Titlu 1, titluri, s.n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor Studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. 2. Demnitate, funcţie, titulatură deţinute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcţii sau titulaturi. 3. Calificativ care exprimă o relaţie socială. Titlu de tată. (din ngr. titlos, lat. titulus, cf. [pentru sens] fr. titre). Titlu 2, s.n. 1. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părţi distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; (P. gener.) Orice lucrare editată. 2. Partea scrisă de la începutul unui film care indică numele filmului, realizatorii și studoiul care l-a produs. (la pl.) Traducerea dialogului imprimat pe filmele vorbite în limbi străine. Titlu 3, s.n. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). Titlu 4, s.n. (Fig.) Bază legală, drept. Titlu 5, s.n. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru.
Titan 1, s.m. Element chimic răspândit în natură sub formă de compuși, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale şi (sub formă de oxid) ca pigment alb în pictură. (din fr. titane). Titan 2, titani, s.m. Uriaș, gigant; (Fig.) Om excepțional, cu realizări extraordinare. (din fr. titan, lat., gr. Titan, fiul lui Uranus).
Tistăli 1, vb. IV., (Reg.) 1. A face curat, a curăța. 2. A (se) limpezi, a (se) lumina. Tistăli 2, vb. IV. (Reg.) A cinsti, a onora.
Tir 1, s.n. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri şi calibre de arme de foc, care cuprinde mai multe probe de tragere la ţintă. (din fr. tin. Tir 2, tiruri, s.n. Camion sau autotren care circulă în străinătate. (din T[ransport] Ilnternațional] Rlutier)).
Tipic 1, tipicuri, s.n.. l. Formulă obişnuită, stereotipă; obicei, tradiţie, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase. (din sl. tipiki). Tipic 2, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect etc. caracteristic, specific. (din fr. typique, lat. typicus).
Tip 1, tipuri, s.n.. 1. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întruneşte anumite trăsături reprezentative, esenţiale pentru un grup întreg. Caracter distinctiv; particularitate. (din fr. type, lat. typus). Tip 2, tipi, s.m. (Fam.) Individ, inS. (din fr. type, lat. typus).
Tinde 1, s.f., pl. (sg. tinda) Încăpere mică situată la intrarea în casele ţărăneşti; (Înv.) Coridor, galerie; Pronaos. (lat. tenda < tendere). Tinde 2, vb. III, intranz. A-și îndrepta năzuinţele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv; a aspira, a năzui. (din fr.tendre, lat. tendere, după întindere).
Tindă 1, tinde, s.f. Încăpere mică situată la intrarea în casele ţărăneşti; (nv.) Coridor, galerie; Pronaos. (lat. tenda < tendere). Tindă 2, vb. III, a tinde, conj. pz., pers.3 sg. şi pl.: „Fiecare să tindă Ia rezultate cît mai bune“.
Timpan 1, timpane, s.n. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. (din fr. tympan, it. timpano). Timpan 2, s.n. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat. Timpan 3, s.n. (Arhit.) Suprafaţă de zidărie netedă. sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre.
Timp 1, timpuri, s.n. Formă fundamentală de existenţă a materiei în continuă dezvoltare, exprimând succesiunea și simultaneitatea proceselor realităţii obiective. (lat. tempus, -Oris). Timp 2, s.n. şi (Înv.) m. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc, care corespunde desfăşurării unei acţiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. Timp 3, s.n. (Înv.) Anotimp. Timp 4, -uri, s.n. Perioadă determinată istoric; epocă. Timp 5, s.n. (la pl.) Împrejurări. Timp 6, s.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. Timp 7, timpi, s.m. și (Rar) n. 1. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operaţii, ale unui fenomen, ale unei acţiuni etc. 2. Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei maşini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Timp 8, s.m. și (Rar) n. (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. Timp 9, s.n. 1. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă momentul în care se petrece acțiunea. 2. Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului.
Timbru 1, timbre, s.n. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau – de o instituţie special autorizată, care se lipeşte pe actele oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru şi care este plătită direct unei administrații publice. (din fr. timbre). Timbru 2, s.n. Ștampilă aplicată de oficiile poştale, care indică locul şi data plecării sau a sosirii unei scrisori. Timbru 3, s.n. 1. Însuşire a sunetului muzical, datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. 2. Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. Timbru 4, s.n. (Înv.) Clopot, clopoțel.
Timar 1, timari, s.m. (Reg.) Ţăbăcar. Timar 2, timaruri, S.n. (Înv., mai ales la pl.) Laturi de pământ date temporar recruților otomani în schimbul prestării serviciului militar. (din fr. timares).
Tilincă 1, tilinci, s.f. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu fluierul, dar fără găuri laterale, făcut din scoarță de paltin, răchită, tei etc. (cf. tilinc). Tilincă 2, s.f. (Reg.) Talangă. Tilincă 3, s.f. (Reg.) Groapă de fântână.
Tijă 1, tije, s.f. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. (din fr. tige). Tijă 2, s.f. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare.
Tighelit 1, s.n. Tighelire. (v. ugheli). Tighelit 2, -ă, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. (v. tighe]).
Tifon 1, s.n. Ţesătură de bumbac, întrebuințată mai ales în pansamente. (din engl. Tiffany). Tifon 2, s.n. Aparat de producere a semnalelor acustice, cu ajutorul vaporilor sau aerului comprimat. (din engl. tyfon).
Ticăit 1, ticăituri, s.n. Zvâcnire a inimii, tic-tacul ceasornicului. Ticăit 2, -ă, adj. 1. Care lucrează încet și fără spor, smocăit. 2. Necăjit, chinuit, năpăstuit. 3. Neserios.
Ticăi 1, vb. IV. (despre inimă) A zvâcni, a palpita; (despre ceasornice) a produce sunetul ritmic, caracteristic, în timpul funcționării. (din tic). Ticăi 2, vb. IV. 1. (Rar) A lucra încet și fără spor, a (se) mocăi. 2. (Înv. şi reg.) A se trudi, a se frământa, a se zbuciuma.
Tic 1, inter). (Onomatopee). (de obicei repetat) Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic-tac. Tic 2, ticuri, s.n. 1. Mişcare convulsivă, care se repetă mereu, rezultată din contractarea involuntară a unor grupuri musculare separate; are aspect intențional şi poate fi stăpânită temporar prin voinţă. 2. Deprindere pe care o capătă cineva în mod inconștient (din fr. tic; germ. Tick). Tic 3, ticuri, s.n. (Reg.) 1. Ciocul găinii; 2. Râtul porcului; 3. Partea de dinainte, încovoiată în sus, a tălpilor saniei. Tic 4, ticuri, s.n. (Reg.) 1. Putină (de brânză). 2. Putinei. 3. Oală de lapte, de brânză. 4. Lădiţă, cutie de lemn.
Tex 1, texte, s.n. 1. Ceea ce este exprimat în scris; cuprinsul unei opere literare sau științifice, al unui discurs, al unei legi etc. 2. Fragment, parte dintr-o scriere. 3. Cuvintele unei compoziții muzicale. (din fr. texte, lat. textus). Text 2, s.n. Literă de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice.
Tetrapod 1, tetrapoduri, s.n. Piedestal cu patru picioare, pe care se așază evanghelia sau diferite obiecte de cult. (din ngr. tetrâpodos). Tetrapod 2, -ă, adj. (despre animale) Care are patru picioare; patruped. (din fr. tetrâpode).
Teşcherea 1, teșcherele, s.f. (Înv.) 1. Adeverinţă, act. 2. Pungă (pentru bani) 3. Permis de calătorie, pașaport. (din tc. tezkere). Teșcherea 2, =crherele, s.f (Înv. şi reg.) Rindca.
Testa 1, vb. I. A lăsa ceva prin testament; a face un testament. (din fr. tester, lat. testari). Testa 2, vb. Î. A supune pe cineva unui test; a proba, a încerca. (din fr. tester).
Test 1, s.n. 1. Încercare; experimentare, experiment. Probă prin care, în psihologia experimentală, se pot examina unele aptitudini fizice şi psihice ale unei persoane; (P. ext.) Materialul folosit pentru această probă. 2. Determinare experimentală a rezistenţei şi funcţionării unei piese, unui aparat, unei instalaţii etc.; încercare, probă. Mijloc fizic sau chimic de recunoaștere şi măsurare a unui fenomen, proces biologic etc. (din engl., fr. test). Test 2, s.n. Carapace la foraminifere, radiolare, arici. Cochilia moluștelor. (din fr. test, cf. lat. testum).
Terţă 1, adj.f. Care vine în rândul al treilea. Terţă 2, s.f. (Muz.) Intervalul dintre două sunete ale gamei, la distanţa de trei trepte. (din it. terza).
Terţ 1, -ă, adj. Care vine în rândul al treilea. (din lat. tertius, it. terzo). Terț 2, -i, s.m. 1. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte și faţă de care actul juridic nu produce efecte. 2. (Log, în sintagma) Terţul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căraia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp, o a treia posibilitate fiind exclusă (din lat. tertius, it. terzo).
Termogen 1, -ă, adj. Care produce căldură (din fr. thermogene). Termogen 2, s.n. Substanţă care se aplică pe piele pentru a produce o reacţie terapeutică locală de natură termică. (din fr. thermogene).
Termen 1, s.m. 1. Cuvânt, vorbă, expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparaţii. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoameie unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. Elementele unui enunț sau sistzm logic. (din lat. termen -inus, cf. fr. terme). Termen 2, s.n. Dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, a unei obligaţii etc.; scadenţă. 2. Interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. (din fr. terme, cf. lat. terminus).
Terasă 1, terasă, s.f. 1. Construcţie deschisă, anexă a unei clădiri, așezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiș (servind ca loc de odihnă sau de agrement). 2. Suprafaţă plană amenajată pe o ridicătură de teren, în parcuri sau în grădini. (din fr. terrasse). Terasă 2, s.f. Porțiune de trotuar în faţa unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt aşezate mese pentru consumatori. Terasă 3, s.f. Formă de relief cu aspect de treaptă, provenită din ridicarea scoarței pământului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgătoare. Terasă 4, s.f. Varietate de struguri de calitate inferioară.
Tencuit 1, s.n. Acţiunea de a tencui şi rezultatul ei, tencuire.(v. tencui). Tencuit 2, -ă, adj. Acoperit cu tencuială. (v. tencui).