Trăgaci 1, trăgace, s.n.. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc pe care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. (din trage +-aci). Trăgaci 2, s.n. Trăgător (din trage +-aci).
Tramă 1, trame, s.f. 1. Fir (de mătase) întrebuințat în urzeala sau bătătura unei țesături. 2. (Fig.) Intrigă, uneltire, complot. (din fr. trame, lat. trama). Tramă 2, trame, s.f. Fuior din care se face firul de urzeală sau de bătătură; (P. ext.) Urzeală; bătătură. Câlţi. (lat. trama).
Trainic 1, trainice, s.n. (Reg.) Sfoară groasă. Trainic 2, -ă, adj. (Reg.) Zăpăcit, aiunit. Trainic 3, -ă, adj. Care dansează, care rezistă, care se păstrează bine, solid, rezistent, durabil. (din sl. trajanii sau din trai +-nic).
Tragă 1, s.f. Unitatea de scos gunoiul sau prășitura de pe arie, formată dintr-o scândură groasă cu două braţe de care se leagă tânjala. (din trage). Tragă 2, s.f. Vas făcut din fructul curcubetei, în care se păstrează lichide sau care servește pentru a trage din butoi băuturile alcoolice.
Tracta 1, vb.I. (Var. a lui trata, din it. trattare, lat. tractare). Tracta 2, vb. |. (Tranz.) A remorca un vehicul. (din fr. tracter).
Trac 1, s.n. Stare emotivă de care sunt cupriinse unele persoane când apar în fața publicului (ex. artiștii pe scenă, elevii la examene). (din fr. trac). Trac 2, -ă, s.m., f. |. Persoană care făcea parte din vechea populaţie a Traciei. 2. adj. Tracic. (substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită de traci (1). (din lat. Thracus).
Total 1, -ă, adj. Care cuprinde totul; întreg, complet. (din fr.total). Total 2, s.n. Sumă rezultată dintr-o adunare; (Loc.adv.) în total = una peste alta; peste tot. (din fr. total).
Tot 1, pron nehot. 1. Care se opune semantic lui nimic. Tot ce pot spune €e că ţin la oameni… 2. Locuţiuni adverbiale: de tot = în întregime; peste tot = pretutindeni; tot în tot = pe de-a-ntregul; în tot = la un loc; în total:3. Loc. prepoziţionale: cu tot cu= împreună, la un loc: 4. Expresii: Asta-i tot (atâta-i tot) = doar atât. 5. Intră în compunerea unor adjective: atotputernic, atotcuprinzător etc. (lat. totus.) Tot 2, adj.pron.nehotărât. Tot orașul. Tot timpul. Tot 3, adv. 1. (Exprimă continuitatea, persistenţa): Încă, în continuare; mereu, tot timpul, întruna. 2. (Stabileşte identitatea, similitudinea, simultaneitatea): De asemenca, la fel, în același chip. 3. (Corelativ cu valoare concesivă): Deși l-am certat, tot mai greşește. Şi astfel, și așa, oricum. 4. În corelaţie cu așa sau atât de, formează gradul de egalitate al comparativului: tot așa (atât) de bun. 5. Expresii: Să tot aibă = ar putea să aibă (cel mult)…; să tot fie = ar putea să fie (cel mult)…; tot așa (astfel, atâta, același) = întocmai, exact aşa (astfel, atâta…); Mi-e tot una = mi-e perfect egal; tot unul și unul = de seamă, de frunte. Tot 4, s.n. |. Întreg, unitate (rezultată din…
Tort 1, torturi, s.n. |. Fir tors de cânepă, de in etc. 2. Pânză de in sau de cânepă făcută în gospodăria ţărănească. (lat. tortus, torquere „a întoarce, a învârti“) Tort 2, torturi, s.n. Gen de prăjitură făcută din straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, acoperite cu glazură și, de obicei, ornamente. (din germ. Torte).
Tors 1, s.n. Faptul de a toarce. Sunet specific scos de pisici, asemănător celui produs de fus, când se toarce. (v. toarce). Tors 2, torsuri, s.n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). Trunchiul (gol) al corpului omenesc. (din fr. torse). Tors 3, toarsă, adj. (despre materii textile) Transformat în fire.
Torpilă 1, torpile, s.f. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. (din fr. torpile). Torpilă 2, s.f. Peşte marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil] să produce, la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada. (Torpedo marmorata).
Torpedoi 1, s.n 1. Perete care separă într-un vehicul locul conducătorului de cel al motorului și pe care se fixează instrumentele de bord. Torpedo 2, s.n. 1. Sistem de frână la unele vehicule, care se bazează pe strângerea axei. 2. (Rar) Torpilă (2). (din fr. torpedo, cf. sp. torpedo „torpilă“). Torpedo 3, s.n. Salam gros preparat din carne tocată de porc și de vită, amestecată cu bucăţi de slănină. (et. incertă).
Toron 1, toroane, s.n.. |. Mănunchi de fire subțiri, răsucite împreună în acelaşi sens, din care se fabrică funii, cabluri etc. 2. (Arh.) Ciubuc mare, rotund, așezat la extremitatea unei suprafeţe drepte. (din fr. toron). | Toron 2, s.n. Gaz produs prin dezintegrarea radioactivă a toriului. (din fr., eng]. thoron, germ. Thoron, rus. toron).
Tornadă 1, -de, s.f. Vârtej violent de vânt cu viteză foarte mare, însoţit de ploi torențiale, care cuprinde regiuni întinse. (din fr. tornade). | Tornadă 2, -de, s.f. Dedicaţie care încheia poezia trubadurilor și în care se reluau o idee şi unele versuri deja exprimate. (din fr. tornada).
Tor 1, s.n. 1. Corp solid obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. (din fr. tore, cf. lat. torus „coardă “). Tor 2, s.n. (Franţuzism) Neplăcere, nemulțumire; pagubă, prejudiciu. (din fr. tort).
Toporaș 1, toporașe, s.n. Diminutiv al lui topor; toporel. (din topor +-aş). Toporaş 2, toporași, s.m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre violete, rar roșietice sau albe; viorea (viola). (din topor +-aș).
Topit 1, s.n. Faptul de a (se) topi (v. topi). Topit 2, -ă, adj. 1. (despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul căldurii. 2. (despre plante textile) Care s-a descompus în apă, în scopul separării fibrelor textile. 3. (Fig.) Slăbit, tras; istovit; obosit (v. topi).
Top 1, topuri, s.n. Pachet de hârtie cuprinzând un număr fix (de obicei 1000) de coli. (din tc. top). Top 2, topuri, s.n. Clasament al preferințelor pentru unele spectacole, bucăţi muzicale, actori etc., pe baza punctajului oferit de public sau de specialişti. (din engl. top).
Tonic 1, -ă, adj. (despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. Accent tonic = accentul muzical al vocalelor şi silabelor (din fr. tonique, it. tonico). Tonic 2, s.n. 1. Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor 2. Substantă, medicament care are proprietatea de a fortifica un organism; fortifiant. (din fr. tonique, it. tonico).
Ton 1, toni, s.m. Peşte răpitor marin înrudit cu pălămida, putând ajunge până la 5 m lungime și 500600 kg greutate. (din fr. thon). Ton 2, tonuri, s.n. 1. Sunet simplu produs de un corp care vibrează; interval dintre două sunete muzicale apropiate. 2. Inflexiune, intonaţie în vorbire; înălțime cu care se pronunţă o silabă. Ton 3, -uri, s.n. Notă dominantă a stilului sau a vorbirii; atmosferă specifică, rezultată din cuprinsul unei opere literare. Ton 4, s.n. Grad de luminozitate a unei culori; nuanţă a unei culori. (din fr. ton, lat. tonus).
Toiag 1, toiege, s.n. 1. Băţ lung şi drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se serveşte pentru a se apăra. 2. (Fig.) Sprijin, ajutor, reazem. 3. Lovitură dată cu toiagul. 4. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorităţi. (din sl. tojagă, tojaga). Toiag 2, s.n. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. Toiag 3, s.n. (la pl., art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelaţiei Orionului.
Tocată 1, adj.f. Tăiată foarte mărunt. (v. toca). Tocată 2, tocate, s.f. 1. Compoziția muzicală pentru instrumente cu claviatură. 2. Piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sâu pentru orchestră, având un ritm sacadat. (din it. toccata).
Tocat 1, s.n. Faptul de a toca (v. toca). Tocat 2, -ă, adj. Tăiată foarte mărunt. (v. toca).
Tocălie 1, tocălie, s.f. (Reg.) Morișcă de lemn care produce un zgomot ritmic (scârțâit) și sperie păsările din lanuri și din vii. (din toca). Tocălie 2, s.f. Unealtă cu care se răsucește sfoara groasă pentru plase și năvoade.
Toc 1, interj. (Onomatopee). (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect tare. Toc 2, tocuri, s.n. Cutie de lemn, de metal, de piele etc, în care se păstrează arme, aparate, instrumente; teacă mică de piele sau de carton în care se păstrează ochelarii, pieptenele etc. (din magh. tok, cf. scr. tok). Toc 3, s.n. Partea mai ridicată de pe talpa încălțămintei, care corespunde călcâiului. (din bg. tok). Toc 4, -uri, s.n. Unealtă pentru scris cu cerneală, făcută dintr-un beţişor la care se adaptează o peniță. Toc rezervor = stilou, | Toc 5, -uri, s.m. Cadru fixat în zidărie, de care se prind canaturile unei usi sau ferestre.
Tobă 1, tobe, s.f. Instrument muzical de percuție, format dintrun cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele care, lovită (cu două baghete), produce sunete. (din magh. dob). Tobă 2, s.f. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. Tobă 3, s.f. Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracţiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanţ. Tobă 4, s.f. Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. Tobă 5, s.f. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. Tobă 6, s.f. (la jocul de cărţi) Caro.
Toană 1, toane, s.f. 1. Capriciu. Cu toane = capricios. 2. Stare de spirit, dispoziţie. 3. Criză, izbucnire. (cf. tuna). Toană 2, toane, s.f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea năvodului în apă (pentru a prinde peștele înconjurându-l). Toană 3, -ne, s.f. Loc bogat în pește. 2. Perioada când peștele umblă după mâncare. Timp potrivit pentru prins peşte. (din ucr., rus. tonja).
Toaletă 1, toalete, s.f. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălânduse, pieptănându-se, îmbrăcânduse); dichisire, îngrijire, găteală. (din fr. toilettes). Toaletă 2, s.f. Closet (prevăzut cu chiuvetă). Toaletă 3, s.f. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); (P. restr.) Rochie. Toaletă 4, s.f. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă şi mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se ţin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc.
Toaie 1, s.f. (Reg.) Plantă medicinală veninoasă, folosită la combaterea nevralgiilor şi a tusei sau la otrăvirea câinilor; acomit. Toaie 2, toi, s.f. (Reg.) Bulboană, vâltoare.
Toacă 1, toace, s.f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; (P. ext.) sunetul produs de această bătaie. 2. Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. (din toca [derivat regresiv]). Toacă 2, s.f. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. Toacă 3, s.f. (Art.) Numele popular al constelaţiei Pegas.