M-am, M-ai, M-a, M-ați, M-au, M-aș, M-ai, M-ar, M-ați, M-oi, M-o, M-or
Omonimele limbii române

M-am, M-ai, M-a, M-ați, M-au, M-aș, M-ai, M-ar, M-ați, M-oi, M-o, M-or

Cum se scrie corect ? M-am, M-ai, M-a, M-ați, M-au, M-aș, M-ai, M-ar, M-ați, M-oi, M-o, M-or Regula de bază: Scriem m-, cu cratimă după m, atunci când putem completa cu pe mine. 1. M- + perfectul compus: M-AM SAU MAM În limba română, întotdeauna se scrie m-am cu cratimă, deoarece leagă două părți de vorbire diferite.   Cuvântul mam nu există. M-AI SAU MAI În limba română, se scrie m-ai cu cratimă atunci când litera „m” poate fi înlocuită cu „pe mine”, sau atunci când „pe mine” poate fi folosit după cuvântul m-ai.   Cuvântul mai se scrie legat atunci când ne referim la luna „mai”, când se folosește drept cuvânt de aproximație, când este un adverb ce servește la formarea gradului comparativ (mai bun, mai rău) sau la structuri de tipul „mai vreau”. M-A SAU MA În gramatica limbii române, întotdeauna se scrie m-a.   ma este un cuvânt care nu există în limba română. În română există doar mă (mă duc, mă bucur). M-AŢI MA-ȚI SAU MAȚI În gramatica limbii române, acest cuvânt are o singură formă corectă, iar aceasta este m-ați.   Ma-ți și mați sunt cuvinte care nu există. (Mați poate fi folosit doar ca pluralul masculin al cuvântului maț)   M-AU SAU MAU În gramatica limbii române, acest cuvânt are o singură formă…

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Duce
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Duce

Duce 1, vb. |. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndemna. 3. A deplasa. 4. A merge. (lat. ducere). Duce 2, duci, s.m.. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titu nobiliar; mare senior feudal. 3. Comandant suprem de oști la triburile germanice. (din fr. duc, lat. dux, -cis)

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Dubă
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Dubă

Dubă 1, dube, s.f. Autodubă; vehicul închis, prevăzut cu ferestruici Şi gratii, cu care se Wansportă deţinuţii. (cf. scr. dubak). Dubiă 2, dube, s.f. Puşcărie, temniţă. Dubă 3, dube, s.f. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. (cf. ucr. dub „stejar“, „luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”). Dubă 4, s.f. Putină îngropată în pământ sau groapă căptuşită cu lemn, în care se pun pieile de tăbăcit împreună cu tananţii.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Drug
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Drug

Drug 1, -i, s.m. |. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuinţări (în lucrări de construcții). (Înv.) Lingou. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de ţesut manual. (din scr. drug). Drug 2, -uri, s.n. Punct de broderie asemănător cu festonul prin care se obțin pe cusătură linii (dese şi) pline.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Drog
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Drog

Drog 1, -uri. 1. Substanţă care serveşte la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant. 2. (Fam.) Medicament. (din fr. drogue). Drog 2, s.n. Arbust cu flori gălbui solitare, care creşte prin Jocuri pietroase şi aride. 2. Plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care creşte prin pășuni montane. (et. nec.).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Drob
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Drob

Drob 1, -i, s.m. Bucată, bulgăre mare de sare; (P. gener.) Bucată mare şi compactă de ceva. (din bg. scr. drob). Drob 2, -uri, s.n. 1. Măruntaie de miel. 2. Mâncare preparată din măruntaie de miel. (din bg., scr. rob.) Drob 3, s.n. (Reg.) Cutia teascului de vin. Drob’, -i, s.m. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene şi fructele pâstăi turtite. (din rus., ucr. drok, confundat cu drob).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Drept
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Drept

Drept 1, dreaptă, adj. Care mergc de la un punci la altul fără ocol; ncicd, fără asperităţi. (lat. directus). Dreptă 2, -ă, adj. Just, cinstit, bun: corect. Drept 3, -uri, s.n. 1. Totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un stat. 2 Ştiinţă sau disciplină care studiază dreptul. Drept 4, s.n. Răsplată, retribupic. Drept 5, dreaptă, adj. Opus lui stâng. Drept 6, I. prep. 1. (introduce un complement indirect). În loc de +.-„ în calitate de…; Drept 7  Drept cine mă iei?. 2. (Reg., introduce un circumstanţial de loc) Alături de…, lângă, în dreptul…: „Soarele i s-a pus drept în (la) inimă“. 3. (Introduce un circumstanţial de scop): Pentru, ca: Drept încercare, s-a folosit de un cleşte II. adv. Direct: Merge drept la birou.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Drăgaică
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Drăgaică

Drăgaică 2, -ce, s.Î. Sărbâtoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie), sânziene. (din bg. dragaika). Drăgaică 2, s.f. Dans popular, Jucat mai ales la drăgaică; melodic după care se execută acest dans. Drăgaică 3, s.f. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbăteşte) execută acest dans. Drăgaicăt, s.f. | ârg care se ține la 24 iunie. Drăgaică 4, -ce, s.f. (la pl.). Zâne rele despre care se crede că ar sluți oamenii; iele. Drăgaică 5, s.f. Plantă erbacee cu frunze lungi şi înguste şi cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană.

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Dragon
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Dragon

Dragon 1, -i, s.n. Şiret confecționat din fir metalic şi terminal cu un ciucure, care se prinde la mânerul sabiei. (din fr. dragonne). Dragon 2, -i, s.m. Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur şi coadă lungă de șarpe. (din fr. dragone). Dragon 3, -i, s.m. Specie de şopârlă care trăieşte pe copaci, în unele regiuni tropicale, având dea lungul corpului două excrescenţe ale pielii în formă de aripi. Dragon 4, s.m. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din şerpi încolăciţi. Dragon 5, s.m. Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un şir lung de stele terminat cu un fel de cap; (Pop.) Balaurul. Dragon 6, -i, s.m. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât şi pedestru. Dragon 6, s.m. Muncitor care conduce o dragă. (cf. fr. dragueur). Dragon 7, s.n. |. Navă mică de luptă folosită la deminare. 2. Avion sau hidroavion special amenajat pentru dragarea minelor marine magnetice.  

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Dragă
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Dragă

Dragă 1, adj. f. (m. drag). 1. Care este iubită, scumpă. 2. (Substantivat, familiar) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite. (din sl. dragă) Dragă 2, s.f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. (din fr. drague).

Read More
Definițiile și sensurile omonimului Doză
Omonimele limbii române

Definițiile și sensurile omonimului Doză

Doză 1, -ze, s.f. Cantitate determinată dintr-o substanţă, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau formează împreună cu altele un amestec, un tot. (din fr. dose). Doză 2, -ze, s.f. Cutie (metalică) izolată în interior, care serveşte la protecţia unor elemente din instalaţiile electrice. (din germ. Dose). Doză 3, Dispozitiv care serveşte la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc.

Read More