Primul dicționar de omonime în limba română
Val 1, -uri, s.n. Undă formată la suprafaţa unui ocean, a unei mări, a unui fluviu, prin mișcarea oscilatorie a maselor de apă datorită vântului, cutremurelor etc.; talaz. (din sl. vală). Val 2, -uri, s.n. 1. Sul de pânză, de stofă etc., înfășurată pe un cilindru. 2. Piesă cilindrică de metal, la presele tipografice. Val 3, -uri, s.n. Meterez de pământ care servea în antichitate ca fortificație militară. (din lat. vallum).
Uzură 1, s.f. Deteriorare, degradare a unui obiect (prin întrebuinţare îndelungată). (din fr. usure). Uzură 2, -ri, s.f. (Înv.) Camătă, dobândă, cămătărie. (din lat. uzura, fr. uzure). Uzură 3, s.f. (Rar) Corupţie, desfrâu.
Uşor 1, -i, s.m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali pe care se fixează canaturile unei uși sau ale unei porți. (lat. osteolum). Ușor 2, -oară, adj. Care are o greutate mică; care cântărește puţin; care exercită o presiune mică asupra suprafeţei pe care stă. (lat. levis).
Uscător 1, uscătoare, s.n. Aparat, maşină sau instalaţie care servește la uscatul unor obiecte sau al unor produse agricole, industriale etc. (din usca +-torn). . Uscător 2, adj. Care usucă, zvântă, zbiceşte. (din usca +-tor).
Uscat 1, -ă, adj. 1. Lipsit de umezeală, zbicit, zvântat. 2. (Fig.) (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. Uscat 2, s.n. Suprafaţa litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ.
Urzitor 1, urzitoare, s.n. Maşină cu care se fac urzeli. (din urzi +tor). Urzitor 2, urzitori, s.m. ]. Persoană care urzeşte pânza. 2. (Fig.) Uneltitor, conspirator. (din urzi +tor).
Urzicar 1, s.m. (Reg.) Pânză cu care se acoperă fața mortului. (din UrzicĂ +-ar). Urzicar 2, s.m. (Reg.). Pasăre mică cu pene negricioase, care trăieşte mai ales prin urzici. Urzicar 3, s.m. Fluture mic, roșiatic, cu pete mari negre, a cărui omidă, de culoare neagră, trăiește pe urzici.
Ursoaică 1, ursoaice, s.f. 1. Femela ursului. 2. Coş mai mic, care trage fumul de la o sobă lăturainică. 2. Stâlp sau bârnă de susţinere la o clădire. (din urs +-oaică). Ursoaică 2, ursoaice, s.f. (Pop.) Ursitoare. (din ursi +-oaică).
Urnă 1, -ne, s.f. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. (din fr. urme, lat. urna). Urnă 2, s.f. Vas în care se păstrează cenușa morților incineraţi. Urnă 3, s.f. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc.
Urlup 1, interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porumbei sau alte păsări. (onomatopee). Urlup 2,. urlupi, s.m. (Reg.) Prună închircită și uscată înainte de a ajunge la maturitate.
Uricar 1, -i, s.m. Scriitor de urice, logofăt, pisar. (din uric +-ar). Uricar 2, s.n. Colecţie de documente vechi. (din uric +-ar).
Uric 1, urice, s.n. (Înv. și arh.) 1. Posesiune de veci, dobândită prin donaţie domnească sau prin cumpărare și care se poate transmite prin moștenire. 2. Act de proprietate; (P. ext.) Orice document, hrisov. (din magh. 6rok). Uric 2, adj. (În expr.) Acid uric. = acidul organic care se găsește în sânge și în urină, rezultând din arderea proteinelor. (din fi. urique).
Urechelniţă 1, -țe, s.f. (Zool.) Insectă de culoare castanie, cu corpul alungit, având la capătul abdomenului două prelungiri în formă de clește mare. (din ureche + -elnitâ). Urechelniță 2, s.f. Animal miriapod cu capul mare, cu clești îndreptaţi îndărăt. Urechelniţă 3, s.f. Plantă erbacee meliferă, cu frunzele ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuţit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii. Urechelniță 4, s.f. Cârcăiac; scolopendră. Urechelniţă 5, s.f. Lingură lunguiaţă cu care se curăţă cleiul din urechi.
Urdar 1, -i, s.m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. (din urdă +-an). Urdar 2, -e, s.n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. Urdar 3, s.n. Unealtă cu care se mestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda.
Urcior 1, -oare, s.n. Vas de lut cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea și transportul lichidelor. (var. ulcior) (Rar) Bulboană. (lat. urceolus). Urcior 2, s.n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. (lat. hordeolus).
Urât 1, s.n. Stare sufeltească apăsătoare provocată de singurătate, de lipsă de ocupaţie etc.; plictiseală, indispoziţie. (v. urî). Urât 2, -ă, adj. 1. Care are o înfăţişare neplăcută; pocit, hâd. 2. Care displace; neplăcut. 3. (Reg.) Obosit. 4. (despre compor-tare) Imoral, necuviin-Cios, reprobabil. 5. (despre timp) Posomorât, ploios, friguros.
Ură 1, s.f. Sentiment puternic de dușmănie faţă de cineva sau de ceva. (din ură). Ură 2, s.f. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu frunze lanceolate şi flori cu pinten, dispuse în spic (Gymnadenia conopea).
Urat 1, s.n. Exprimare a dorinţei de bine la adresa cuiva; urare. (v. ura 2). Urat 2, ţi, s.n. Sare a acidului uric. (din fr. urate).
Ura 1, interj. Exclamaţie care exprimă însufleţire, entuziasm, aprobare. (din rus. ura). Ura 2, vb. I.. Tranz. A formula o dorinţă de bine la adresa cuiva; a felicita. (lat. orare).
Untar 1, untare, s.n. Vas de lemn în care se bate untul. (din unt +-ar). Untar 2, untari, s.n. Persoană care se ocupă cu prepararea untului. (din unt +-ar).
Universal 1, -ă, adj. Care aparţine universului, privitor la univers; care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot ce există şi este comun tuturor; general, obștesc. (din fr. universel, lat. universalis). Universal 2, s.n. Mandrină de strung.
Uni 1, adj. (Invar.) (despre materiale textile) Care are o singură culoare. (din fr. uni). Uni 2, vb. |. A (se) împreuna, a (se) îmbina pentru a forma un tot. 2. A (se) căsători. (lat. unire).
Unguraşi, -i, s.m. Diminutiv al lui ungur. (din ungur + -aș). Unguraş 2, s.m. Plată erbacee medicinală și meliferă cu tulpina păroasă, cu frunze aproape rotunde şi cu flori albe (Marrubium vulgare).
Ungător 1, s.m. Muncitor specializat în ungerea pieselor unui mecanism. (din unge +-ător). Ungător 2, s.n. Gresor. (din unge +-ător).
Unealtă 1, unelte, s.f. 1. Piesă, ansamblu de piese, dispozitiv acționat manual sau mecanic, care servește pentru a efectua o operaţie tehnică de prelucrare, de montare, manevrare etc. 2. (Fig.) Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop. (din une(le) +alte). Unealtă 2, unelte, s.f, (Rar) Uneltire. (din unelti, derivat regresiv).
Undi 1, vb. IV. 1. (despre lichide) A se mișca în valuri, a face unde. 2. (Pop.) A fierbe, a clocoti. (din undă). Undi 2, vb. IV. (Înv. şi arh.) A pescui cu undița. (din sl. onditi).
Unde 1, s.f., pl. (sg. undă). Șuvoi, torent, zgomot. (lat. unda). Unde 2, adv. 1. (Interogativ) În ce loc 2 2. Deodată, numai ce: Unde începe vântul a urla și valurile a crește cât munții. (lat. unde). Unde 3, conj. Introduce diverse subordonate: de loc, de timp, cauză, condiţională, concesivă etc.
Uncrop 1, -uri, s.n. (Pop.) Apă clocotită. (din sl. ukropă). Uncrop 2, s.n. Băutură alcoolică fierbinte care se servește la ospățul de la casa mirelui a doua zi după cununie; ospăţul şi datinile obișnuite în această zi.
Un 1, art. nehotărât. Substantivul articulat cu un denumeşte obiectul neindividualizat: un om. (at. unus). Un 2, numeral cardinal (Var. a lui unu). Un 3, adj. pron. nehot.: Un prieten a sosit azi, alţii vor sosi mâine.
Umplut 1, s.n. Umplere. (v. umple). Umplut 2, -ă, adj. (Pop. despre flori) Involt. (v. umple).