Primul dicționar de omonime în limba română
Cest 1, cesturi, s.n. (Înv.) Una din bucăţile tăiate din prescură de preot. Cest 2, cesturi, s.n. Mănușă din piele, armată cu plumb şi cu fier, de care se serveau atleţii din antichitate în luptele pugilistice; (Rar) Pugilat. (din fr. ceste, lat. caestus). Cest 2, adj. dem. (Înv. şi reg.) Acest. (din acest, prin afereză).
Cernut 1, s.n. Cernere. (v. cerne) Cernut 2, -ă, adj. (despre făină, mălai etc.) care a fost trecut prin sită sau ciur. (V. cerne).
Cernit 1, s.n. (Rar) Cernire. (v. cerni). Cernit 2, -ă, adj. De culoare neagră; (despre haine) Negru, de doliu; (despre oameni) Care poartă doliu; (Fig.) Mâhnit, îndurerat, trist, posomorât, mohorât. (v. cerni).
Cerneală 1, s.f. (Pop.) Vopsire în negru; îngrijire. (din cern + – eală). Cerneală 2, -luri, s.f. Substanţă lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conţine uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine şi coloranți și care serveşte la scris, la tipărit, la ştampilat, la gravat etc. (din sl. crunilo).
Cerifer 1, -ă, adj. Care produce ceară. (din fr. cerifere, cf. lat. cera „ceară“, ferre „a purta“. Cerifer 2, -ă, adj. Care conţine ceară.
Cerdac 1, -ce, s.n. 1. Mic pridvor situat pe una sau mai multe laturi ale unei clădiri; balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe stâlpi sau pe o ridicătură de pământ, pentru a vedea, din ea, împrejurimile. (din tc. cardak). Cerdac 2, -ce, s.n. Acoperiș facut deasupra unei fântâni sau a unei cruci.
Cerat 1, -ă, adj. (despre un material). Impregnat, acoperit cu ceară. (din lat. ceratus). Cerat 2, -uri, s.n. Medicament, unguent compus din ceară şi untdelemn, folosit odinioară pentru acoperirea rănilor. (din fr. cerat, cf. lat. ceratus).
Cer 1, -i, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 de m., înrudit cu stejarul, cu scoarţa negriciosă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc; lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. (lat. cerrus). Cer 2, -uri, s.n. 1. Spaţiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; boltă cerească, firmament. 2. Aer, văzduh, atmosferă. (lat. caelum). Cer 3, s.n. (În diverse mitologii) Rai.; putere divină, divinitate, providenţă. Cer 4, vb. a cere; ind.pz.; 1. sg, 3. pl: „Aștept din parte-ţi, o rege cavaler, Că-mi vei da prins peacela ce umilit ţi-l cer.“ (Eminescu).
Cenușiu 1, s.n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporţii a culorilor alb şi negru; sur, gri. (din cenușă + -iu). Cenuşiu 2, -ie, adj. De culoarea cenușei; (Fig.) şters, lipsit de expresivitate.
Cenușar 1, -re, s.n. Cutie de metal aşezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc. în care cade cenușa. (cenușă+-ar). Cenușar 2, -re, s.n. Atelier sau secţie dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operaţiile premergătoare tăbăcirii. Cenuşar 3, =ri, s.m. 1. (Înv. şi ir.). Scriitor de cancelarie, copist (prost). Cenușar 4, -ri, s.m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse şi cu flori mici verzuigălbui.
Centru 1, -re, sn. 1. (Mat.) Punct în raport cu care toate punctele unei figuri geometrice sunt la aceeași distanţă. 2. Punctul de aplicaţie al rezultantei unui sistem de forțe. 3. Punct central al unei întinderi, al unui spaţiu. 4. Punct în care sunt localizate anumite funcţii, acte sau activități. (din fr. centre, lat. centrum). Centru 2-ri, s.m. 1. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. 2. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitaţiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale.
Centesimo 1, s.m. Monedă divizionară reprezentând a suta parte dintr-o liră italiană. (din it. centesimo). Centesimo 2, s.m. Monedă divizionară din Chile, Panama, Uruguay etc., valorând a suta parte din unitatea monetară respectivă. (din sp. centesimo).
Celulă 1, -le, s.f. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. (din fr. cellule, lat. ceilula). Celulă 2, -le, s.f. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestaţii. Celulă 3, -le, s.f. 1. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară. 2. Ansamblu format din aripile (şi fuselajul) unui avion. 3. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic.
Celestă 1, adj. f. (Livr., poetic). Ceresc (Fig.) Foarte frumos, minunat, divin. (din fr. celeste, lat. caelestis). Celestă 2, celeste, s.f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. (din fr. celesta).
Cel 1, pron.dem. 1. Acela. 2. adj.dem. „cel de colo“. Cel 2, art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează unui substantiv articulat): „Când ochiul tău cei mândru străluce în afară“ (Eminescu); intră în formarea numelor unor domnitori: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal): Cel de-al treilea 3. (Urmat de „mai“ formează superlativul relativ): cel mai bun.
Cec 1, -uri, s.n. Document de banca pentru plăți și încasări. (din engl. check, fr. cheque). Cec 2, -uri, s.n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subțire si colon. (din fr. caecum, ut. fintestinum] caecum). Cec:, s.n. (abrevire din Casa de Economii și Consemnaţiuni).
Ceasornicărie 1, s.f. Meseria de cesornicar. (din cesornicar+-ie). Ceasornicărie 2, -ii, s.f. Atelier, pi avalie unde se repară sau se vând tcasornice. (din ceasornic+-ărie).
Ceară 1, s.f. Produs natural sau sintetic care are numeroase utilifări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. (lat. cera). Ceară 1, vb. a cere; conj.pr., pers.3. sg. pl: „Iară cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul… aceluia pe loc îi și taie capul“ (Creangă).
Ceapraz 1, -uri, s.n. Şiret, panglică sau ciucure de mătase sau de in, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapiţăriile etc. (din tc. capraz). Ceapraz 2, -uri, s.n. Poziţia ulternativă a dinţilor de ferăstrău Într-o parte şi în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai uşoară tăierea materialului. Ceapraz 3, -uri, s.n. Călcător.
Cealău 1, cealăi, s.m. și adj.m. (Reg.) 1. Nadă (pentru pește). 2. Adj.m. amăgitor, înșelător. Cealău 2, s.n. (Înv.) Tufiş.
Ceai 1, ceaiuri, s.n. 1. (de obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin maceraţia, infuzia sau decocţia frunzelor de ceai sau a unor plante medicinale. 2. Reuniune între prieteni, în cursul după — amiezii, la care se serveşte ceai sau diferite gustări și se dansează. 3.s.m. Timpul, masa (de dimineaţă) la care se bea ceaiul. Ceai 2, s.m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui folosite la prepararea unei bauturi cu efect excitant sau curativ.
Cea 1, interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. (onomatopee). Cea 2, 1. Pron. dem. f. (var. a lui acel, acea) 2. Adj. pron. (din acea). Cea 3, Art. dem. adj. Cartea cea frumoasă; Sotia cea de-a doua; Casa cea de piatră. „Zdrobiţi orânduirea cea crudă și nedreaptă“ (Eminescu).
Ce 1, I. pron. invar. |. Interogativ: Ce faci? 2. Relativ: Nu mai ştia ce să facă de bucurie (Creangă). 3. Nehotărât. Orice: „Zică cine ce va vrea…“ (J.Bârseanu). Simți că în creierii lui se petrece un ce de care nu-și putea da seamă. (Ispirescu). II. Adj. pron. invar.: Am aflat ce probleme poți rezolva. Ce crimă le atrage pe cap așa osândă? (Alecsandri). (lat. quid). Ce 2, adv. Cât, cum: Ce-aș mai râde să te văd păcălit! „Ce mai freamăt, ce mai zbucium!…“ (Eminescu). A stat ce-a stat…
Câte 1, pron. interogativ-relativ, f. pl. Câte 2, adv. 1. (Formează numerale colective): Câte trele. 2, (Formează numerale distributive): Două câte două. (lat. cata).
Cât 1, -ă, câți, câte, pron. 1. (Înterogativ) (cu) ce pret?, în ce număr?, în ce cantitate”; Cât e ora? 2. (Nehotărât;, adesea cu valoare de adjectiv nehotărât) Tot ce, toate care: Cât a fost, s-a terminat. (lat. quantus). Cât 2, conj. 1. (Introduce propoziţii temporale) Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. 2. (introduce propoziţii atributive). Făină, cât să fac pâine, am. 3. (Introduce propoziţii modale): Venea cât putea mai repede. 4. (Introduce propoziții consecutive) (Înv.) Gemea cât îţi era mai mare mila 5. (Introduce propoziţii concesive) Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 6. (Întroduce completive directe) Spune și el cât ştie. Cât 3, prep. (Folosit în comparatii) ca, precum, asemenea cu…: „Copacul era înalt cât casa“. Cât 4, adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată de timp: Cât de bine a cântat!, Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât …, cât = în același grad, număr, în aceeași măsură ca și…; Atât…, cât și= şi „..ŞI; Du numai …, ci (și), Cu cât „.. Cu atât = pe măsură ce…, tot mai mult. Cât 5, câturi, s.n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o…
Cârpi 1, vb. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau’ des: cusut. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. (din sl. krupiti). Cârpi 2, vb. (Fig.) A pălmui pe cineva. Cârpi 3 vb. A născoci, a inventa la repezeală o motivare, o explicaţie, un pretext.
Cârnosi 1, vb. tranz. (Rar) A sfâşia pe cineva sau o bucată de carne. (cf. cărnos). Cârnosi 2, vb. tranz. A prepara pentru tăbăcit o piele, curățind-o de came.
Carnivor 1 , -ă, adj. Care se hrănește mai ales cu carne. (din fr, carnivore, lat. carnivorus). Carnivor 2, s.n. Animal din clasa mamiferelor care se hrănește mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuţiţi.
Cârnituri 1, s.n., pl. (sg. cârnit) Faptul de a cârni. (v. cârni). Cârnituri 2, s.f., pl. (sg. cârnitură) (Pop.) Cotitură (a unui drum) (din cârni +-tură).
Carnian 1, s.n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezenţa unor cefalopode, lamelibranhiate etc. (din fr. carnien). Carnian 2, -ă, adj. Care se referă la carnian.