Definițiile și sensurile omonimului Titlu
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Titlu

Titlu 1, titluri, s.n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor Studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. 2. Demnitate, funcţie, titulatură deţinute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcţii sau titulaturi. 3. Calificativ care exprimă o relaţie socială. Titlu de tată. (din ngr. titlos, lat. titulus, cf. [pentru sens] fr. titre). Titlu 2, s.n. 1. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părţi distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; (P. gener.) Orice lucrare editată. 2. Partea scrisă de la începutul unui film care indică numele filmului, realizatorii și studoiul care l-a produs. (la pl.) Traducerea dialogului imprimat pe filmele vorbite în limbi străine. Titlu 3, s.n. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). Titlu 4, s.n. (Fig.) Bază legală, drept. Titlu 5, s.n. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Titan
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Titan

Titan 1, s.m. Element chimic răspândit în natură sub formă de compuși, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale şi (sub formă de oxid) ca pigment alb în pictură. (din fr. titane). Titan 2, titani, s.m. Uriaș, gigant; (Fig.) Om excepțional, cu realizări extraordinare. (din fr. titan, lat., gr. Titan, fiul lui Uranus).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Tir
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Tir

Tir 1, s.n. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri şi calibre de arme de foc, care cuprinde mai multe probe de tragere la ţintă. (din fr. tin. Tir 2, tiruri, s.n. Camion sau autotren care circulă în străinătate. (din T[ransport] Ilnternațional] Rlutier)).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Tipic
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Tipic

Tipic 1, tipicuri, s.n.. l. Formulă obişnuită, stereotipă; obicei, tradiţie, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase. (din sl. tipiki). Tipic 2, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect etc. caracteristic, specific. (din fr. typique, lat. typicus).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Tip
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Tip

Tip 1, tipuri, s.n.. 1. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întruneşte anumite trăsături reprezentative, esenţiale pentru un grup întreg. Caracter distinctiv; particularitate. (din fr. type, lat. typus). Tip 2, tipi, s.m. (Fam.) Individ, inS. (din fr. type, lat. typus).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Tinde
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Tinde

Tinde 1, s.f., pl. (sg. tinda) Încăpere mică situată la intrarea în casele ţărăneşti; (Înv.) Coridor, galerie; Pronaos. (lat. tenda < tendere). Tinde 2, vb. III, intranz. A-și îndrepta năzuinţele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv; a aspira, a năzui. (din fr.tendre, lat. tendere, după întindere).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Timpan
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Timpan

Timpan 1, timpane, s.n. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. (din fr. tympan, it. timpano). Timpan 2, s.n. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat. Timpan 3, s.n. (Arhit.) Suprafaţă de zidărie netedă. sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Timp
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Timp

Timp 1, timpuri, s.n. Formă fundamentală de existenţă a materiei în continuă dezvoltare, exprimând succesiunea și simultaneitatea proceselor realităţii obiective. (lat. tempus, -Oris). Timp 2, s.n. şi (Înv.) m. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc, care corespunde desfăşurării unei acţiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. Timp 3, s.n. (Înv.) Anotimp. Timp 4, -uri, s.n. Perioadă determinată istoric; epocă. Timp 5, s.n. (la pl.) Împrejurări. Timp 6, s.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. Timp 7, timpi, s.m. și (Rar) n. 1. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operaţii, ale unui fenomen, ale unei acţiuni etc. 2. Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei maşini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Timp 8, s.m. și (Rar) n. (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. Timp 9, s.n. 1. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă momentul în care se petrece acțiunea. 2. Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Timbru
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Timbru

Timbru 1, timbre, s.n. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau – de o instituţie special autorizată, care se lipeşte pe actele oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru şi care este plătită direct unei administrații publice. (din fr. timbre). Timbru 2, s.n. Ștampilă aplicată de oficiile poştale, care indică locul şi data plecării sau a sosirii unei scrisori. Timbru 3, s.n. 1. Însuşire a sunetului muzical, datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. 2. Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. Timbru 4, s.n. (Înv.) Clopot, clopoțel.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Tic
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Tic

Tic 1, inter). (Onomatopee). (de obicei repetat) Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic-tac. Tic 2, ticuri, s.n. 1. Mişcare convulsivă, care se repetă mereu, rezultată din contractarea involuntară a unor grupuri musculare separate; are aspect intențional şi poate fi stăpânită temporar prin voinţă. 2. Deprindere pe care o capătă cineva în mod inconștient (din fr. tic; germ. Tick). Tic 3, ticuri, s.n. (Reg.) 1. Ciocul găinii; 2. Râtul porcului; 3. Partea de dinainte, încovoiată în sus, a tălpilor saniei. Tic 4, ticuri, s.n. (Reg.) 1. Putină (de brânză). 2. Putinei. 3. Oală de lapte, de brânză. 4. Lădiţă, cutie de lemn.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Text
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Text

Tex 1, texte, s.n. 1. Ceea ce este exprimat în scris; cuprinsul unei opere literare sau științifice, al unui discurs, al unei legi etc. 2. Fragment, parte dintr-o scriere. 3. Cuvintele unei compoziții muzicale. (din fr. texte, lat. textus). Text 2, s.n. Literă de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Test
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Test

Test 1, s.n. 1. Încercare; experimentare, experiment. Probă prin care, în psihologia experimentală, se pot examina unele aptitudini fizice şi psihice ale unei persoane; (P. ext.) Materialul folosit pentru această probă. 2. Determinare experimentală a rezistenţei şi funcţionării unei piese, unui aparat, unei instalaţii etc.; încercare, probă. Mijloc fizic sau chimic de recunoaștere şi măsurare a unui fenomen, proces biologic etc. (din engl., fr. test). Test 2, s.n. Carapace la foraminifere, radiolare, arici. Cochilia moluștelor. (din fr. test, cf. lat. testum).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Terț
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Terț

Terţ 1, -ă, adj. Care vine în rândul al treilea. (din lat. tertius, it. terzo). Terț 2, -i, s.m. 1. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte și faţă de care actul juridic nu produce efecte. 2. (Log, în sintagma) Terţul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căraia un enunţ nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp, o a treia posibilitate fiind exclusă (din lat. tertius, it. terzo).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Termen
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Termen

Termen 1, s.m. 1. Cuvânt, vorbă, expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparaţii. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoameie unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. Elementele unui enunț sau sistzm logic. (din lat. termen -inus, cf. fr. terme). Termen 2, s.n. Dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, a unei obligaţii etc.; scadenţă. 2. Interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. (din fr. terme, cf. lat. terminus).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Terasă
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Terasă

Terasă 1, terasă, s.f. 1. Construcţie deschisă, anexă a unei clădiri, așezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiș (servind ca loc de odihnă sau de agrement). 2. Suprafaţă plană amenajată pe o ridicătură de teren, în parcuri sau în grădini. (din fr. terrasse). Terasă 2, s.f. Porțiune de trotuar în faţa unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt aşezate mese pentru consumatori. Terasă 3, s.f. Formă de relief cu aspect de treaptă, provenită din ridicarea scoarței pământului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgătoare. Terasă 4, s.f. Varietate de struguri de calitate inferioară.

Read More