Țigănaş 1, tigănași, s.m. (din țigan +-aș). Ţigănuș. Țigănaș 2, s.m. (Entom.; reg.) Plopar. Scripcar (insectă cu ţârâit caracteristic, care trăieşte mai ales pe ploi) (din țigan +-aș).
Țigarete 1, s.n., pl. (sg. țigareb), Țigaretă. (din țigaretă, derivat regresiv). Țigarete 2, s.f., pl. (sg. tigaretă), 1. Ţigară. 2. Tub mic de chihlimbar, de os, de lemn etc., în care se introduce ţigara pentru ao fuma. (din germ. Zigarette).
Țif 1, s.m. (Rar) Fân amestecat cu mult rogoz. (et.nec.). Ţif 2, s.m. Plantă abia răsărită din pământ.
Țesălat 1, s.n. Faptul de a țesăla. (v. ţesăla) Țesălat 2, adj. Curăţat, periat cu țesala. (v. tesăla).
Țesală 1, esale, s.f., pl. Unealtă de metal dințată, cu care se curăță pielea și părul vitelor. (din bg. sl. cesalo). Țesală 2, țesale, vb. |., a ţesăla; ind. pz., pers.3 sg. și pl.: Vezi de țesală caii, …(Sadoveanu). *
Țelină 1, țeline, s.f. Plantă egumicolă aromatică, din familia umbeliferelor, cultivată pentru rădăcina sa îngroșată, cărnoasă, folosită în alimentație. (din ngr. selinon). Ţelină 2, țelini, s.f. Teren necultivat timp de mai mulţi ani (folosit ca păşune); teren nelucrat, pârloagă. Păşune, fâneaţă. (din bg. celina).
Ţârâit 1, adv. (despre instrumentele cu coarde) Din vârful arcuşului, fără rezonanţă; tremurat. (din ţârâi: 2). Țârâit 2, s.n. Faptul de a ţârâi, sunetul, zgomotul produs prin această acţiune. (din fârâi2).
Ţârâi 1, vb. IV. tranz. (Reg.) A cârpi, a ţese (ciorapi). Țârâi 2, vb. IV. (Intranz.) A cădea picătură cu picătură. (Tranz.) A face să curgă puţin câte puțin. (despre sonerie) A suna, a zbârnâi. (din țân).
Țâr 1, interj. (Onomatopee). Cuvânt care imită sunetul produs de greieri sau de un lichid care se scurge picurând. Țâr 2, ţâri, s.m. 1. Scrumbie mică, de culoare albastră, care se consumă mai ales sărată și uscată. 2. (Fig.) Om foarte slab. (din ngr. tsiros).
Tânţar 1, -i, s.m. Numele mai multor insecte din ordinul dipterelor (lat. zenzalus). Țânţar 2, -i, s.m. Nume dat populaţiei aromâne din Macedonia de populația slavă localnică. (et.nec.)
Ţărănist 1, ţărănişti, s.m.. Membru al partidului țărănist. (din țăran +-ist). Ţărănist 2, -ă, adj. (Rar) Care se face pentru țărani, în interesul ţăranilor. (din țăran +-ist).
Țăcănit 1, țăcănituri, s.n. Faptul de a țăcăni; zgomotul produs de un lucru care ţăcăneşte. (v. țăcăni). Ţăcănit 2, -ă, adj. 1. (despre mersul cailor). În trap mărunt, regulat. 2. (Fam.) Smintit, țicnit.
Ţarină 1, -ni, s.f. Câmp cultivat, ogor, arătură. (cf.scr. carina). Țarină 2, s.f., art. Numele unui dans popular și melodia după care se execută.
Țarc 1, țarcuri,. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit) unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc., făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite: (P. ext.) Suprafaţa împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. (cf. alb. cark, gr. tsârkos) Țarc 2, s.n. Numele unui joc de copii. Țarc 3, s.n. (Reg.) Arie. Țarc 4, s.n. (Pop.) Numele unei constelații.
Țap 1, țapi. s.m. Masculul caprei domesticite, a 1 caprei negre, al căprioarei. (cf. alb. cap, cjop, scr. cap). Ţap 2, s.m. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml.; conţinutul unui astfel de pahar. Ţap 3, s.m. (Art.) Numele unei constelații în care intră soarele la solstițiul de iarnă.
Ţanc 1, interj. (Onomatopee). Cuvânt care redă un zgomot ascuţit, metalic. (În loc. adv.) La țanc = la momentul potrivit. Țanc 2, țancuri, s.n. (Reg.) Beţişor cu mai multe crestături cu care se măsoară laptele muls de la oi cu ocazia alcătuirii stânii. Țanc 3, țancuri, s.n. Vârf ascuţit de stâncă. (din germ. dial. Zanben).
Țaică 1, s.f. (Reg.) Țaţă. (din țață +maică). Țaică 2, s.f. Drojdie de bere. (cf. germ. Teig „aluat“)
Țaglă 1, -gle, s.f. Semifabricat de oţel, din care se laminează bare, sârme, țevi ori se forjează piese. (din germ. Zaggel). Țaglă 2, s.f. (Reg.) Partea ascuţită a unui par, care intră în pământ.
Șpriţ 1, s.n. Vin amestecat cu sifon sau cu apă minerală. (din germ. Spritzer). Șpriț 2, s.n. Mașină pentru fasonarea garniturilor pe suprafața prăjiturilor. 2. Țâșnitură, cantitate de lichid aruncată cu presiune. [< germ. Spritze].
Şpor 1, șpori, s.m. (Reg) Pinten (la cizmă). Șpor 2, sporuri, s.n. (Reg.) Tobă prevăzută cu plită.
Șpiț 1, șpiti, s.m. Rasă de câini de talie mică, cu urechile drepte, cu botul ascuţit și cu părul alb și pufos. (din germ. Spitz). Șpiț 2, șpițuri, s.n. 1. Bară de oțel cu vârful ascuţit, folosită la prelucrarea pietrelor. 2. Nume dat extermității ascuţite sau muchiei unor obiecte, constucții etc. Șpiţ 3, șpituri, s.n. (Reg.) Trior (pentru grâu). Șpiț 4, șpițuri, s.n. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârşitul capitolelor sau al articolelor. 2. (Reg.) Țigaret scurt (din germ. Spitze)
Șpănui 1, vb. IV. (Reg; despre bușteni), |. A despica buștenii în fâşii. 2.A despica şpanurile pentru a le face șindrilă. 3. A tăia scânduri cu gaterul. Șpănui 2, vb. IV. (Reg.) A strânge, a lega.
Şpan 1, șpani, s.m. |. În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcţia corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. (din magh. span). Șpan 2, șpanuri, s.n. Aşchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lem-nului etc. (din germ. Span).
Șpalt 1, șpalturi, s.n. (Tipogr.) Zaţ așezat în formă de coloană. Probă de tipăritură luată de pe acest zaț, pe care se fac corecturile. (din germ. Spalte). Șpalt 2, șpalturi, s.n. Piele subțire, rezultată după șpăltuire, reprezentând stratul dinspre partea cărnoasă; se foloseşte pentru căptușeli și feţe de încălțăminte. (din germ. Spalb).
Șpagă 1, s.f. (Fam.) Bacşiș, mită, șperț (cf.rus. spag). Șpagă 2, s.f. (var. spangă) Spadă. (cf. rus. șpaga).
Șovan 1, șovani, s.m. (Reg.) Uliu. Şovan 2, șovane, s.n. (Reg.) Obiect care face parte din zestrea unei fete. Şovan 3, -ă, adj. (Reg.) Strâmb.
Şorţ 1, șorțuri, s.n. 1. Obiect de îmbrăcăminte pe care îl poartă dinainte, peste haine, femeile (și muncitorii în timpul lucrului). 2. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, de obicei împletită cu broderii, care se poartă peste fustă. (din germ. Schurz). Șorț 2, șorțuri, s.n. (Reg.) 1. Reputaţie proastă. 2. (în loc. vb.) A face șorț = a defăima, a vorbi de rău.
Șoricioaică 1 s.f. Femela şoarecelui. (din șoarec +-oaică). Şoricioaică 2, s.f. (Pop.) Substanţă otrăvitoare, folosită mai ales contra șoarecilor.
Şoricar 1, -i, s.m. Soi de câine care prinde șoareci. (din șoarec). Șoricar 2, -i, s.m. Pasăre răpitoare mare, cu penele ruginiipătate, care se hrănește mai ales cu șoareci.
Şoptit 1, s.n. Şoptire. (v. șopti). Şoptit 2, adj. (despre cuvinte) Rostit în șoaptă, încet. (V. șopti).