Bleojdi 1, vb. (Reg. şi fam.) A (-și) holba (ochii); a (se) zgâi. (et. nec.). Bleojdi 2, vb. (Pop. şi fam.) 1. A lăsa să atârne în jos; a pleoști. 2. A se blegi. (et. nec.).
Blendă 1, s.f. Sulfură naturală de zinc, de culoare gălbuie, brună sau neagră. (din germ. Blende). Blendă 2, s.n. (Cin.) Suprafaţă metalizată folosită pentru reflectarea şi difuzia luminii.
Bleau 1, s. (Reg. în expr.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. (et. nec.). , Bleau 2, -uri, s.n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. (din ucr. bljacha, germ. blech).
Bleandă 1, -de, s.f. (Pop.) Sperietoare de păsări; epitet pentru o persoană fără energie; molâie, bleagă. (et. nec.) Bleandă 2, -de, s.f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală, brânci, tiflă. (et. nec.).
Blănărie 1, -ii, s.f. 1. Meseria blănarului. 2. Atelier în care se confecționează îmbrăcăminte din blană; magazin de vânzare a blănurilor. (din blănar +-ie). Blănărie 2, -ii, s.f. (Colectiv) Sortimente sau obiecte de îmbrăcăminte de blană. (din biană+ – ărie).
Blat 1, blaturi, s.n Foaie de aluat special preparată pentru tort. (din germ. Blatt). Blat 2, s.n. (Arg., în expr.) A călători (sau a merge) pe blat sau a face blatul = a călători fără bani sau fără abonament înu-un mijloc de transport.
Blanchetă 1, s.f. Imprimat, formular pentru poliţe, pentru telegrame eic. (din germ Blankett) Blanchetă 2, s.f. Mâncare de carne cu sos alb, ciulama. (din fr. blanquette)
Blanc 1, s.n. 1. Piele tăbăcită, suplă şi elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâşie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. (din germ. Blank) Blanc 2, -uri, s.n. Spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite. (din fr. Blanc)
Blană 1, -uri, (şi blâni), s.f. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale; piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 2. Haină îmblănită; haină confecționată din blană. (din bg. blana). Blană 2, b/âni, s.f. (Pop.) Scândură groasă.
Birou 1, -uri, s.n. |. Masă mare de scris, cu sertare (în care se ţin hârtii, documente etc.) 2. Încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris, la care lucrează persoanele respective; mobilier penuru o astfel de cameră. (din fr. bureau, cf. rus. biuro). Birou 2, s.n. |. Organul executiv şi conducător al unei organizaţii politice, de masă, obşteşti, ştiinţifice etc. 2. Grup de membri ai unei adunări însârcinate să conducă adunarea respectivă; reunirea reprezentanţilor unei inStituții ori întreprinderi.
Birlic 1, -i, s.m. As. (din tc. birlik). Birlic 2, -uri, s.n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii.
Bilon 1, s.m. Monedă diviziopară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. (din fr. billon). Bilon 2, s.m. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate.
Biliard 1, -e, -uri, s.n. |. Joc practicat cu bile, care sunt mișcate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. 2. Masă specială folosită pentru jocul descris mai sus. (din fr. biliard). Biliard 2, s.n. Bilion (= număr egal cu un milion de milioane).
Bilă 1, -Je. s.f. (Anat.) Fiere. (din fr. bile, lat. bilis). Bilă 2, -le, s.f. Sferă (de dimensiuni mici) fabricată din diferite materiale şi întrebuințată în diverse scopuri (ca rulmenţi, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.). (din fr. bille) Bilă 3, -/e, s.f. Trunchi (subțire), mai ales de brad, întrebuințat în construcţii, la schele. (din bg. bilo).
Bigă 1, bigi. s.f. Tip special de macara, întrebuințată la bordul navelor pentru încârcări şi descărcări. (din it. biga, fr. bigue). Bigă 2, s.f. Car roman, de obicei cu două roţi, la care erau înhâmaţi doi cai. (din lat. biga, cf. fr. bize).
Bici 1, s.m., pl. (sg. bic) (Reg.) Taur; țap. Bici 2, bice, s.n. Obiect cu care se îndeamnă la mers animalele. (din v.sl. bici).
Bibilică 1, -ci, s.f. Pasăre domestică de mărimea unei gâini, cu pene negre-cenuşii împestriţate cu alb şi cu o proeminenţă cornoasă pe frunte. (cf. bg.. scr. biba). Bibilică 2, s.f. Plantă erbacee cu flori pestriţe.
Bibic 1, -i, s.m. (Ornit.) Nagâț. (din magh. bibik). Bibic 2, -ă, s.m., f. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. (cf. bibi).
Bezoar 1, s.m. Specie de capră sălbatică ce trăieşte în munţii stâncoși din Creta, din Asia Mică şi din Caucaz. (cf. germ. Bezoar). Bezoar 2, s.n. (Bio!.) Concreţiune calculoasă, formată din resturi vegetale sau din păr, care se întâlneşte în tubul digestiv al unor patrupede. (din fr. bezoard, engl. bezoan).
Bestiar 1, -i, s.m. Gladiator care lupta cu fiarele sălbatice în arenele amfiteatrelor romane. (din lat. bestiarius, cf. îr. bestiaire). Bestiar 2, -e, s.n. Luptă între oameni şi animale, care avea loc în circuri. Bestiar 3, -e. -ii, s.n. Gen de lucrare, caracteristică evului mediu, cuprinzând culegeri de fabule sau de povestiri alegorice despre animale. (din fr. bestiaire, cf. Lat. bestiarius, din bestia „animal“; it. bestiario)
Bernardin 1, -i, s.m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roşcate, originar din Elveţia, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți; saintbernard. (din germ. bemhardiner). Bernardin 2, -ă, s.m., f. Călugăr sau călugăriţă catolică din ordinul care poartă numele sfântului Bernard. (din fr. bernardin).
Berechet 1, -uri, 1. Belşug, abundență. 2. Noroc, prosperitate (neașteptată). (din tc. bereket). Berechet 2, ți, s.m. 1. (Ir.) Om care aduce belşug, noroc. 2. Om şiret. mincinos, şmecher, haimana
Bere 1, beri, s.f. 1. Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului şi a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere. (din germ. Bier, influenţat de bere?). Bere 2, s.f. Faptul de a bea. (v. bea).
Berc 1 -uri, s.n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. (din magh. berek). Berc 2, bearcă, adj. 1. (despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (despre căciuli; la f.) Fără vârf, teşit. (et. nec.)
Berbec 1, -i, s.m. Masculul oii; arete. (lat. berbex = vervex, verVecis). Berbec 2, s.m. (Art.). Constelație din emisfera boreală; unul dintre cele 12 semne ale zodiacului. Berbec 3, s.m. i. Maşină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăţi asediate. 2. Greutate mare, acționată mecanic sau manual, care serveşte la baterea pilonilor, la bătucit pământul etc.
Benedictin 1, -ă, s.m, s.f. Călugăr (sau călugăriță) din ordinul întemeiat de sf. Benedict în sec. al VI-lea; (adj.) Care aparţine benedictinilor. (din fr. benedictin). Benedictin 2, -e, s.n. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini).
Belfer 1, -i, s.m. (Reg,., fam.) Învățător, profesor. (din idiș belfer). Belfer 2, s.m. Om care se lăfăieşte în lux și bogăţie.
Beldie 1, -ii, s.f. Prăjină lungă şi subțire; par lung. (et. nec.). Beldie 2, -ii, s.f. Cotor, tulpină la unele plante erbacee.
Bei 1, bei, s.m. (Înv.) 1. Guvernator de provincie. 2. Titlu dat de turci domnilor români, 3. Partea concavă la arşic. (din tc. bey). Bei 2, vb. a bea; ind.pz., pers. 2.sg: Cucul zice, mierla zice: Tu-ți bei banii măi voinice. (Folclor).
Bec 1, -uri, s.n. |. Sferă sau pară de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice; (P. ext.) l.umpă electrică. 2. Sticla unei lămpi de gaz. 3. Orificiu prin care țasneşte un ]ichid vaporizat, un jet de gaz sau de amestec de gaze sub presiune, spre a putea fi aprinse. (din fr. bec [de gaz]) Bec 2, s.m. (Sport; rar) fundaş la jocul de fotbal. (din engl. back)