Castor 1, s.m. Mamifer rozător semiacvatic, biber (castor canadensis). (din fr., lat. castor). Castor 2, s.n. 1. Blana castorului. 2. Postav făcut din părul acestui animal.
Caste 1, adj.f., pl. (cast, -â). Pur, nepătat, neprihănit, virtuos. (din lat. castus). Caste 2, s.f., pl (sg. castă) Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea ŞI prin privilegiile membrilor lor, in care este împărțită societatea în India și în alte ţări orientale. (din fr. caste).
Castană 1, -ne, s.f.. Fructul castanului. (din ngr. Kastanon) Castană 2, -ne, s.f. Fiecare dintre micile formaţii cornoase aflate pe faţa interioară a picioarelor calului. (din ngr. kastania).
Casetă 1, -te, s.f. 1. Cutie în care se păstreată bani sau mici obiecte (preţioase) sau care protejează elemente ale unui sistem tehnic. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. (din it. cassetta, fr. cassette). Casetă 2, -te, s.f. 1. Anunţ cu chenar, folosit la tipărirea numelor şi adreselor în anuare, cărți de telefon etc. 2. Indicaţie pusă, de obicei, la sfârşitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). ,
Cască 1, căști, s.f. Acoperământ pentru cap, făcut din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi şi de unii muncitori pentru protecţia capului. (din fr. casque). Cască 2, câști, s.f. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care serveşte la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. Cască 3, vb. I, ind. pz. pers. 3 sg., pl. Î.(Tranz.) A deschide gura pentru a vorbi, striga, mânca etc. 2. (Intranz.) A deschide gura mare, cu inspirare adâncă şi expirare prelungită, în semn de oboseală, plictiseală, somn. 3. (Refl. despre obiecte) A se deschide puțin. (din lat. (*cascare)
Casă 1, case, s.f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. 2. Încăpere specială întro clădire, având o anumită destinație. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele tipografice de același caracter. (lat. casa). Casă 2, case, s.f. 1. Dulap sau lădiţă de fier în care sunt ţinuţi bani, hârtii de valoare etc. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. (din it. cassa, germ. kasse).
Cartuş 1, -șe, s.n. Tub metalic sau de carton prevăzut cu o capsă, cu material exploziv şi cu proiectil sau cu alice, care serveşte ca muniţie pentru armamentul portativ. (din fr. cartouche). Cartuş 2, -șe, s.n. 1. Ornament sculptat sau gravat pe care se scriu inscripţii, monograme etc. 2. Ornament care încadrează un text tipărit. Cartuş 3, -șe, s.n. Cutie paralelipipedică de carton care conține un anumit număr de pachete de țigări.
Carton 1, -oane, s.n. |. Hârtie groasă şi compactă cu flexibilitate redusă. 2. Tub mic de hârtie groasă la capătul unor ţigări, prin care se trage fumul. 3. Tăviţă de carton pentru prăjituri, bomboane etc. (din fr. carton). Carton 2, -oane, s.n. (Reg.) Pânză tare de cânepă, in, bumbac; creton. (din germ. Karton).
Cartelă 1, -le, s.f. Bucată de hîrtie sau de carton cu bonuri detașabile, cu ajutorul cărora se obțin diferite produse. (din it. cartella) Cartelă 2, -le, s.f. (Inform.) Bucată de carton destinat înregistrării informaţiei printr-o serie de perforații într-un cod prestabilit.
Cartelat 1, -ă, adj. Reunit întrun cartel (v. cartela!). Cartelat 2, -ă, adj. (despre produse) Distribuit pe bază de cartel, raționalizat (v. cartela2).
Cartela 1, vb. (despre întreprinderi, partide politice etc.) A se reuni, a intra într-un cartel. (din cartel). Cartela 2, vb. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (îndeosebi în societatea comunistă). (din cartelă).
Carte 1, cărți, s.f. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. (lat. charta). Carte 2, s.f. (Urmat de determinări) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. 2. Bucată de carton cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări. (din fr. carte). Carte 3, s.f., pl. (sg. cartă) 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii și libertăţi fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituţie unui stat. 2. Act care stă la baza organizării și funcționării unor organiZații interne sau internaţionale (din fr. charte, lat. charta). Carte 4, s.f. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă.
Cartă 1, -te, s.f. 1. (În evul mediu) Act care emană de la un suveran și este destinat a consemna unele drepturi sau libertăţi fundamentale, servind drept constituție. 2.Convenţie, pact politic fundamental; tratat care stabilește crearea unei organizaţii internaţionale, determinându-i atribuiile și modul de funcţionare. 3. Act care stipulează drepturile, obligaţiile și modul de funcționare a unei instituţii, organizaţii etc. (din lat. charta, cf. it. carta, fr. charte). Cartă 2, s.f. Carton subțire de formă dreptunghiulară, pe care este scris numele cuiva, care stabileşte calitatea unei persoane etc. (din fr. carte).
Carta 1, vb. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatorilor. (din cartă). Carta 2, vb. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cutare.
Cart 1, -uri, s.n. 1. Serviciu pe care îl execută personalul unei nave timp de patru ore la bord. 2. Diviziune unghiulară reprezentând a 32 -a parte din roza vânturilor, adică 11. 214 grade. (din fr. quart) Cart 2, s.n. Tip de automobil de sport cu un singur loc, a cărui caroserie și parte mecanică sunt simplificate; automobil construit pentru a fi folosit de copii în anumite jocuri sportive. (din engl., fr. it. kart).
Carotă 1, -te, s.f. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globulare, de culoare galbenă – roșiatică. (din fr. caroite). Carotă 2, -te, s.f. Probă cilindrică de metal luată din fundul găurii unei sonde pentru a determina structura stratului străbătut. Carotă 3, -te, s.f. |. (Fig. rar). Înșelătorie, şmecherie, trișare. 2. (La jocul de biliard). Poziţie dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura.
Carosier 1, -i, s.m. Fabricant de caroserii (din fr. carrossier). Carosier 2, -ă, adj. (despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux.
Carioca 1, -ce, s.f. 1. Dans popular din America Latină (Brazilia), cu ritm moderat; melodia după care se execută acest dans. 2. Instrument popular de percuție, folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca. (din sp., port. carioca). Carioca 2, -ce, s.f. Instrument de scris cu tuş colorat îmbibat întro fâșie de pâslă.
Cariere 1, s.f, pl. (sg. carieră’). Exploatare minieră de unde se extrag diferite varietăți de substanțe minerale, materiale de construcţii etc. (din fr. carziere). Cariere 2, s.f. (sg. carieră?). Profesiune. Ocupaţie. Cariere 3, s.f. Acţiunea de a se caria și rezultatul ei. (v. caria).
Carieră 1, -re, s.f. Exploatare minieră de unde se extrag diferite varietăți de substanțe minerale, materiale de construcții etc. și unde toate lucrările se execută sub cerul liber. (din fr. carriere). Carieră 2, -re, s.f. Profesiune, ocupaţie; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu; poziție în societate.
Carete 1, s.f., pl. (sg. caretă) (Înv.) Trăsură elegantă închisă, cu patru roți; caleașcă. (din rus. kareta). Carete 2, careți, s.m. (Reg.) Viermișori (în brânză, slănină, carne, buşteni etc.) (din car+-ete).
Carenă 1, carene, s.f. 1. Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire; 2. Proeminenţă prelungită a unor organe. (din fr. carene, it. carena). Carenă 2, -ne, s.f. Partea exterioară a unei nave, situată sub linia de plutire. (din fe. carene, it. carena, cf. lat. carina „coajă de nucă). Carenă 3, s.f. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite. | Carenă 4, -ne, s.f. Proeminență alungită în formă de creastă, de-a lungul sternului la unele păsări. Carenă 5, s.f. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite.
Care 1, 1. Pron. interog. (folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba): Care (n)-a citit Cartea? 2. Pron rel. (are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziţia regentă și propoziția subordonată, el are și o funcţie sintactică în subordonată): Este premiat elevul care obține rezultate deosebite. 3. Pron. nehotărât, „fiecare“ : Le porunci să meargă care de unde a venit ; Un vălmășag de oameni, care &ălări, care pe jos (Delavrancea). 4. Pron. demonstrativ: Cel ce; acela. ..ce; (cu sens neutru): ceea ce: Baba își luă cămeșa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (Creangă) 5. Adj.pron. Care om nu ţine Ia viaţa lui? Nu stiu care elev a lipsit ora trecută. (din lat. qualis). Care 2, s.n., pl. (sg. car). Vehicul cu patru roţi, cu tracţiune animală, folosit la ţară pentru transportul poverilor. (lat Carrus). Care 3, vb. a căra: conj. pz., pers. 3 sg., pl.: Am lăsat o mânzișoară, să-și care cu ea la moară. (]. Bârseanu); [] puse să care apă, să ude florile. (Ispirescu).
Cardinal 1, -i, s.m. Înalt prelat al bisericii catolice care face parte din colegiul care alege pe papă; principiu al bisericii catolice. (din fr. cardinal). Cardinal 2, -ă, adj. Principal, fundamental, esenţial; Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcţii principale după care se determină poziţia unui punct de pe glob; (din fr. cardinal, lat. cardinalis „principal“*). Cardinal 3, s.n. (Mat.) Numeral care exprimă o cantitate; număr natural.
Carbonifer 1, -ă, adj. 1. (despre roci, terenuri sau regiuni) care conţine zăcăminte de cărbuni. 2. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni (din fr. carbonifere). Carbonifer 2, s.n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni.
Caravană 1, caravane, s.f. 1. Convoi de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care transportă mărfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. Grup de vehicule care străbat o ţară în scopuri culturale, sanitare etc. 2. (Înv. și reg.) Car sau căruță mare pentru transport. (din fr. caravane). Caravană 2, caravane, s.f. (Înv.) Dric, patașcă.
Caracudă 1, -de, s.f. 1. Nume generic dat peștilor mici. 2. Peşte de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm. (din bg. karakua) Caracudă 2, s f. (Fig.) Oameni fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare).
Carabină 1, -ne, s.f. Puşcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obişnuită. (din fr. carabine). Carabină 2, s.f. 1. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanţ sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 2. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului.
Car 1, cari, s.m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros și cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn şi se hrănesc cu acesta. (lat. carius = caries). Car 2, care, s.n. l. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracţiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor; (în antichitate) vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri şi Ja ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car; (Fig.) mulţime, grămadă. (lat. carrus) Car 3, s.n. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne pe care se aşază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. Car 4, caruri, s.n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. (după engl. [typewriter] carriage, fr. chaniot) Car 5, s.n., art. Constelaţie alcătuită din şapte stele; Ursa Mare şi Ursa Mică. Cars, vb. a căra; ind.pz., pers. 1 sg: Vara, pe secetă, car apa din depărtări.
Capsă 1, capse, s.f. Dispozitiv de metal utilizat la legarea unor hârtii, la consolidarea unei butopiere etc. (din lat. capsa, germ. kapse). Capsă 2, s.f. Mic căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la armele de foc, în mine etc. pentru a provoca explozia unei încărcături.