Conjura 1, vb. A ruga cu stăunță; a implora. (din fr. conjuic, lat. conjurare). Conjura 2, vb. A conspira, a unelti; a complota.
Conjugate 1, adj.f.pl. Legate impreună, împerecheate. Focare conjugate = focare astfel așezate incât razele de lumină răsfrânte «dintr-unul se unesc în celălalt şi invers. Numere conjugate = două numere complexe care au părțile teale egale, iar părțile imaginare cpale și de semne contrare. (din fr. tonjugu€). Conjugate 2, s.f., pl. Ordin de ulge verzi, unicelulare sau pluricelulare filamentoase, care nu produc niciodată spori, nerepro«icându-se prin conjugare. (din fr. teconjugues).
Congiariu 1, s.n. . (Ist.) Vas cu o capacitate de un congiu (aprox. 3litri). 2. Distribuire gratuită de vin, de ulei etc. făcută poporului în vechea Romă. (din lat. congiarium). Congiariu 2, adj. Care se referă lu congiariu.
Confesiune 1, -ni, s.f. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; spovedanie. (din fr. confession, lat. confessio). Confesiune 2, -ni, s.f. Religie, cult.
Confesional 1, -ie, s.n. Cabină amenajată în biserica catolică, unde preotul spovedește pe credincioşi. (din fr. confessional, it. confessionale). Confesional 2, -ă, adj. Care este în legătură cu o confesiune religioasă. (din fr. confessional).
Conferinţă 1, -ţe, s.f. Expunere făcută în public asupra unei teme stabilite (dinainte). Conferinţă 2, s.f. Consfătuire, convorbire. (din fr. conference, lat. conferentia).
Conector 1, -oare, adj. Care conectează, care leagă. (din fr. connecteur). Conector 2, s.n. 1. Aparat care stabileşte o legătură dezmembrabilă, care conectează. 2. Conectiv. (din fr. connecteur).
Condur 1, -i, s.m. (din tc. kundura). (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. Condur 2, s.m. (de obicei, în sintagme) (Bot.) Plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roşcate și cu un pinten drept; căltunași, condurași.
Conductor 1, -oare, s.m., f. 1. Funcţionar feroviar care însoțeşte vagoanele de persoane pentru a supraveghea ordinea în timpul călătoriei, pentru a controla biletele călătorilor etc. 2. Şef de echipă. (cf., fr. conducteur). Conductor 2, -i, s.n. Corp (fir, sârma etc.) prin care poate trece un curent electric continuu. (cf. îr. conducteur, lat. conductor).
Conducte 1, s.n., pl. (sg. conduc). Formaţie anatomică cu aspect de canal sau de tub. (din germ. Kondukt). Conducte 2, s.f.. pl. (sg. conductă) Ţeavă, ansamblu de ţevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinată transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe un anumit traseu. (din lat. conductus).
Condiţie 1, -ii, s.f. Fapt sau împrejurare de care depinde apariţia unui fenomen sau care influențează acțiunea unei cauze. (din fr. condition). Condiţie 2, ii, s.f. Clauză a unei înţelegeri, a unui contract.
Condensa 1, vb. (despre gaz, vapori) A se transforma, prin răcire, în lichid. (din fr. condenser, lat. condensare). Condensa 2, vb. (Fig.) A scurta, a comprima exprimarea.
Condei 1, -ie, s.n Unealtă de scris în formă de bețişor. (din ngr. kondili). Condei 2, s.n. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei.
Condamna 1, vb. A pronunţa o condamnare, a osândi, a pedepsi pe cineva. (din fr. condamner). Condamna 2 , vb. A dezaproba un fapt, o atitudine etc.
Condac 1, -e, s.n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. (din sl. kondaku). Condac 2, -e, s.n. Braţ de ferăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. (et. nec.).
Concurs 1, -uri, s.n. Întrecere (sportivă) care se termină cu un clasament (şi cu acordarea de premii). (din fr. concours, laţ. concursus). Concurs 2, -uri, s.n. Ajutor, sprijin.
Concret 1, -ă, adj. Care poate fi perceput cu simţurile; real. Concret 2, s.n. Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp şi în spaţiu. (din fr. concret).
Concepe 1, vb. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe; a înțelege. (din lat. concipere). Concepe 2, vb. (despre o femeie) A rămâne însărcinată; a procrea, a zămisli.
Concentrat 1, -te, s.n. 1. Produs bogat în minerale utile, obţinut prin concentrare. 2. Produs alimentar caracterizat prin volum mic și printr-un procent mare de substanțe hrănitoare, care poate fi concentrat după ce, în prealabil, a fost încălzit, fiert în apă etc. (v. concentra). (din fr. concentre). Concentrat 2, -ă, adj. Care are O concentraţie mare; (Expr.) Furaje concentrate. Concentrat 3, -ţi, adj. Chemat temporar în serviciu militar.
Conac 1, -e, s.n. 1.Casă boietescă la ţară, pe o moșie. 2. Recdință a unui ispravnic sau a unui ubprefect, a unui vizir sau a unui pișa. (din tc. konak). Conac 2, s.n. 1. Loc de popas; jupas. 2. Distanţă de la un loc de | pas la altul. Conac 3, s.n. Interval de timp epul cu o jumătate de zi.
Compromis 1, -uri, s.n. Înţelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie; înțelegere înte două sau mai multe persoane cu state de a supune unui arbitru tezolvarea litigiului dintre ele. (din ir compromis). Compromis?, -ă, adj. 1. (desje oameni) Cu reputaţia pătată; “discreditat. 2. Primejduit, stricat. (v. compromite).
Comprimat 1, -ă, adj. Condensat, redus (ca volum) prin prexIune, prin presare. Aer comprimat (v. comprima). Comprimat 2, s.n. Medicament de consistenţă solidă obținut prin teducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pustilă, tabletă, bulin. (v. comprita).
Compresor 1, -oare, adj. Care comprimă. Compresor 2, s.n. 1. Maşină cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 2. Cilindru metalic masiv, cu tracțune animală sau mecanică, servind la îndesarea terasamentelor, nivelarea şoselelor etc. 1 (Med.) Instrument cu care se xirânge un vas sanguin în timpul unei operaţii. (din fr. comprecur)
Compoziţie 1, -ii, s.f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere. (din fi. composition, lat. compositio). Compoziţie 2, s.f. 1. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. 2. Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 3. Compunere (la școală). Compoziţie 3, s.f. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv. Compoziţie 4, s.f. Aliaj de cositor cu care se căpiușeste suprafața unei piese metalice care freacă altă suprafață metalică, cu scopul de a micşora frecarea.
Compozit 1, -ă, adj. 1. Alcătuit din elemente disparate, felurite. (din fr. composite, lat. compositus). 2. sf. (la pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze, de obicei, alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule şi adesea cu latex în organele vegetative. Compozit 2, (substantivat, n.) Ordinul compozit = ordin arhitectonic antic rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel doric.
Comporta 1, A avea o anumită conduită. vb. (din fr. comporter, lat. comportare „a aduna în acelaşi loc“). Comporta 2, vb. A aduce cu sine; a necesita, a cere.
Component 1, -ă, ad). Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. Component 2, s.n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizicochimic. Component 3, s.n. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector şi ale căror efecte însurnate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. (din germ komponente, it. componente).
Complice 1, vb. a complica; conj.pz., 3 sg.. pl: „Procedând așa, o să ți se complice viața“. Complice 2, s.m., f. Persoană care participă în mod secundar la săvârşirea unei infracțiuni sau (p. ext.) care înlesnește, tolerează, ascunde săvârşirea unei fapte reprobabile a altuia. (din fr. complice).
Complex 1, -ă, adj. Format din mai multe elemente (variate) care alcătuiesc un tot; cu mai multe idei, elemente, unități etc. (din lat. complexus, cf., fr. complexe). Complex 2, s.n. ]. (Constr.) Îmbrăcăminte de etanșare formată din mai multe straturi izolate. 2. (Med.) Idei latente, amintiri refulate care provoacă tulburări neurocerebrale. (din fr. complexus).
Complet 1, -uri, s.n. Bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș). (franțuzism, ieșit din uz). Complet 2, -ă, adj. Care conţine tot ceea ce trebuie; căruia nu-i lipseşte nici una dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. (din fr. complet, lat. completus). Complet 3, -uri, s.n. 1. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători care iau parte la soluţionarea unui litigiu. Complet 4, s.n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate.