Primul dicționar de omonime în limba română
Toate omonimele limbii române care încep cu litera A.
Exemple de omonime care încep cu litera A.
Pe această pagină o să fii în stare să găsești fiecare omonim existent în limba română, care se începe cu litera A.
Altar 1, -e, s.n. 1. Ridicătură de piatră pe care se aduceau în vechine jertfe zeilor. 2. Parte a bisericii în care preotul oficiază liturghia. (lat. altarium). Alta 2, s.n. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra.
Alpaca 1, s.f. 1. Animal rumegător cu lână lungă şi mătăsoasă, care trăiește în America de Sud. 2. Stofă fină din lâna acestui animal. (cf. fr. alpaca, alpaga < cuvânt indigen american). Alpaca 2, s.f. Aliaj inoxidabil de cupru, nichel și zinc, întrebuințat la fabricarea tacâmurilor, a instrumentelor medicale, optice etc., argentan. (din germ. Alpaka).
Aliniat 1, s.n, var. a lui alineat, alineate. Rând într-un text care începe mai la dreapta decât celelalte, pentru a marca schimbarea ideii. (după fr. alin€a). Aliniat 2, -ă, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă; 2. (despre țări) Care aparţine unei grupări constituite pe baza unui tratat. (v. alinia).
Alin 1, adv. (Rar) Domol, liniștit, calm, încet, lin. (din alina, derivat regresiv). Alin 2, vb.a alina: ind.pz., pers.1.sg. Că și io o să mă-nsor, / Să mă mai alin de dor. (Folclor) (lat. alienare).
Aliena 1, vb.. A transmite cuiva un drept de proprietate; a înstrăina. (din fr. aliâner, lat. alienare). Aliena 2, vb. 1. (Livr.) A înnebuni; a se izola. Alin!, adv. (Rar) Domol, liniștit, calm, încet, lin. (din alina, derivat regresiv).
Alici 1, vb.IV, tranz. A răni cu alice de vânătoare. (din alică). Alici 2, vb.IV, refl. (Reg.) A se vedea, a licări, a apărea mai distinct dintre alte lucruri.
Algol 1, s.n.. (Inform.) Limbaj de programare destinat, în primul rând, aplicaţiilor cu caracter ştiinţific. (din eng]. algofrithmic], language]. Algol 2, stea din constelația Perseu, a cărei strălucire variază, datorită eclipsării produse de satelitul său, cu o perioadă de 2 zile. 20 ore şi 49 minute.
Algo 1, Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) durere“, „dureros“, (din fr. algo, cf.gr. algos). Algo 2, Element prim de compunere savantă cu sensul de algă. (din lat. alga).
Alfa 1, s.m. Invar. Numele primei litere a alfabetului grecesc, corespunzătoare sunetului „a“. (din ngr. alfa). Alfa 2, s.m.invar. Plantă graminee originară din Algeria, din care se fac coarde, fibre etc. (din fir. alfa).
Alesi 1, s.n. Faptul de a (se) alege. Pe alese = după plac, la liberă alegere. (din alege). Ales 2, -easă. adj., s.m., f. 1. Adj. Deosebit (de alții), remarcabil, distins: Mai ales = îndeosebi. 2. adj. (și s.) Desemnat prin vot. 3. s.m., f. (art.) Persoană iubită. (din alege).
Alertă 1, alerte, s.f. Alarmă. (din fr. alerte). Alertă 2, adj.f. (Livr.). Sprintenă, vioaie. (din fr.alerte).
Alene 1, s.f., pl. (sg. alenă), (Chim.) Hidrocarbură cu dublă legătură în moleculă. (din fir. allene). Alene 2, adv. Într-un ritm încet, fără grabă. (din a+ lene).
Alenă 1, s.f., var. a lui halenă. (Med.) Aer care iese din plămâni prin expiraţie; respirație neplăcut mirositoare. (din fr. haleine; cf. lat. halare „a sufla“). Alenă 2, s.f. (Chim.) Hidrocarbură cu dublă legătură în moleculă. (din fr. allene).
Alega 1, vb. 1. (Înv. şi pop.). A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. (din lat. alligare). Alega 2, vb. IL. A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acţiuni. (din fr. alEguer, lat. allegare).
Alcătui 1, vb. IV. 1. A face, a construi, a întocmi; a compune, a concepe, a lua fiinţă, a se forma. 2. A forma împreună, a constitui; a fi format, a consta din… 3. A strânge, a aduna, a aranja. (din magh. alkotni). Alcătui 2, vb. IV. (Reg.) A cădea la învoială; a se înţelege, a se învoi. (din magh. akudni)
Albiţă 1, s.f. Obleţ. (din alb). Pi Albiţă 2, s.f. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene.
Albitură 1, -turi, s.f. (la pl. Rufărie. (din alb). da pl) Albitură 2, -turi, s.f. Nume generic dat exemplarelor mici de peşti. Albitură 3, s.f. (T ipogr.) Piese de plumb cu înălțimea mai mică decât a literelor, folosite pentru completarea spaţiilor albe dintre cuvinte, dintre rânduri etc.
Albit 1, s.n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic, cu luciu sidefiu sau sticlos, folosit în industria ceramicii. (din fr. albite). Albit 2, -ă, adj. 1. (despre părul oamenilor; p.ext., despre oameni) Cărunt. (v. albi).
Albişor 1, adj. Diminutiv de la alb; albior. (din alb + -ișor). Albișor 2, s.m.(Iht.) Obleţ. Albișor 3, -i, s.m. Soi de ciuperci comestibile.
Albișoară 1, s.f. Albitură. (din alb+-ișoară). Albișoară 2, s.f. Varietate de viță de vie cu struguri albi. Albișoară 3, s.f. Peşte mic de culoare albă-argintie, care trăieşte în apele dulci, obleţ.
Albioară 1, albioare, s.f. Albiuță. (din albie +ioară). Albioară 2, albioare, adj.f. Albișoară. (din alb +ioară).
Albineţ 1, adj. (Reg.) Blond, bălai, albeţ. (din alb +-inep). Albineţ 2, s.m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. (din a/b+-inep).
Albină 1, albine, s.f. Insectă care trăieşte în familie şi produce miere şi ceară. (din lat. alvina «stup»). Albină 2, -ne, s.f. Plantă erbacee ale cărei flori seamănă cu o albină.
Albian 1, -ă, adj. Care se referă la vârsta şi la formaţiile albianului. (din fr. albien). Albian 2, s.n. Primul etaj al cretacicului mijlociu.
Albeţ 1, adj. (Reg.) Albineţ, bălai. (din alb +et). Albeţ 2, s.n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale.
Alb 1, -ă, adj. Care are culoarea laptelui, a zăpezii; s.n. Culoare obţinută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei. (lat. albus). Alb 2, -ă, adj. (În sintagma) Versuri albe = versuri fără rimă.
Alămărie 1, alămării, s.f. Fabrică, atelier sau prăvălie de obiecte de alamă (1). (din alămar +-ie). Alămărie 2, s.f. Obiecte de alamă, alămuri. (din alamă + – ărie).
Alagea 1, alagele, s.f. (Înv.) Stofă vărgată de mătase și in. (din tc. alaca). Alagea 2, (Reg. în expr.) A păți o alagea = a suferi o dezamăgire.
Ajutor 1, s.m. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare. (lat. adjutor, -is, adjutorium). Ajutor 2, ajutoare, s.n. 1. Sprijin; îndrumare. 2. Sprijin bănesc. Ajutor 3, inter). Strigăt al celor care se află în primejdie.
Ajuns 1, s.n. (În loc. adv.) De ajuns = Destul. 2. (În sintagma) Bun ajuns! = Bine ai venit!, Bun sosit! (v.ajunge). Ajuns 2, -ă, adj. Care s-a îmbogățit, a parvenit. (v.ajunge).