Arie 1, arii, s.f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele. 2. Suprafată de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcție, se prepară betonul etc. (lat. Area) Arie 2, arii. s.f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimata în valori numerice). 2. Suprafată, teritoriu considerat ca zonă de râspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc., (Fig.) Întindere, suprafaţă. (din lat. Area, cu sensurile fr. aire). Arie 3, arii, s.f. Compoziţie muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) Care face parte dintr-o operă, operetă etc.; compoziţie muzicală instrumentală asemănătoare cu cea menţionată. (din it. aria).
Arici 1, -ici, s.m. I. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu ţepi. (lat. ericius). Arici 2, s.m. I. Instrument cu care se îndepărtează creasta depusă pe pereţii unor canale. 2. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din peri sau grinzi metalice dispuse cruciş.
Arian 1, s.m., f. (a pl.) Denumire mai veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru poparele indo-iraniene; persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. Termen folosit de rasiști spre a denumi populaţiile albe în special și pe strămoşii germanilor în general. Arian 2, -ă, adj. Care ţine de arianism: erezie ariană.. 2. Adept al arianismului.. (din fr. arien). Arian 3, -ă, adj. Care aparține arienilor, privitor la arieni. (din fr. arien).
Arhaic 1, adj. Care aparţine sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate. (despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit din uz. (din fr.archăique). Arhaic 2, s.n. Cea mai veche eră geologică.
Argument 1, -mente, s.n. Raționament, probă folosită pentru a dovedi sau pentru a respinge ceva. (din fr. argument, lat. argumentum). Argument 2, s.n. (Mat.) Variabila independentă a unei functii.
Argea 1, argele, s.f. (cuv. autohton). 1. Război de ţesut. 2. Construcţie rudimentară în care se instalează vara războiul de țesut. Argea 2, s.f. Scheletul de lemn al unei construcţii, bolta unei clădiri. Argea 3, s.f. Fiecare din grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute, pentru a ţine strâns lemnele care o compun.
Arce 1, s.n., pl. (sg.arc). Armă (primitivă) de aruncat săgeți. (P.anal.) Ceea ce are forma unui arc. (lat.arcus). Arce 2, s.f. pl. (sg.arcâ).(Rar) Corabie. (din it., lat.arca).
Arcaş 1, -i, s.m. Oştean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. (din arc +-aș). Arcaş 2, s.m., sg. Art. Constelaţie din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber – Săgetătorul.
Arcan 1, arcane, s.n. 1. Laţ pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor; (P.gen.) A aduce, a lua cu forța, (din tăt., ucr. arkan). Arcan 2, arcane, s.n. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba, melodie după care se execută acest dans. Arcan 3, arcane, s.n. (Livr., mai ales la pl.) Taină, secret; loc tainic, ascuns. (din fr. arcane).
Arc 1, arcuri, S.n. l. Armă primitivă folosită la aruncarea săgeților. (lat. arcus). Arc 2, arce, s.n. 1. (Mat.) Porțiune dintr-o curbă, arc de cerc etc, 2. Element de rezistenţă al unei construcţii arcuite, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc, Arc 3, arcuri, s.n. Piesă elastică, formată din lame de oțel, îndoită în spirală, care se întrebuințează ca dispozitiv pentru amortizarea Şocului sau pentru a pune în mișcare un organism.
Arboret 1, -turi, s.n. Totalitatea arborilor de același soi care cresc pe o anumită porţiune de pădure. (din lat. arboretum). Arboret 2, s.n. Partea superioară a catargului.
Arbaletrier 1, arbaletrieri, s.m. Ostaș care lupta cu arbaleta. (din fr. arbaletrier). Arbaletrier 2, arbaletriere. s.n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă.
Arătare 1, ări, s.f. Acţiunea de a (se) arăta. (v. arăta). Arătare 2, -ări, s.f. Monstru, stafie, fantomă; halucinație. Arătare 3, -ări, s.f. Aspect, înfățișare; persoană foarte slabă.
Arămărie 1, s.f. Meseria arămarului. (din arămar +-ie). Arămărie 2, -rii, s.f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. ( din arama +-ărie),
Arat 1, s.n. Acţiunea de a ara; arâtură. (v.ara). Arat 2, -ă, adj. (despre pământ) Cure a fost pregătit cu plugul penitu cultivare. (v.ara).
Arar 1, adv. Rareori rar. (din a+-ran). – Arar 2, s.f. ‘Țesătură din păr de capră, din care se fac traiste peniru cai sau pentru acoperit căruțe
Aranja 1, vb. A pune în ordine, a rândui, a potrivi. (din fr. arranger). Aranja 2, vb. A pune ceva în stare de funcţionare, a drege, a repara. Aranja 3, vb. A conveni cu cineva asupra unei chestiuni, a unei afaceri etc. Aranja 4, vb. A-şi face un rost În viață. Aranja 5, vb. A se răzbuna pe cineva. Arar!, adv. Rareori rar. (din a+-ran). –
Ar 1, ari s.m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m?. A cumpărat doar un ar de pământ. (din fr. are). Ar 2, auxiliar morfologic a avea, care intră în formarea mo dului condițional-optativ prezent şi perfect: El ar citi; El ar fi citit. Ar 3, vb. a ara, ind. pz., pers. |, sg.: Eu ar câmpul.
Apusi 1, -uri, s.n. Î. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfinţit. 4. (Fig.) Declin, decădere, dispariţie. (v. apune) Apus 2, -ă, adj. Dispărut pentru toideauna: vremuri apuse. (v. apune) Apus 3, s.n. Occident.
Apucat 1, s.n. Faptul de a (se) apuca. (v. apuca). Apucat 2, -ă, adj. (În superstiții, adesea substantivat) (om) chinuit de diavol; (P.ext.) (Persoană) care se enervează, care se manifestă cu violenţă; (Pop., despre copii) Bolnav de colici. (v. apuca).
Apţian 1, -ă, adj. (Geol.) Care aparţine apțianului; privitor la apțian. (din fr. aptien). Apţian 2, s.n. Ultimul etaj al cretacicului inferior.
Aprins 1 -ă, adj. Care arde; care dă lumină. (din aprinde). Aprins 2, -ă, adj. (Fig.) Învăpăiat, îmbujorat. Aprins 3, -ă, adj., (Fig.) (despre culori) puternic, violent; (despre fân, cereale) Incins, alterat.
Aprig 1, -ă, adj. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, înverşunat, aspru, crunt. (et.nec.) Aprig 2, s.n. Mașină de tâmplărie care mușcă gros din lemn, din buştean, pentru a-l face accesibil altor mașini de fasonat.
Apoziţie 1, -ii, s.f. Atribut substantival în cazul nominativ (sau în acelaşi caz cu substantivul determinat). (din fr. appositio). Apoziţie 2, s.f. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei.
Apostol 1, -li, s.m. (Rel.) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Cristos. (Fig.) Adept şi propagator înflăcărat al unei doctrine. (din sl. apostoli). Apostol 2, s.n. Carte de cult care cuprinde fapte atribuite apostolilor şi scrierilor lor.
Aport 1, inter). Strigăt cu care se îndeamnă un câine să aducă vânatul împușcat sau un obiect aruncat. (din fr. apporte, din apporter). Aport 2, -uri, s.n. Contribuţie materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acţiune comună. (din fr. apport).
Apocrif 1, -ă, adj. (despre scrieri). Care este atribuit altui autor decât celui adevărat. (din îr. apocrypke, lat. apocryphus). Apocrif 2, s.n. Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice.
Apendice 1, s.n. Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului. (din fr. appendice, lat. appendix, -icis). Apendice 2, s.n. |. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 2. Adaos, anexă, supliment la o publicaţie. 3. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoţeşte articulația unui sunet.
Apelativ 1, -ă, adj. Comun. (din fr. appeliatif, lat.appellativus). Apelativ 2, s.n. Substantiv comun; nume calificativ.
Apăs 1, apăsuri, s.n. (Înv.) Asuprire, opresiune. 2. Neajuns, necaz. (din apăsa, derivat regresiv). Apăs 2, vb. a apăsa, ind.pz., 1 sg.: Soacra mă mână să țăs, / Eu mă duc la sul ş-apăs. (Folclor). Apăs pe butonul soneriei.