Primul dicționar de omonime în limba română
Ascendent 1, -ă, adj. Care urcă; suitor; (Fig.) Care se dezvoltă progresiv. (din lat. ascendens, – nis, fr.ascendant). Ascendent 2, s.m. Ruda în linie directă care face parte dintr-o generaţie anterioară. Ascendent 3, s.n. (cu determinări introduse prin prep. asupra) Autoritate morală.
As 1, s.m. (Ant.) Monedă de bronz din vechea Romă. (din lat. as „monedă“) As 2, ași, s.m. 1. Carte de joc având cea mai mare valoare între cărțile de aceeaşi culoare: birlic. 2. (Fig.) Persoană care Stăpâneşte foarte bine cunoştinţele dinu-un domeniu Oarecare sau care se distinge în mod special într-o meserie. (din fr. as, it. asso). As 3, s.m. (Sport). Punct obținut la jocul de tenis de către un Jucător care serveşte astfel încât adversarul să nu poată atinge mingea.
Arzător 1, -oare, adj. 1.Care arde; fierbinte; torid. 2. (Fig.) Puternic, intens; 3.Care are o soluţie imediată. (din arde+-âtor). Arzător 2, -i, s.m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. Arzător 3, s.n. Aparat care serveşte la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii.
Aruncător 1, -ori, oare, s.m., f. Specialist pregătit în aruncarea discului, greutăţii, suliței etc. (din arunca). Aruncător 2, -oare, s.a. (În sintagma) Aruncător de mine = gură de foc cu ţeava neghintuită cu care se aruncă mine la distanţă, aruncător de flăcări.
Articol 1, articole, s.n. Expunere scrisă, într-o publicaţie periodică, pe o temă dată. (din lat. articulus, it. articolo, fr. article). Articol 2, -, s.n. Diviziune într-un act normativ (lege, decret), marcată printr-un număr de ordine; diviziune dintr-un buget sau plan financiar. Articol 3, e, s.n. Obiect de comerţ. Articol 4, -e, s.n. Parte de vorbire flexibilă care se alătură unui substantiv (sau echivalent al lui) pentru a individualiza obiectul desemnat de acesta.
Arteră 1, -ere, s.f. Vas sanguin care transportă sângele de la inimă la organe şi țesuturi. (din fr. artâre, lat. arteria). Arteră 2, -ere, s.f. Cale importantă de comunicaţie.
Arsenic 1, s.n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om;şoricioaică. (din fr. arsenic, lat. arsenicum). Arsenic 2, adj. (În sintagma) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului cu acid azotic oonoentrat.
Aromat 1, aromate, s.n. (Rar) Mirodenie. (din si. aromatu, ngr. aromalos, fr. aromate) Aromat 2, -ă, adj. Care are aromă, cu aromă. (din aromă+-at).
Arnăut 1, s.m. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Ţările Române; (P.ext.) Servitor înarmat. (din tc. amavud). Amăut 2, s.n. Specie de grâu de primăvară.
Armonie 1, -ii, s.f. Potrivire desăvârşită a elementelor unui întreg; bună înțelegere în relaţiile dintre două persoane, două colectivităţi etc. (din fr. barmonie, lat. harmonia). Armonie 2, s.f. Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile într-o compoziție.
Arminden 1, -i, s.m. Numele popular al zilei de 1 mai; sârbătoare populară de primăvară, ținută de obicei la această dată. (cf. sl. Jeremiinu din: «ziua sfântului Jeremia»). Arminden 2, -i, s.m. Pom sau crengi verzi care se pun la poarta sau la ferestrele caselor în ziua de 1 mai.
Armătură 1, -uri, sf. |. Totalitatea aparațelor de control, de comandă etc. ale unei instalaţii, ale unei maşini etc. 2, ansamblul elementelor de susținere a unei lucrări miniere subterane. (din f. arinature, lat. armnatura). Armătură 2, -uri, s.f. Totalul armelor unui soldat; serviciu care se ocupă cu păstrarea, controlul şi întreţinerea armamentului. Armătură 3, -uri, s.f. Totalitatea diezilor și bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate.
Armaș 1, armași, s.m. Vechi dregător domnesc, însărcinat cu paza temnițelor, cu aplicarea pedepselor corporale. (din armă+aș). Armaș 2, armașe s.n. Parte a arșicului (os al piciorului la vite).
Arma 1, vb. L. A așeza și a fixa armătura unui element de construcție, a unei galerii de mină etc. Pentru a le mări rezistenţa. (din lat, armare, fr. armer, it. armare). Arma 2, vb. |. A manipula mecanismul de aprindere al unei arme de foc, în vederea acționării percutorului. Arma 3, vb. |. A echipa o navă cu cele necesare navigaţiei, ambarcând personalul, materialele proviziile etc,
Arlechin 1, arlechini, s.m. Personaj comic din vechea comedie italiană, înfățișat într-o costumație pestriță, de un colorit foarte viu. (din it. arlechino, fr. arlequin). Arlechin 2, arlechine, s.n. Fiecare dintre extremităţile laterale din faţă, ale unei scene.
Aripă 1, aripi, s.f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor; (Fig.) Ocrotire. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Organ de sustentaţie a unui avion. 4. Parte a unei construcţii laterală. 5. (Sport) Extremă. 6. (Milit.) Fiecare dintre părțile laterale ale unui front. (at. alapa). Aripă 2, s.f. Grupare extremă (de dreapta sau de Stânga) a unei organizaţii, a unui partid.
Ariniș 1, arinișuri, s.n. Pădurice de arini. (din arin). Ariniș 2, s.n. (Reg.) Pustiu, deșert de nisip.
Aril 1, s.m. Radical derivat de la o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen din moleculă. (din fr. aryle). Aril 2, s.n. (Bot.) Îmbrăcăminte externă, cărnoasă a fructelor; arilod. (din fr. arille, cf. lat. arrilus).
Arierate 1, s.f., pl. Datorii bănești aflate în restanță. (din fe. arriere). Arierate 2, adj.f., pl. şi sf, pl. (Indivizi) care sunt înapoiaţi mintal, insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. (din fr. arriere).
Arie 1, arii, s.f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele. 2. Suprafată de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcție, se prepară betonul etc. (lat. Area) Arie 2, arii. s.f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimata în valori numerice). 2. Suprafată, teritoriu considerat ca zonă de râspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc., (Fig.) Întindere, suprafaţă. (din lat. Area, cu sensurile fr. aire). Arie 3, arii, s.f. Compoziţie muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) Care face parte dintr-o operă, operetă etc.; compoziţie muzicală instrumentală asemănătoare cu cea menţionată. (din it. aria).
Arici 1, -ici, s.m. I. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu ţepi. (lat. ericius). Arici 2, s.m. I. Instrument cu care se îndepărtează creasta depusă pe pereţii unor canale. 2. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din peri sau grinzi metalice dispuse cruciş.
Arian 1, s.m., f. (a pl.) Denumire mai veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru poparele indo-iraniene; persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. Termen folosit de rasiști spre a denumi populaţiile albe în special și pe strămoşii germanilor în general. Arian 2, -ă, adj. Care ţine de arianism: erezie ariană.. 2. Adept al arianismului.. (din fr. arien). Arian 3, -ă, adj. Care aparține arienilor, privitor la arieni. (din fr. arien).
Arhaic 1, adj. Care aparţine sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate. (despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit din uz. (din fr.archăique). Arhaic 2, s.n. Cea mai veche eră geologică.
Argument 1, -mente, s.n. Raționament, probă folosită pentru a dovedi sau pentru a respinge ceva. (din fr. argument, lat. argumentum). Argument 2, s.n. (Mat.) Variabila independentă a unei functii.
Argea 1, argele, s.f. (cuv. autohton). 1. Război de ţesut. 2. Construcţie rudimentară în care se instalează vara războiul de țesut. Argea 2, s.f. Scheletul de lemn al unei construcţii, bolta unei clădiri. Argea 3, s.f. Fiecare din grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute, pentru a ţine strâns lemnele care o compun.
Arce 1, s.n., pl. (sg.arc). Armă (primitivă) de aruncat săgeți. (P.anal.) Ceea ce are forma unui arc. (lat.arcus). Arce 2, s.f. pl. (sg.arcâ).(Rar) Corabie. (din it., lat.arca).
Arcaş 1, -i, s.m. Oştean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. (din arc +-aș). Arcaş 2, s.m., sg. Art. Constelaţie din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber – Săgetătorul.
Arcan 1, arcane, s.n. 1. Laţ pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor; (P.gen.) A aduce, a lua cu forța, (din tăt., ucr. arkan). Arcan 2, arcane, s.n. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba, melodie după care se execută acest dans. Arcan 3, arcane, s.n. (Livr., mai ales la pl.) Taină, secret; loc tainic, ascuns. (din fr. arcane).
Arc 1, arcuri, S.n. l. Armă primitivă folosită la aruncarea săgeților. (lat. arcus). Arc 2, arce, s.n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-o curbă, arc de cerc etc, 2. Element de rezistenţă al unei construcţii arcuite, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc, Arc 3, arcuri, s.n. Piesă elastică, formată din lame de oțel, îndoită în spirală, care se întrebuințează ca dispozitiv pentru amortizarea Şocului sau pentru a pune în mișcare un organism.
Arboret 1, -turi, s.n. Totalitatea arborilor de același soi care cresc pe o anumită porţiune de pădure. (din lat. arboretum). Arboret 2, s.n. Partea superioară a catargului.