Primul dicționar de omonime în limba română
Căprior 1, -i, s.m. Masculul căprioarei; animal mai mare decât aceasta şi cu coarnele ramificate. (lat. capriolus). Căprior 2, -i, s.m. |. Fiecare dintre bârnele încrucişate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se așază scândurile patului, platforma zidarului etc.
Căprar 1, -i, s.m. (Rar) Păstor de capre. (lat. caprarius). Căprar 2, -i, s.m. (Pop.) Caporal. (probabil din magh. kaprar, Kkaplar; cf. şi bg. Kapral, rus. Kapral).
Căpeţea 1, s.f., pl. (sg. căpețea) Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul şi botul calului şi ale căror capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. Căpeţea 2, s.n., pl. (sg. căpețel) |. Bucăţică mică (din ceva) 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea mortilor. (lat. capitellum).
Căpeţel 1, -e, s.n. Bucăţică mică (din ceva). (lat. capitellum). Căpeţel 2, -e, s.n. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morţilor.
Cămin 1, -uri, s.n. 1. Sobă joasă zidită la peretele camerei, cu vatra larg deshisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coş pe unde iese fumul; horn. 4 Încăpere mică subterană, zidită şi acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul ia conductă sau canal. (din sl. kamina) Cămin 2, -uri, s.n. Casă părintească; (P. ext.) Familie. Cămin 3, -e, s.n. Denumire dată unor instituţii cu caracter socialcultural: cămin de copii, cămin studenţesc. cămin cultural etc.
Cămilă 1, cămile, s.f. Mamifer rumegător mare din Africa de nord şi din Asia, cu una sau cu două cocoașe pe spate, folosit la cărat poveri. (din sl. kamili). Cămilă 2, s.f. (Mar.) Ponton din lemn pentru ridicarea navelor scufundate.
Căluţ 1, -i, s.m. Cal mic. (cahuf). Căluț 2, s.m. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor.
Căluş 1, -uri, s.n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinţii dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă. 2. Beţişor care face parte din mecanismul de declanşare al capcanelor de lemn. (cal + -uș). Căluș 2, -uri, s.n. 1. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical. 2. Suport de lemn pe care pictorul își aşază tabloul când lucrează; şevalet. Căluş 3, -uri, s.n. Utilaj de foraj pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. Căluş 4, s.n. (Art.). Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar.
Călugăriţă 1, -țe, s.f. Femeie care a făcut legământ să ducă o viaţă religios-ascetică şi care trăieşte într-o comunitate mănăstirească. (din călugăr + – iță). Călugăriţă 2, -ţe, s.f. Insectă carnivoră mare, de culoare verdecafenie, cu piciorele din faţă în formă de cange, care-i servesc la prinderea prăzii.
Călugăr 1, -i, s.m Bărbat care a licut legământ să ducă o viaţă 1 lipios-ascetică şi care trăieşte int o comunitate mănăstirească; monah. (din sl. kalugeru). Călugăr 2, -i, s.m. Instalaţie indotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleşteie, lacuri etc. în vederea primenirii ei. Călugăr 3, -i, s.m. (Bot). Plantă ce crește primăvara prin poieni, rărituri, păduri.
Călțunaș1 , -i, s.m. Ciorap de lână albă în portul popular. (din «dlțun +aș). Călţunaș 2, -i, s.m., pl. Numele u două plante: condurul doamnei st Toporași. Călţunaș 3, s.m. (var. a lui colțunaș, -și) Preparat culinar făcut «in aluat tăiat în pătrate mici, care e umplu cu carne, cu brînză, cu marmeladă etc. şi apoi se fierb în upă.
Căli 1, vb. 1. A mări duritatea ŞI rezistenţa unui metal sau a unui ultaj prin răcire bruscă, după o încalzire la temperatură înaltă; a vțeli. 2. A (se) întări, a (se) consohda, a (se) oțeli. (din sl. kaliti). Căli 2, vb. A prăji în grăsime un uliment, în special varza.
Căldură!, -ri, s.f. Starea de încalzire a unui corp; senzaţie podusă de corpurile calde; (la pl.) Imp călduros. (lat. pop. caldura) Căldură?, s.f. (Fig.) Atitudine prietenoasă, afecțiune. Căldură:, -ri, s.f. (la pl.) Perivadă în care animalele femele manifestă dorința de a se împerechea.
Căldăruşă., -șe, s.f. Diminutiv al lui căldare. (din câldare+-ușă). Căldărușă?, -șe, s.f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpină “mplă sau ramificată, cu flori ulbastre, violete, roşii, mai rar ulbe.
Călcâi 1, -e, s.n. Partea posterioară a tălpii piciorului; talpus. (lat. calcaneum). talus. (lat. calcaneum) Călcâi 2, -e, s.n. Piesă mică de lemn fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă. Călcâi 3, s.n. Strat format între săpun și leşiile de glicerină la fabricarea săpunului.
Călca 1, vb. A pune piciorul pe ceva, a păși. (lat. calcare) Călca 2, vb. A călca, a pustii, a prăda. Călca 3, vb. A bătători, a strivi (cu picioarele); a tescui strugurii.
Călâie 1, adj.f. (m. călâi) (Reg. despre apă) Neîncălzită bine, călduţă. Călâie 2, s.f. (Reg,., înv.). Plăcintă din făină de grâu cu lapte şi cu ouă.
Cădere 1, -ri, s.f. 1. Faptul de a cădea, coborâre spre pământ. 2. Răsturnare, surpare. (din cădea). Cădere 2, -ri, s.f. Faptul de a ajunge în stăpânirea cuiva, cucerire. Cădere 3, -ri, Nereuşită, eșec. Căderef, s.f. Competenţă, drept.
Cădea 1, vb. A se deplasa de sus în jos datorită greutăţii; a pica; (Fig., despre iarnă, ger etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. (lat. cadere). Cădea 2, vb. 1. (Fig.) (despre localităţi etc.) A ajunge în mâna adversarului. 2. A nu reuşi. Cădea 3, vb. A se situa, a se afla. Cădea 4, vb. A reveni cuiva, a se cuveni; a se potrivi.
Caz 1, -uri, s.n. 1. Împrejurare, circumstanță, situaţie. 2. Întâmplare, eveniment; accident. (din lat. casus, fr. cas). Caz 2, -uri, s.n. Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume şi diversele părţi de propoziţie; fiecare dintre formele care expri-mă diferitele funcţinui sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului.
Cavalerie 1, -ii, s.f. Parte a armatei care foloseşte calul ca mijloc de luptă și de transport al luptătorilor; grup de soldați care fac parte dintr-o astfel de unitate; cavalerime. (din rus. kavaleriia, din it.). Cavalerie 2, -ii, s.f. (Înv.) 1. Instituţia (sau ordinul) cavalerilor. 2. Decoraţie, ordin în gradul de cavaler. (din it. cavalleria).
Cavaler 1, -1, s.m. 1. (în Roma antică) Membru al ordinului ecvestru. (în Evul Mediu) Titlu nobiliar. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decoraţii importante. 4. Persoană având titlul de cavaler. 5. Călăreţ. (din rus. kavaler). Cavaler 2, -i, s.m. 1. (Adesea adj.) Om plin de abnegaţie, generos şi nobil. 2. (Pop.). Tânăr necăsătorit, holtei, burlac.
Caval 1, -e, s.n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. (din tc. kava)). Caval 2, -uri, s.n. Sănţuleţ prin care trece apa între straturile de legume. (et. nec.).
Caustic 1, -ă, adj. 1. (despre substanţe chimice) Care arde, distruge țesutul animal si vegetal. 2. (Fig.) Mușcător, satiric. (din it. caustica, lat. causticus) Caustic 2, -ă, s.f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentînd imaginea deformată a unei surse de lumină. |
Cauc 1, -e, s.n. |. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de Cap înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii ŞI, uneori, femeile. (din tc. kavuk). Cauc 2, -e, s.n. (Înv. și reg.). Căuș. (lat. caucus).
Caţă 1, -ţe, s.f. (Reg.). Băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. (cf. acâța). Caţă 2, -ţe, s.f. (Fam.). Persoană rea și cicălitoare. (cf. caţa).
Catedră 1, -re, s.f. Pupitru sau masă specială, aşezată de obicei pe o estradă și de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. (din lat. cathedra). Catedră 2, -re, s.f. 1. Post în învățământ. 2. Unitate de bază dintr-o instituție de învăţământ supenior, în cadrul căreia se desfăşoară activitatea didactică, metodică și de cercetare științifică în domeniul uneia sau a mai multor discipline.
Cataractă 1, «te, s.f. Boală de ochi, care constă în opacifierea cristalinului şi care poate duce la orbire totală sau parțială. (din fr. cataracte). Cataractă 2, -te, s.f. Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai MICI; cascadă.
Caşcaval 1, s.n. Specie de brânză fină, în formă de turte, preparată din caș de oaie. (din tc. Kașkaval). Caşcaval 2, s.n. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie.
Caș 1, -uri, s.n. Produs alimentar din lapte închegat și stors de zer. (lat. caseus). Caş 2, s.n. Substanţă gălbuiealbicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări.