. (la pl.) Coame mici pe care le au unele animale.
Cornişor 1, -oare, s.n. (Bot.) Brăduț. (din com+-ișor). Cornişor 2, -oare, s.n. (Bot.) Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate şi cu spice terminale.
Corrnet 1, -e, s.n. Bucată de hârtie răsucită în formă de corn, în care se împachetează diferite mărfuri; conţinutul unui astfel de ambalaj. (din fr. corneb). Cornet 2, -e, s.n. Instrument muzical de suflat, din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decât aceasta şi cu un registru mai înalt. Cornet 3, -e, s.n. Produs de patiserie asemânător cu vafela de napolitană sau de tort, în formă de corn (retezat), în care se pune înghețată, frişcă, cremă etc. Cornet 4, <ţi, s.m. (Înv.) Ofiţer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; pontdrapel. (din rus. kormed Cornet 5, cornete, s.n. Loc unde cresc corni. (din corn + -et).
Corner 1, -re, s.n. Lovitură de colţ la fotbal, care se acordă echipei în atac dacă mingea depăşeşte linia de poartă şi este atinsă ultima oară de un jucător din apărare. (din engl., îr. corner). Corner 2, s.n. Formă simplă de organizare monopolistă, care constă într-o înțelegere între întreprinderi în vederea cumpărării de mărfuri şi vânzării lor la prețuri ridicate. (cuv. engl.).
Cornări 1, vb. (Reg.) A conduce plugul ţinându-l de coame. (din cor 1)+ ări). Cornări 2, vb. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune armăritul. (din comărit, derivat regresiv).
Cornaci 1, s.m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre cenuşii, având două-patru coarme şi seminţe comestibile. (din com +-aci). Cornaci 2, adj. (despre animale) Cu coarne lungi. (din com (1) + -aci). Cornaci 3, s.m., pl. (sg. comac). Persoane care îngrijesc şi conduc elefanţi sau, p.ext., alte animale. (Gin fr. cornac).
Corn 1, coarne, s.n. (la animale şi cornute) Fiecare dintre cele două excrescenţe de pe osul frontal al rumegătoarelor. (P. anal.) Fiecare dintre cele patru organe tactile şi vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescenţe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuşi. (lat. comu). Corn 2, -uri, s.n. Obiect făcut din corn sau în formă de corn în care se păstrează praful de puşcă, sarea etc. Corn 3, uri, s.n. Produs de panificaţie din fâină albă, de mici dimensiuni şi în formă de semilună. Corn 4, corni. s.n. l.Nume generic dat părților unor construcţii, organe de maşini, unelte etc. în formă de com. 2.(Reg.) Colț, ungher, margine. Corn 5, corni, s.m. Căpriorii casei. Corn 6, -uri, s.n. (Înv) Aripă de oaste, de tabără. Corn 7, corni, s.m. Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc.; instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. Corn 8, corni, s.m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roşii comestibile. ale cărui frunze se întrebuințează la vopsit. (lat. cornus).
Cormană 1, cormane, s.f.. Parte a plugului confecţionată din tablă de oţel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunţeşte brazdele; răsturnătoare. 2. (Reg.) Scândură sau limbă metalică. (din magh. kormâny). Cormană 2, cormane, s.f. (Reg.) Larvă de cărăbuş, vierme.
Corlă 1, corle, s.f. (Reg.) Adăpost primitiv pentru vite, poiată de nuiele. Corlă 2, corle, s.f. (Reg.) 1. Numele unei păsări acvatice, găinușă. 2. Femeie vagaboandă.
Corlată 1, -te, s.f. (Reg.) Îngrăditură la câmp pentru vite. (din magh. korlad). Corlată 2, -te, s.f. Poliță în jurul cuptorului pe care se ţin vase de bucătărie și diferite obiecte de uz casnic.
Corhană 1, corhane, s.f. (Reg.) Coastă anevoie de arat, ponor. (din ucr. kurhan). Corhană 2, corhane, s.f. (Reg.) Copac rămuros și scorburos.
Corespondent 1, -ă, s.m., f. | Colaborator extem la un ziar, care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. (Rar) Cel care poartă corespondenţă cu cineva. Membru corespondent = membru al unei academii care nu are dreptul de vot. (din fr. correspondant, it. corrispondente). Corespondent 2, -ă, adj. Care corespunde, corespunzător.
Coreic 1, -ă, adj., s.m., f. (Sufeind) de coree. (din fr. choreique). Coreic 2, -ă, adj. (Rar) Corepiatic. (din it. coreica).
Corecţie 1, -ii, s.f. Pedeapsă orporală, bătaie. (din fr. correction, lat. correctio). Corecţie 2, -ii, s.f. Cantitate care trebuie aruncată sau scăzută din indicaţiile date de un instruîent de măsurare.
Corector 1, -i, s.m., Persoană insarcinată cu citirea și cu marcurea pe o corectură a greşelilor laţa de textul original. Corector 2, -oare, s.n. Aparat lolosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcţionării avestora. (din fr. correcteur, lat. coirector).
Cordonaș 1, s.n. (Rar) Diminutv al lui cordon. (din cordon +us). Cordonaş 2, s.m. (Înv.) Grănicer.
Cordon 1, -oane, s.n. Centură, cingătoare de stofă, de piele etc. (din fr. cordon) Cordon 2, -oane, s.n. Tir de intlitari de-a lungul unui traseu.
Cordită 1, s.f. Pulbere explo-zivă fără fum, preparată din nitroglicerină, fulmicaton şi petrolatum. (din fr. cordite) Cordită 2, s.f. (Med.) Inflamaţia coardei vocale. (din fr. chordite, ci. gr. chorde = „coardă’).
Cordenci 1, -uri, s.n. Piesă componentă a războiului de ţesut, constând dintr-o scândurică lungă cu crestături pe o margine, care opreşte sulurile să dea înapoi; piedică. (cf. coardă). Cordenci 2, s.n. Limba meliţei.
Cordat 1, -ă, adj. În formă de inimă. (din fr. corde). Cordat 2, cordate, s.n. (la pl.) Încrengătură de animale cu corpul susținut de o coardă dorsală sau de coloana vertebrală; (la sg.) Animal din această încrengătură. (de la coardă, după fr. cord€s).