Șișteală 1, s.f. (Reg.) 1. Tărăgănare, tergiversare. 2. (În expr.) Mai pe șișteală = mai pe socoteală, mai bine. Șișteală 2, s.f. (Reg). 1. Şiştar. 2. Instrument de trasat linii paralele.
Şiştar 1, șiștare, s.n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele. (din sl. sestarii). Șiştar 2, șiștare, s.m. (Reg.) Unealtă asemănătoare cu compasul, folosită în rotărie. Şiştoare.
Şişcă 1, s.f. (Reg.) 1. Tocătură de paie sau de coceni folosită pentru hrana vitelor. 2. Maşină de tocat paie sau coceni (din ucr. sika). Șişcă 2, s.f. (Reg.) Vrăjitoare bătrână. Şișcă 3, s.f. (Reg.) Nume dat mai multor plante (trestie, papură, iarbă rea). Șișcă 4, s.f. (Reg.) Păr lăsat pe frunte (la oameni şi la animale).
Şist 1, şisturi, s.n. Rocă metamorfică sau sedimentară care are proprietatea de a se desface ușor în foi sau în plăci subțiri cu suprafeţe paralele. (din fr. schiste). Şist 2, s.n. Zerul rămas după ce s-a ales urda.
Şirui 1, vb. IV. Înv. şi reg; despre oști) A (se) înșirui, a (se) alinia. 2. (în povestire) A înșira. Şirui 2, vb. IV. (Reg.; despre sămânță) A semăna peste brazde.
Şiroi 1, șiroaie, s.n. 1. Şuviţă de lichid care curge sau se prelinge de undeva. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și abundenţă pe locurile înclinate; şuvoi. (et.nec.) Şiroi 2, vb. IV. intranz. A curge sau a se prelinge în şiroaie. (din șiroi).
Şiretenie 1, s.f. pl. șiretenii. Însuşire de a fi şiret; viclenie, perfidie. (din şiret +-enie). Şiretenie 2, șiretenii, s.f. (Pop.) Desfășurare (a unei întâmplări, a unei situaţii), istorisire cu mai multe peripeții; tărășenie. (cf. șir).
Şiret 1, șireturi, s.n. 1. Bentiţă îngustă sau șnur de bumbac cu care se încheie încălțămintea sau unele obiecte de îmbrăcăminte. 2. Fâşie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură folosită pentru întărirea unor cusuturi sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 3. Sfoară de bumbac, de obicei îmbrăcată în mătase sau în fir şi răsucită, folosită ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz. (din tc. șerit). Şiret 2, – eată, adj. Care ştie să profite de naivitatea sau de bunăcredinţa altora, pentru a-şi atinge scopurile pe căi ocolite; abil, isteţ, şmecher; viclean, rafinat. Care denotă viclenie, perfidie, prefăcătorie sau abilitate, subtilitate. (din tc. șirret).
Şipoc 1, s.n. (Înv.) Metal rar, asemănător cu platina, cu care formează aliaje, rodiu. Şipoc 2, s.n. (Înv.) Curs de apă.
Şip 1, șipi, s.m. Specie de pește din Marea Neagră, asemănător cu nisetrul, care își depune icrele în regiunea gurilor Dunării. (din rus. 5ip). Şip 2, șipuri, s.n. (Reg.) Sticlă (pentru păstrat lichide), flacon. Conţinutul unei sticle. (din magh. sip – „lulea“). Şip 3, șipi, s.m. (Reg.) 1. (la pl.) Rădăcini adventive la porumb. 2. (la pl.) Coarne de cerb. 3. Rădăcină de măsea.
Şioi 1, șioaie, s.n. (Reg.; despre apă) Şuvoi. Şioi 2, vb. IV., (Reg.) A ofta, a suspina.
Şindră 1, șindre, s.f. (Reg.; cu sens colectiv) Şindrilă. Şindră 2, șindre, s.f. (Reg.) Bucată îngustă de pământ.
Șinuit 1, s.n. (Rar) Șimuire. (v. șinui). Şinuit 2, adj. Legat, ferecat cu şine (benzi de metal) (v. șinuri).
Şiling 1, s.m. 1. Monedă divizionară engleză, valorând a 20-a parte dintr-o liră sterlină. 2. Unitate monetară a unor ări africane (Kenya, Tanzania, Uganda, Somalia). (din engl. Shilling). Şiling 2, s.m. Unitate monetară a Austriei. (din germ. Schilling).
Şifonat 1, s.n. Faptul de a (se) șifona. (v. șifona). Şifonat 2, adj. (despre țesături, hârtie etc.) Mototolit, boţit. (Fig., Fam.) Supărat, bosumflat (v. șifona).
Șif 1, adv. (Reg.) Oblic, pieziș. Șif 2, șifuri, s.n. (Înv. Planşetă de zinc sau scândură rectangulară, într-o tipografie, pe care se așază zațul. Galion,.
Şicui 1, vb. IV., (Reg.) 1. (despre obiecte) A polei cu foiţe de aur sau de argint. 2. A (se) împodobi cu fluturași orientali. Șicui 2, vb. IV. (Înv. despre militari) A (se) așeza în ordine de bătaie.
Şic 1, s.n. |. Eleganţă, distincție, bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). 2. Lucru care amuză, care are haz. (din fr. chic). Şic 2, s.n. Fiecare dintre micile foiţe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeiești; fluture, paietă. (din scr. Sik, magh. sik).
Și 1, 1. Conj. 1. Coordonatoare, copulativă (leagă unitățile sintactice de același fel) : „Este frumoasă și inteligentă“. 2. Coordonatoare adversativă: „ci, iar, dar“: Aude vorbindu-se şi nu pricepe nimic. 3. Coordonatoare conclusivă: „deci, prin urmare“; E o glumă și n-o lua în serios. Il. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă): Precum a zis, așa a şi făcut. (lat. sic.) Şi 2, adv. Chiar, în adevăr. întocmai, exact; în plus, încă, imediat, pe loc; deja. (lat. sic). ȘI 3, (şi-, -și. -și-), pronume reflexiv, formă neaccentuată de dativ: Și-a amintit de vacanţa petrecută la munte. Amintinduși de mine, m-a căutat, Şi 4, (în metalimbaj) s.m. un și, Și-ul. ȘI 5, interjecţie: Și.
Șfiţui 1, vb. IV., refl. (Reg.) A se îmbăia. Șfiţui 2, vb. IV. refl. (Reg.) A lucra din greu.
Șfichi 1, interj. (Pop.) Cuvânt care imită șuieratul biciului. Şfichi 2, șfichiuri, s.m. (Pop.) 1. Capătul subțire și neîmpletit al biciului; pleasnă. 2. Lovitură dată cu vârful biciului. 3. (Fig.) Vorbă răutăcioasă, răutate. (onomatopee). 4. Smoc. 5. (Reg.) floareapapurei. 6. (Reg.) Lemn subțire, fără coajă, lung de la 6 până la 10 m. Șfichi 3, s.n. Pleasnă. Lovitură dată cu vârful biciului. (Fig.) Vorbă răutăcioasă
Șezământ 1, șezăminte, s.n. (Înv.) 1. Ședere, oprire. 2. (În loc adj.) Cu șezământ = stabil, sigur; fără șezământ = instabil, nesigur. 3. Domiciliu. Șezământ 2, s.n. (Înv.) Sediment.
Şez 1, s.n. (Reg.) Ocol pentru vite, folosit în timpul verii. Şez 2, s.n. (Înv.) 1. Sediu, TEşedință. 2. Focar. (al unei boli).
Şes 1, adj. (despre pământuri, regiuni) Neted, întins, plan. Şes 2, s.n. 1. Întindere vastă de pământ, fără diferențe mari (de nivel), situată la mică altitudine; câmpie. 2. Parte a corpului animaletor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. (lat. sessus).
Şerpușor 1, șerpușori, S.m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai. (din Șarpe +-ușor). Șerpuşor 2, s.m. Pui de șarpe.
Şerpălău 1, șerpălăi, s.m. (Reg.) Şarpe mare, șerpoi. Şerpălău 2, șerpălaie, s.n. (Reg.) Brâu cu curele împletite.
Şerpar 1, șerpar, s.n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. (din șarpe +-ar). | Șerpar 2, șerpari, s.m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brunăcenușie și cu pântecele alburiu, care se hrăneşte mai ales cu șerpi, șopârle și broaște.
Şerif 1, șerifi, s.m. Prinț arab socotit urmaș al lui Mahomed. (din tc. șerif, fr. cherif). Şerif 2, șerif, s.m. (În Anglia și în SUA) Funcţionar administrativ însărcinat cu menţinerea ordinii într-un district, având o putere judecătorească limitată. (din fi. sherif, engl. sheriff).
Şergan 1, s.m. (Reg.) Nume de plantă. Şergan 2, -ă, adj, (Reg.; despre părul sau culoarea cailor) Galben – cafeniu.
Şerbi 1, s.m., pl. (sg. șerb 1. (În orânduirea feudală) Ţăran legat de pământul moșierului; iobag. 2. (Înv.). Sclav, rob.) (lat. serbus). Şerbi 2, vb. IV. intranz. (Înv.) A servi ca șerb; a fi șerb. (din șerb).